Cuvântul “sex” sperie. Dar părinții sunt speriați nu doar de-un cuvânt, ci de educația propriilor progenituri. Rezultat? Copiii perpetuează: violul, violența, abuzul emoțional, bolile cu transmitere sexuală. Ana Barton expune situația lipsei de educație sexuale în societatea românească și dă o soluție: “Noi nu avem educație de viață privată. Despre educația sexuală ajungi să vorbești la un moment dat. La început vorbești despre faptul că suntem diferiți. Vorbești despre relații, despre ce înseamnă să participe toți membrii familiei la muncile care se fac într-o casă. Vorbești despre emoțiile, sentimentele celuilalt, faptul că îl putem răni pe apropiatul nostru.” - Vezi partea a 2-a a videointerviului cu Ana Barton, din campaniaPerspektiva LOVE STORY EDUCATION. Tu? Te-ai întrebat? Cum stai cu viața ta sexuală? De ce?
Sunt oameni abuzați în familii. Sunt femei bătute, abuzate emoțional, și se duc la serviciu, se întâlnesc cu prietenele, se duc la film, se poartă ca și cum nimic nu s-ar întâmpla. Din toate straturile sociale și din toate sferele de educație
Reporter:Femeia care a fost plimbată ca o bilă de biliard de la un prieten la altul. Tu ai invocat-o în prima parte a interviului.Ceea ce probabil că nu se înțelege foarte clar este că atunci când dai naștere unui copil se întâmplă ceva înainte. Un proces, un act sexual, nu? Căminele de copii apar cumva, dintr-un act sexual și dintr-o absență a educației, nu vin îngerii, Scufița Roșie, nici berzele. Se întâmplă ceva între oameni și-și aruncă, își ascund păcatul. O fi păcat?
Ana Barton: Și tu te miri? Sunt oameni abuzați în familii. Sunt femei bătute, abuzate emoțional, și se duc la serviciu, se întâlnesc cu prietenele, se duc la film, se poartă ca și cum nimic nu s-ar întâmpla. Din toate straturile sociale și din toate sferele de educație.
Să nu ne imaginăm că în familiile în care partenerii au multă școală nu există violență, am fi naivi dacă am crede asta. Așa că eu cred că are mai mult legătură cu o educație emoțională.
E ceea ce face diferența. Iar noi nu o avem pentru că nu ne interesează, pentru că noi nu avem o cultură a dialogului. Pentru că pe noi „Copiii trebuie să ne asculte, frate! Să fie cuminți și să ne asculte.”. Ce înseamnă asta? În traducere liberă înseamnă că copiii ne mint încontinuu. Copiii ascund de noi ce cred, ce simt și ce fac, vin acasă și spun: „Săru’mâna, mami, săru’mâna, tati! Ce frumos a fost la școală și ce bine!”. Deci au o viață paralelă. Ăia sunt statul paralel! Copiii! „Noi nu vrem să îi ascultăm pe părinți pentru că părinții nu dau doi bani pe ce simțim noi.”
Și atunci copilul zice: „Ce să fac cu ăștia, frate? Ăștia nu vor decât să îi ascult. Să iau note bune, OK, ia carnetul! Viața mea nu te privește.”. Așa se raportează la părinte. Iar părintele e liniștit, că, de fapt, el asta vrea. Știi cum e: faci copii ca să-ți asiguri liniștea. Păi, copilul nu trebuie să spună ce simte, că, după ce că l-ai făcut, să-ți mai facă și probleme? El trebuie să te asculte. Și dacă te ascultă o să fie bine, de parcă tu ești Dumnezeu să dai astfel de garanții, iar dacă nu te ascultă, n-o să fie bine. Și dacă nu te ascultă și n-o să fie bine, păi, ai tu ac de cojocul lui: îl bați, îl dai afară din casă, nu știu, poți să faci o mulțime de lucruri. De ce nu? Pentru că el nu te-a ascultat.
În 2018, în această eră a informației, suntem țara cu cele mai multe avorturi și cele mai multe mame minore din Europa
Reporter: De ce viol? De ce abuz? Nu era mai bine o educație la timpul ei?
Ana Barton: Asta e o societate patriarhală. Adică femeia... știi cum e: există om și femeie.
