Liderii Uniunii Europene au căzut de acord vineri să înființeze tabere comune de gestionare a azilanților și să restricționeze mișcările migranților în cadrul blocului comunitar, răspunzând astfel dorințelor italienilor și germanilor la un summit unde s-au dus negocieri dure, potrivit Reuters.

Tabara de refugiatiFoto: Captura YouTube

”Toate măsurile privind aceste centre controlate, inclusiv relocarea și strămutarea, vor fi făcute din proprie inițiativă”, spun liderii UE într-un acord comun la care s-a ajuns după nouă ore de negocieri.

Cei 28 de lideri UE au convenit și să întărească și mai mult frontierele externe și să majoreze finanțarea pentru Turcia, Maroc și țările nord-africane pentru a preveni migrația către Europa.

"Cei 28 de lideri ai UE au convenit asupra concluziilor (summitului), inclusiv asupra migrației", a scris pe Twitter președintele Consiliului European, Donald Tusk.

”Migrația este o provocare nu doar pentru un singur stat membru, ci pentru Europa ca întreg”, se spune în înțelegerea semnată la summit.

”Consiliul European este hotărât (...) să prevină revenirea la fluxul necontrolat din 2015 și să stăvilească și mai mult migrația ilegală prin toate rutele, existente sau pe cale de înființare”, afirmă liderii UE în document.

Italia a blocat anterior orice acord în cadrul summitului - care se referea, printre altele, la comerț și securitate, cu excepția cazului în care liderii UE acceptă să își îndeplinească cerintele privind gestionarea fluxului de migranți.

Cancelarul german, Angela Merkel, consideră că faptul că liderii UE au reușit să convină vineri asupra migrației reprezintă un semn bun, însă a recunoscut că statele membre rămân divizate. "În general, după o discuție intensă cu privire la cea mai provocatoare temă pentru UE, și anume migrația, este un semn bun că am ajuns la un numitor comun. Încă mai avem multe eforturi de făcut", a spus Merkel.

Prim-ministrul Italiei, Giuseppe Conte, a declarat că este mulțumit de înțelegerea privind migrația la care au ajuns liderii UE în zori de zi, adăugând că Roma ar decide ulterior dacă să găzduiască migranți. "Suntem mulțumiți. A fost o negociere lungă, însă de astăzi Italia nu mai este singură", a spus Conte.

Acesta a enumerat elementele acordului, inclusiv posibilitatea înființării unor centre pentru migranți în țările UE, însă a precizat faptul că Italia nu a decis încă dacă un astfel de centru va exista și pe teritoriul țării sale.