Novak Djokovic este din ce în ce mai aproape de nivelul grație căruia a dominat sezoane bune tenisul mondial, sârbul obținând miercuri calificarea în semifinalele de la Wimbledon. Victoria lui Nole împotriva lui Kei Nishikori s-a conturat după un meci de două ore și 35 de minute, scor 6-3, 3-6, 6-2, 6-2.

Novak Djokovic, la WimbledonFoto: wimbledon.com

Favorit 12, Novak a impresionat în primul rând la capitolul deplasare, fostul lider mondial fiind foarte greu de depășit în faza defensivă. Nishikori a avut șansele sale, însă a fost neinspirat în momentele importante, Djokovic fiind jucătorul mai stabil din punct de vedere emoțional.

După o pauză de trei ani, Djokovic revine în semifinale la All England Club, ultimele două prezențe ale sârbului la Wimbledon însemnând eliminări în turul trei (2016), respectiv sferturi (în 2017).

Din cele 12 titluri de Grand Slam cucerite până acum în carieră, Djokovic a câștigat trei la Wimbledon (2011, 2014 și 2015).

În penultimul act al competiției, Nole îl va întâlni pe învingătorul partidei Rafael Nadal vs Juan Martin del Potro.

Bucuria lui Djokovic după calificarea în semifinale:

Ultimul punct al partidei Djokovic vs Nishikori:

Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Wimbledon.