Reporter: Chiar și în 2018?
Ana Barton: O, da! În 2018, în această eră a informației, suntem țara cu cele mai multe avorturi și cele mai multe mame minore din Europa. Ce îmi spui tu mie de 2018? Unde e 2018?
Reporter: Dar e bine să avortezi... libertatea avortului. Ce înseamnă să avortezi? Ce înseamnă avortul?
Ana Barton:Aici îți pot răspunde în două feluri: Cred că trebuie să existe prin lege acest drept al omului. Dar dacă mă întrebi pe mine, Ana, eu sunt împotriva avortului. Dar, dacă sunt împotriva avortului, știi ce înseamnă? Că nu-l fac, că nu-l îndemn pe altul să-l facă, că încerc să le vorbesc oamenilor astfel încât să nu ajungă în astfel de situații. Și pentru mine, care aleg că nu îl fac și sunt împotriva lui, e important că omul e liber prin lege să decidă ce face. Însă eu aleg să nu îl fac și să și vorbesc despre faptul că avortul este crimă cu premeditare.
Asta dacă nu vorbim despre avorturile terapeutice, recomandate de medici. Nu discutăm despre alea. Dar altfel, da, ucizi un om. Despre ce vorbim? Ce, tu nu ai fost atât de mic? Și nici și celulă? Și eu, și tu? Și pentru că mamele noastre au ales să nu ne ucidă, iată că stăm de vorbă azi. Adică lucrurile nu sunt complicate. Dar, da, drepturile trebuie să existe. Și ce facem cu dreptul ăsta? Îți spun eu ce facem: facem educație de viață privată. Nu doar educație sexuală, că toată lumea se sperie, cuvântul „sex”sperie. Și practica nu sperie, frate? Mă rog, consecințele practicării sexului nu ne sperie? Și nici incidența bolilor cu transmitere sexuală nu este mică. Vorbim inclusiv despre bolile care se transmit prin sânge și produse de sânge, deci și prin contact sexual, cum ar fi virusul HIV, hepatitele virale.
Noi nu avem educație. Educație de viață privată ce înseamnă? Înseamnă doar educație sexuală? Nici gând. Despre educația sexuală ajungi să vorbești la un moment dat.
La început vorbești despre faptul că suntem diferiți. Și ăsta este un dat, oricum ai lua-o, oricum ai da-o, oricum suntem diferiți, fetele de băieți, la asta mă refer. O iei de la început. Nu începi cu educația sexuală de la 4 ani. Dar vorbești despre relații, despre ce înseamnă să participe toți membrii familiei la muncile care se fac într-o casă, vorbești despre faptul că gătitul nu trebuie să îi revină doar mamei pentru că în mod tradițional așa se întâmplă și toți am crescut în astfel de familii și perpetuăm acest model fără să ne dăm seama.
Asta înseamnă educație de viață privată. Emoțiile, sentimentele celuilalt, faptul că îl putem răni pe apropiatul nostru. Asta nu înseamnă că îl înveți un copil la 4 ani cum să trăiască cu un partener de viață, ci e vorba despre rănile pe care i le pot provoca lui părinții și el părinților. Adică, nu știu, o iei de la un punct. Pentru că un copilaș de 4 ani poate să își împacheteze tricourile și pantalonii. Asta are legătură cu responsabilitatea, dar este învățat în joacă să participe la muncile din familie, să aibă contribuția lui micuță, potrivită vârstei lui, care să îi facă și plăcere.
Să facem educație de viață privată
Reporter: Astea se pot rezolva prin agresiune. Agresiune asupra copiilor, asupra femeilor.
Ana Barton: Așa se și „rezolvă“, nu că se pot. Dacă asta se poate numi rezolvare. Pentru că iată care sunt consecințele. Și noi, uite, încă ne ferim. Probabil fiecare părinte crede că al lui scapă. „Noi scăpăm.”. Lucrurile nu stau chiar așa. Și dovezile sunt în statistici, nu le-am inventat eu. Da, trebuie să le vorbim copiilor, în funcție de vârsta pe care o au, să facem educație de viață privată, să fie în programa școlară. Prima dată am întâlnit ideea asta la doamna profesoară Mihaela Miroiu și mi-a plăcut enorm. Și o duc mai departe, o răspândesc cumva și eu. Și pun accentul pe ea, detaliez, extind, pentru că mi se pare extrem de importantă.
