Premierul ceh Andrej Babis a calificat duminică drept "calea către infern" solicitarea făcută de Italia partenerilor săi din Uniunea Europeană de a prelua o parte dintre cei 450 de migranţi salvaţi şi care se află la bordul a două nave în apele teritoriale italiene, informează AFP.

Andrej BabisFoto: Agerpres/AP

Şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, a anunţat sâmbătă, "după o zi de contacte telefonice şi scrise cu toţi cei 27 de lideri europeni", că Franţa şi Malta vor prelua fiecare câte 50 din cei 450 de migranţi şi a asigurat că "foarte rapid va sosi şi acceptul altor ţări europene", scrieAgerpres.

"Ţara noastră nu va prelua niciun migrant", a scris Babis pe contul său de Twitter, explicând că a primit, la fel ca alţi lideri europeni, o copie a scrisorii lui Conte, dar că a apreciat că "o asemenea abordare reprezintă calea către infern". Aceasta "nu face decât să-i motiveze pe traficanţi şi să le sporească veniturile", a adăugat Babis, care a pledat pentru "principiul voluntariatului", apreciind că "ar trebui să-i ajutăm pe migranţi în ţările din care provin, dincolo de frontierele Europei, pentru a-i împiedica să pornească la drum".