Candidaţii la examenul pentru permis de conducere în Austria nu vor mai putea în curând să susţină în limba turcă proba teoretică, a anunţat sâmbătă ministrul Transporturilor, care a justificat decizia prin preocuparea pentru integrare şi reducerea costurilor, transmite AFP, citată de Agerpres.

Austria - steagFoto: Google

Din cele 299.687 examene pentru permis de anul trecut, 3.631, adică 1,2%, au fost în turcă, în condiţiile în care circa 360.000 de persoane de origine turcă trăiesc în Austria.

Ministrul Transporturilor, provenit din FPOe (extrema dreaptă), formaţiune aliată cu conservatorii cancelarului Sebastian Kurz, Norbert Hofer a indicat într-un comunicat că măsura se va aplica începând din 2019. "Fiecare limbă suplimentară oferită generează pentru stat costuri cu cinci cifre care nu sunt justificate", a explicat el, adăugând că examinarea în turcă creează o nedreptate în raport cu vorbitorii de alte limbi.

Examenele vor continua însă să fie susţinute în engleză, ca limbă internaţională, în croată şi în slovenă, două minorităţi lingvistice istoric prezente în Austria şi care beneficiază de drepturi specifice. "Există fireşte problema costurilor, dar esenţial pentru mine este a stabili clar în ce limbi este potrivit să oferim examinarea", a explicat Hofer, conform căruia noua măsură trebuie să însemne totodată un îndemn la a învăţa germana şi a răspunde la întrebările din examen în germană.

Examinarea în limba turcă a fost posibilă din 1998, în baza bunăvoinţei autorităţilor austriece. Partidul conservator OeVP a salutat măsura, subliniind că stăpânirea limbii germane este cheia integrării. Turcii din Austria fac în mod obişnuit obiectul criticilor FPOe, partid ostil imigraţiei, mai notează AFP. În 2017, 2.301 examene au fost susţinute în engleză, 2.112 în croată şi 139 în slovenă.