Scurtă istorie a literaturii. Povestea pulii, Ion, Patul lui Procust
Reporter: Interesant că nu avem nici o educație, dar și nici o literatură, cum au francezii sau englezii, americanii, o întreagă literatură de toate felurile. De la cea porno la cea adevărată, opere literare care să vorbească.
Ana Barton: Literatura nu ajunge decât la un procent de cel mult 10% din populația țării. Toată literatura. Există literatură contemporană în care există acțiune erotică, descriere erotică. Această mentalitate „tabuizantă” a făcut ca toată această literatură să fie considerată brusc porno, deși n-are nicio legătură cu pornografia.
Reporter: De exemplu, „Patul lui Procust” este porno. Ce porno a fost „Ion”, de exemplu.
Ana Barton: Scena cu Nadina din „Răscoala”, ce mai ai tu cu „Ion”? „Ion” e poezie. Auzi la el, „Patul lui Procust” e porno. (râde în hohote)
Reporter: Păi, asta a fost singura mea educație sexuală. La „Ion” a fost viol cu interes.
Ana Barton: La „Ion” nu a fost viol, la „Ion” a fost abuz emoțional. Cu finalizare.
Reporter: Și ce te faci la „Patul lui Procust”, că afli că duminicile tre’ să ți le petreci cu o prostituată. Ăsta a fost accesul meu către literatura de acest tip.
Ana Barton: Mă mir că am avut și șansa asta, că n-au interzis comuniștii tot. Problema e că nouă nu ne e rușine doar de sex, din cauza rușinii ăsteia am ajuns să ne fie rușine de corp, să-l disprețuim. A, rușine de cuvântul „sex” am vrut să zic. Dacă ne era rușine și de acțiune, dispăream ca popor. Dacă ar fi să te iei după cum ne ferim noi să vorbim despre asta, ai zice că suntem singurul popor din lume care se reproduce prin partenogeneză.
Reporter: Și la Ion Creangă cu „Povestea pulei”, nu pricepi. Da, s-a ridicat...
Ana Barton: Ce s-a ridicat? Păi, chestia aia o citeam, nici nu mai știu... trecea din mână în mână în anii ’90 și toată lumea: „Cine? Creangă al nostru a scris chestia asta? Cum?” Și citeam, și râdeam.
Și nu o citeai tu singur, ar fi fost culmea să fii în halul ăsta de egoist. Cum să citești tu singur? Citeai cu toți prietenii tăi și o citeai pe roluri și râdeai. Era o chestie de libertate, știi? Faptul că în continuare ne raportăm la lucrurile astea cu atâta străinie... Mi-a plăcut diferența pe care ai făcut-o mai devreme: oamenii sunt de două feluri, primitori și neprimitori.
Când ajungi să fii neprimitor cu sângele tău, cu copilul tău, aia e crimă. Pentru că îl rănești pentru toată viața lui.
Trebuie să vorbești cu copiii despre asta. Asta face parte din viață. Este felul în care ți-ai făcut tu copilul. E atât de simplu. Cum s-a născut copilul tău? Iată, așa. Adu-ți aminte: când ți-au trecut ție prin cap prima dată astfel de gânduri? În pubertate, în prepubertate.
Bref, sexul era un fel de plagă care, odată ce te-a lovit, nu mai ai scăpare
Reporter: Azi?
Ana Barton: Acum înțeleg că Organizația Mondială a Sănătății a schimbat un pic și vârstele. Noi intram la pubertate când aveam 14 ani. Cred că eu am fost puțin întârziată, cam cu un an jumate-doi, dar nu contează, nu e singurul domeniu în care am fost întârziată. Însă acum înțeleg că intră la 9 ani, după care intră la 11 sau la 12 în adolescență, iar adolescența ține până la 24 ani. După aceea ai prima tinerețe, nu știu, la 45-50, și după 50 abia ești matur.
