​Wimbledon: Lecția tactică a lui Angelique Kerber - Nemțoaica merge în finală; Jelena Ostapenko, victima propriilor erori - Hotnews Mobile
1 € 4,6590 1 USD 4,1340miercuri 14 nov 2018

​Wimbledon: Lecția tactică a lui Angelique Kerber - Nemțoaica merge în finală; Jelena Ostapenko, victima propriilor erori

de Adrian Ilincescu Joi, 12 iulie 2018, 17:05
- a A+
Imagine
​Jelena Ostapenko a jucat din nou la totul sau nimic, însă această strategie s-a dovedit falimentară împotriva unei jucătoare cu atâta experiență precum Angelique Keber. Deși a dominat categoric la capitolul lovituri câștigătoare (30-10), letona a fost învinsă de o adversară care a știut cum să profite de erorile fostei câștigătoare de la Roland Garros (35 de erori neforțate a avut Jelena). Kerber este în finală la Wimbledon după un meci de doar o oră și șapte minute (6-3, 6-3).

Cel puțin pe hârtie, semifinala ar fi trebuit să fie una echilibrată. Cu excepția primelor șase game-uri, nu s-a pus în niciun moment problema învingătoarei.

Angie a alergat incredibil, a acoperit perfect zona baseline-ului și a forțat-o pe Jelena să joace mai ofensiv decât o făcea oricum (a dat în majoritatea cazurilor o minge în plus înapoi). Experiența nemțoaicei s-a văzut în momentele importante, Kerber primind însă un ajutor important și din partea adversarei.

Jelena a încheiat semifinala cu 30 de lovituri câștigătoare, dar și cu 35 de erori neforțate. Aici s-a jucat de fapt meciul: nu poți să ai pretenția să câștigi cu atâtea erori împotriva unei luptătoare precum Kerber.

Ca de obicei, Angie a fost zgârcită în cadouri, germancă comițând doar șapte erori neforțate (și 10 lovituri câștigătoare). Jocul i-a mers lui Kerber atât de bine de pe linia de fund, încât aceasta nu a fost obligată să vină la fileu (a fost o singură dată la plasă, iar atunci a pierdut punctul).

Angie merge fără emoții în finală, faza a competiției unde a mai ajuns în 2016 (învinsă de Serena Williams, scor 7-5, 6-3).

Ultimul punct al semifinalei dintre Kerber și Ostapenko:
1967 de afisari


...bravo simona....
mitocanu [utilizator], Joi, 12 iulie 2018, 17:09
-6/10
....pentru contraperformanta de la wimbledon 2018....ce ocazie ai ratat...nu avei concurenta pe partea ta de tablou...si te-a batut rudimentara hsieh...o ilustra anonima cu lovituri de inceputul secolului XX in tenis....
comenteaza