În secolul al II-lea d.Cr., Imperiul Romei cuprindea cea mai mare parte a lumii și porţiunea cea mai civilizată a omenirii. Hotarele acestei întinse monarhii erau apărate de un vechi renume și de vitejia unor armate bine disciplinate. Influenţa blândă, dar puternică a legilor și obiceiurilor cimentase treptat unitatea provinciilor. Pașnicii lor locuitori se bucurau și abuzau de avantajele bogăţiei și ale luxului. Imaginea unei constituţii libere era păstrată cu respectul cuvenit. Senatul roman lăsa impresia că deţine autoritatea suverană, dar în fapt trecuse asupra împăraţilor toată puterea executivă a guvernării.
În cursul unei perioade fericite de mai bine de optzeci de ani (98–180 d.Cr.), administraţia publică a fost condusă de virtuţile și iscusinţa lui Nerva, Traian, Hadrian și ale celor doi Antonini. Scopul acestui capitol și al următoarelor două este să descrie starea înfloritoare a Imperiului în timpul domniei lor și, mai apoi, de la moartea lui Marcus Antoninus, să desprindă cele mai de seamă împrejurări ale declinului și căderii lui; o transformare care va fi păstrată veșnic în memorie și mai este resimţită și astăzi de naţiunile globului.... ]
"Nici acum nu pot uita sau exprima puternicele emoții care îmi învolburau mintea când am intrat în Cetatea Eternă. După o noapte de nesomn, am pășit semeț printre ruinele Forumului. Fiecare loc memorabil unde a stat Romulus, unde a glăsuit Cicero sau unde s-a prăbușit Caesar era, dintr-odată, viu în fața ochilor mei... La Roma, pe 15 octombrie 1764, pe când ședeam, meditând, printre ruinele Capitoliului, iar călugării desculți își intonau cântecele de seară, mi s-a zămislit în minte, pentru prima oară, ideea de a așterne pe hârtie declinul și căderea Romei." - Edward Gibbon
Edward Gibbon (1737–1794) s-a născut la Lime Grove, în comitatul Surrey, din sudul Angliei. Spirit rebel, renunță la credința protestantă a familiei pentru a se converti la catolicism, sfidând astfel atmosfera bigotă de la Oxford, unde își făcea studiile. În 1754 revine la protestantism după un sejur în Elveția, la Lausanne, sub influența unui pastor protestant, care se îngrijește și de completarea educației tânărului.
Studiază latina și franceza și este foarte pasionat de istoria antică. Din 1770 se stabilește la Londra, devenind profesor de istorie antică la Royal Academy of Arts, iar din 1774 membru al Camerei Comunelor. Datorită prestigiului de care s-au bucurat lucrările sale (în special Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman), a fost numit de contemporani „marele monarh al literaturii“. Influența operei sale a fost imensă în epocă, impactul ei fiind considerabil până în zilele noastre.
4
6