Ce ți-am spus eu ție? Exact ca unchiul și mătușa Emanuelei, la 85 de ani: frate, de sex nu scapi niciodată. Însă noi atunci am crezut că nici de iminența sarcinii nu scapi niciodată, credeam că bătrânii sunt feriți pentru că nu mai sunt interesați de sex, nu știam noi care-i treaba cu menopauza. Cine să ne fi spus? Bref, sexul era un fel de plagă care, odată ce te-a lovit, nu mai ai scăpare. Trebuia măcar amânat momentul, atât cât stătea în puterile tale. De avorturi eu n-am auzit înainte de ’89. Ulterior, mi-am dat seama și de ce se fereau de noi ca de dracu’. Copiii vorbesc unii cu alții, se scapă, nu poți să ai încredere în ei, iar avortul era caz de pușcărie, nu puteau risca mamele noastre să ne lase fără ele, dacă ne vorbeau despre avorturi. Și, știi cum e, cea mai eficientă metodă contraceptivă, singura, practic, cu eficiență de 100%, este evitarea actului sexual. Iar demonizarea sexului era o cale bună care să te facă să pui sexul și moartea în aceeași balanță și să decizi că nu ai absolut niciun motiv să-ți riști viața.
Așa se face, schimbându-se legea. Și aplicându-se schimbările din legile cele noi
Reporter: Care ar fi echilibrul social în toată povestea asta cu sexul? Ana Barton: Am fost la un festival de literatură în Spania, în martie, și am văzut scris în Málaga, pe ziduri, în oraș, „Bărbații adevărați sunt feminiști.” și alte afirmații asemănătoare. Am înțeles că spaniolii au schimbat legislația acum 40 de ani. Și o tot ajustează, în sensul ăsta al egalității de șanse. Deci legislație, frate, de la bază. Că înțeleg că acum 40 de ani era mai rău decât la noi. Înțeleg că o femeie nu putea ieși seara fără soț, ceva, unchi, bunic, ceva de felul ăsta. Cutuma era astfel, că nu cred că scria în legislație despre asta. Nu mai știu, însă, cum e cu votul. Cert e că situația femeilor acum 40 de ani în Spania era rea, efectiv se supuneau capului familiei. Ei, lucrurile s-au schimbat. Și așa se face, schimbându-se legea. Și aplicându-se schimbările din legile cele noi. Și-o să zici: „Da’, frate, o să se ducă polițistul să îi bată pe ăia?”
„Domnișoară, mai ești și tare în gură? Eu de unde să știu că nu te-ai bătut singură?”
Reporter: Poate să intre ăla în casa mea?
Ana Barton: Da, poate. Și acum poate. Cum zicea fata despre care ți-am vorbit. Venea poliția și îi amenința pe ea, bătută, și pe tatăl ei, care o bătuse, că le dă amendă pentru tulburarea liniștii publice, că au sunat vecinii la 112. Au văzut-o cu tâmpla șiroind de sânge, ea, victima, a zis „Dom’le, nu faceți nimic?” Reacția autorității: „Domnișoară, mai ești și tare în gură? Eu de unde să știu că nu te-ai bătut singură?”
Eu cred că aceste autorități care trebuie să aplice aceste legi trebuie să intre în niște cursuri de reciclare, cum se zicea când eram noi copii, să învețe pur și simplu legile cele noi și, bineînțeles, aceste legi noi să vină cu norme metodologice de aplicare. Înțeleg că s-a făcut o modificare acum câteva zile, prin care polițistul va fi tras la răspundere dacă nu aplică legea. Da, pentru că mentalitatea asta cu „nu mă bag în casa ei”, când femeia strigă „săriți, mă omoară!”, a făcut ca numai anul ăsta și anul trecut să moară mai multe femei, ucise de partenerii sau de foștii lor parteneri, pentru că nu intervenit nimeni. „E casa lor, nu mă bag.
Nu e treaba mea.” Ba da, e treaba noastră.
