Prim-vicepreşedintele PNL, Mircea Hava a declarat luni, înaintea şedinţei Biroului Executiv al PNL, că în ciuda discuțiilor interne partidul este unit. Hava a precizat că la întâlnirea foștiilor democrat liberali cu Vasile Blaga au fost exprimate doar nemulţumiri mărunte, "problemuţe".

Mircea HavaFoto: Arhiva personala

"Sunt nemulţumiri mărunte, nici nu are sens să le discutăm. A fost legat şi de comunicare, că nu li s-a spus... Nu sunt probleme de discuţii mari. Sunt problemuţe. (...) Şi pentru oamenii care au problemuţe, era bine să ne întâlnim cu ei. Şi mai este un lucru. Aici (n.r.- la şedinţa Biroului Executiv), mulţi tac pentru că, nu ştiu, parcă au o frică, o reţinere. Acolo şi-au mai dat drumul. Dar nu sunt probleme - încă o dată vă spun, şi asta a spus-o şi Vasile - partidul este unit, avem un partid şi de aici încolo trebuie să muncim ca să facem ceva", a spus el.

Prim-vicepreședintele PNL a negat că în partid ar exista tabere. "Există discuții dar partidul este unit. Atâta vreme cât noi suntem aici fuziunea a reușit(..). Pot să vă spun că după ce ne-am întâlnit (n. r. - foştii membri PDL), ne-am întâlnit cu domnul Ludovic Orban, împreună cu Vasile Blaga, cu mine, cu toată lumea... Am discutat ce s-a discutat. De ce a fost făcut aşa? Poate a fost bine, poate nu a fost bine. A creat un semn de întrebare...", a admis el.

Hava a mai precizat că nu susţine ideea organizării unui congres PNL, în cazul în care la alegerile europarlamentare nu va fi atins scorul partidului, care conform sondajelor ar fi de 28-30%.

"Ştiu că place foarte mult, în momentul în care ceva s-a întâmplat, capetele să cadă. (...) Acum nu mai suntem vechiul PNL. (...) Principiul meu nu este ăsta, în momentul în care a greşit să îl scot afară. Trebuie să văd de ce s-a întâmplat lucrul acesta, ce ai făcut. Ai muncit? Ştiu că ai muncit şi nu ai noroc, pentru că sunt zone în care chiar nu poţi...", a adăugat el.

Întâlnirea din Modrogan între Vasile Blaga şi aripa ex-PDL a amplificat tensiunile între foştii pedelişti şi vechii liberali.

Fostul co-președinte PNL Vasile Blaga s-a întâlnit săptămâna trecută cu o parte din liberali, foștii democrat-liberali. Întâlnirea a avut loc în contextul în care în interiorul PNL s-a vorbit despre o listă semnată de 16 liberali care plănuiesc ca la Consiliului Naţional din 4 august să fie convocat un Congres extraordinar pentru demiterea lui Ludovic Orban de la şefia partidului.

Totodată, în interiorul PNL au loc discuții despre candidaturile la europarlamentare. Miza cea mare o reprezintă locurile eligibile la alegerile europarlamentare, printre cei care ar putea deschide lista se numără preşedintele PNL, Ludovic Orban dar și fostul co-președinte al PNL, Vasile Blaga.