Petre Daea: Ministerul Agriculturii are în programul de investiţii achiziţionarea de avioane antigrindină - Hotnews Mobile
1 € 4,6586 1 USD 0,7073joi 16 aug 2018

Petre Daea: Ministerul Agriculturii are în programul de investiţii achiziţionarea de avioane antigrindină

de V.M. Luni, 23 iulie 2018, 18:42
- a A+
Imagine
Ministerul Agriculturii are în vedere achiziţia unor escadrile de avioane dotate cu sisteme antigrindină, a anunţat luni, la Botoşani, ministrul Petre Daea, transmite Agerpres.



„Avem în programul de investiţii procurarea unor escadrile de avioane în aşa fel încât să avem o libertate mai mare de acţiune şi să acoperim în perspectivă întreaga suprafaţă agricolă”, a afirmat Daea, precizând că ministerul are în vedere achiziţia a două escadrile cu câte trei aparate de zbor fiecare.

El a susţinut că avioanele vor funcţiona în paralel cu sistemele de rachete antigrindină.

„Este un program pe care noi l-am promovat şi îl extindem. În 2004, în România erau 17 puncte de lansare. Din 2004 până în 2017, iată, timp de 13 ani, din nefericire nu s-au mai construit decât 13. Noi, prin programul de guvernare, ne-am propus ca obiectiv pentru această zonă, pentru prevenirea căderii de grindină, să facem un număr de 60 de puncte de lansare. Într-un an şi ceva am făcut 40”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Petre Daea a participat, luni, la punerea în funcţiune a Staţiei de pompare a apei de la Stânca (Ştefăneşti) din judeţul Botoşani, dar şi reumplerea canalelor de irigaţii Ştefăneşti-Ripiceni, care au fost reabilitate cu fonduri guvernamentale.

1193 de afisari


s-a dovedit ca e vrajeala !
Francisc 1 [utilizator], Luni, 23 iulie 2018, 18:56
+4/6
da ies bani de spaga!
Cititi in limba engleza!
alibaba_zeul_meu: _|_PSD [utilizator], Luni, 23 iulie 2018, 19:47
+4/4
https://en.wikipedia.org/wiki/Cloud_seeding

Versiunea in limba romana este un pamflet, deci, traduceti singuri din engleza!
inca 3 comentarii comenteaza