În 2013, femeia din Dorobanți târâtă cu un cuțit la gât și dusă și violată. Oamenii considerau, în fine, că e o scenă într-un cuplu. Cu un cuțit la gât? Femeie târâtă? Și trecătorilor li se părea normal? Păi, dacă noi nu am învățat la școală, nu ne-a învățat nimeni că abuzul nu e normal, că violența nu e normală, nici fizică, nici emoțională, cum vrei să reacționăm? Adică, scuză-mă, cine e bruta? Adică eu, care te văd pe tine cu un cuțit la gât pus de agresorul tău, nu sunt cumva la fel de brută ca agresorul tău pentru că nu îmi pasă de tine? Poate nu întâmplător în limba română cuvântul „nepăsare” nu are decât forma negativă, că eu de aia îi zic „păsare”. De ce numai „nepăsare”?
Acum se ajunge la abuzuri inimaginabile ale părinților asupra copiilor, inclusiv sexuale
Reporter: Asta ține de lipsa unei educații intime? Sexuale? Ana Barton: Nu doar sexuale. A unei educații de viață privată. Copilul, dacă intră în acest program educațional, dacă învață la școală despre viața privată, la școala de stat, da?, va începe să înțeleagă dacă părinții lui nu se poartă în regulă, pentru că i se va explica acolo ce înseamnă comportamentul normal. Acum se ajunge la abuzuri inimaginabile ale părinților asupra copiilor, inclusiv sexuale. Copilul nu e apărat de nimeni. Nici nu i se spune nimic, nici nu e apărat de nimeni.
„Bine, mă, și ce-o să facă? O să ajungă să își educe părinții?” Într-un procent mic, da
Reporter: Nu știe regulile. Sau regulile i se predau pervers.
Ana Barton: Da, și să știi că tipul ăsta de educație va începe să funcționeze. Dacă educăm copiii în sensul ăsta, vom sta mai bine cu sănătatea, și fizică, și emoțională. Educația și sănătatea sunt interdependente. În orice societate, nu doar la noi. La noi se vede rana. Este enormă. Și o vedem toți, o trăim toți. Și copilul, dacă va primi acest tip de educație, va merge acasă și va spune ceva despre ce învață. Și o să spui: „Bine, mă, și ce-o să facă? O să ajungă să își educe părinții?” Într-un procent mic, da. Mic, dar contează. Adică tu crezi că, dacă vom avea în programă educație de viață privată, se va simți ceva în societate mai devreme de 15-20 de ani? Nu. Nu mai devreme, dar mentalitățile se schimbă în zeci de ani. Întâi schimbi atitudinea și apoi ajunge să de schimbe, în timp, mentalitatea. Dar, dacă nu faci nimic, ce să se schimbe? La spanioli, în ăia 40 de ani lucrurile s-au schimbat radical: legislația, apoi autoritatea aplică legislația. Și mai e și bunul-simț. Dacă tu pe stradă vezi că pe mine mă agresează cineva, cum poți să stai și să te uiți la mine? Indiferent cine e acel cineva. N-are nimeni dreptul să mă agreseze. Sau eu, dacă văd că te agresează cineva, stau să mă uit, că nu e treaba mea? Că nu ești din familia mea?
Pe internet se uită la meme, la gifuri. Ce? Pe internet te educi sexual?
Reporter: Și, în sfârșit, ai vorbit de abuz. În partea cealaltă, până la urmă, în cazul avortului, cine să te învețe să îți pui prezervativul? Cine să îi învețe pe cei din mediul rural?
Ana Barton: Dacă va fi materie obligatorie la școală...
Reporter: ... Au internet, au prezervative la magazin.
Ana Barton: Pe internet se uită la meme, la gifuri. Ce? Pe internet te educi sexual? Păi, la ce îți trebuie? E rușine. Deci nu asta e ideea. Dacă ai materie obligatorie la școală, ce include și chestiunea asta, nu ai cum să nu mai știi. Salvează vieți acest tip de educație.
Indiferența este cea mai gravă boală pe care o are această societate. Și e virală
Reporter: Ce e aia să salvezi vieți? Poți să îi salvezi ducându-i la casa de copii.
Ana Barton: Văd. Sau ucigându-i. Încă de dinaintea nașterii.
Reporter: E sălbăticie la mijloc.
Ana Barton: Da, nepăsarea este consecința sălbăticirii. Indiferența. Indiferența este cea mai gravă boală pe care o are această societate. Și e virală. E cumplită. Din cauza indiferenței suntem aici. Pentru că avem educația indiferenței. Iar în ultimii 30 de ani, din păcate, s-a accentuat. Ceea ce mi se pare foarte grav. Dar se și vede lucrul ăsta. Nu se spune că: „Tu cu ai tăi să fii bine, că restul, mamă, ce-o da Dumnezeu”? Dar noi putem face ceva. Noi, care nu suntem autorități, putem să facem ceva: putem să nu mai fim indiferenți. Putem să luăm atitudine în fața abuzului de orice fel.
Când ați auzit cuvântul viol, ați început să râdeți
Reporter: „E deocheată, e spurcată la gură” o să spună despre tine. „Las-o, n-o mai lua în seamă.”, s-a închis cercul.
Ana Barton: Nu s-a închis cercul. Am fost la unul dintre liceele de elită bucureștene în primăvară, invitată de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați și vorbeam inclusiv despre lucrurile astea. Doamna de la ANES și-a început discursul cu
„Ați auzit de cazul de la Vaslui de acum câțiva ani?” Reacția din amfiteatru a fost de chicoteli. Râsete, da?
Râsete. Eu am simțit în momentul ăla că mă usuc pe dinăuntru. Da, în București, într-un liceu de elită, între primele cinci, cred, copii de a X-a, a XI-a, a XII-a. Doamna a vorbit, am văzut-o și pe ea că a devenit palidă, iar eu am rămas ultima să vorbesc cu ei. Zic: „Mi s-a făcut rău. Când ați auzit cuvântul viol, ați început să râdeți. Mă bucur că a trecut o jumătate de oră și am putut să îmi revin. Vreau să vă spun că voi n-aveți nicio vină. Pentru că pe voi nu v-a învățat nimeni nimic în sensul ăsta. Și este vina părinților voștri și a educatorilor voștri, deopotrivă. De ce? Pentru că părinții nu au luptat niciodată ca educația să se schimbe. Era de făcut treabă, civic vorbind, în ultimii 30 de ani. Dar noi și civic, știi cum e, suntem cam tineri, cam copii din punctul ăsta de vedere, ca cetățeni sau, mă rog, ca oameni care cunosc drepturile cetățenilor și care își manifestă civismul. Suntem foarte tineri.
„Voi asociați violul cu sexul, nu cu crima”
Reporter: Au râs și de tine?
Ana Barton: Nu. Și le-am zis: „Voi asociați violul cu sexul, nu cu crima.” Și am început să le explic: „Violul e abuz. Să își imagineze fiecare acum că este singur, cum era fata aia, și vin șapte...”, dar zic: „Să își imagineze, vă rog, atât fetele, cât și băieții”; „Să vă imaginați și voi, băieții, că sunteți abuzați de alți șapte bărbați.
Sunteți singuri, fără apărare, și aveți corpul la dispoziția acelor oameni, să facă orice cu el, să îl batjocorească, să îl lovească, să îl chinuie, să orice. Pe voi nimeni nu v-a învățat. Când auziți despre un viol, vă gândiți la sex. Și e de chicotit, sunteți adolescenți. Dar violul este crimă, este încadrat la crimă.”
Reporter: Final. Despre ce n-am vorbit?
Ana Barton: Dar noi n-am vorbit deloc despre iubire. Adică nu i-am zis numele, că, altfel, doar despre iubire am vorbit. Când iubești un om, îți pasă de el, iar când e vorba chiar despre copii... copiii nu sunt proiecțiile noastre despre ei, dacă-i iubești, cauți să-i cunoști, să-i înțelegi, ca să-i poți ocroti.
Prima parte a interviului Ana Barton din cadrul campaniei Perspektiva LOVE STORY EDUCATION
A terminat Teologia, Literele, un master de Cultură şi Civilizaţie Ebraică. În 2014 a debutat cu Prospect de femeie şi Mamifer. În 2015: Foto Splendid. Viața Socială – Colecția Costică Acsinte, Cartea simțurilor" (volum colectiv), Humanitas. În 2016: Jurământ de rătăcire, Doamne și domnițe – Colecția Costică Acsinte, Pervazul lui Dumnezeu, Humanitas.
CREDITE FOTO: Narcis Pop, Ovidiu Moisin, Paul Gabor, Cătălina Flămînzeanu
CITESTE interviurile proiectului Love Story:
1
7
