Kovesi: Codurile penale nu ar trebui amendate niciodată prin OUG / Modificările afectează și anchetarea infracțiunilor de drept comun - Hotnews Mobile
1 € 4,6586 1 USD 4,1342marţi 13 nov 2018

Kovesi: Codurile penale nu ar trebui amendate niciodată prin OUG / Modificările afectează și anchetarea infracțiunilor de drept comun

de Redactia Sâmbătă, 23 iunie 2018, 22:17
- a A+
Imagine
​Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, a declarat într-un interviu că modificările Codului Penal nu ar trebui făcute niciodată prin ordonanţă de urgenţă, decât dacă este cu adevărat o nevoie urgentă, ceea ce nu este cazul acum. Pe de altă parte, ea a spus că modificările deja adoptate de Parlament îngreunează nu doar anchetarea cazurilor de corupţie, ci şi a infracţiunilor de drept comun.



"Aceste schimbări vor îngreuna nu doar anchetarea cazurilor de corupţie, ci şi a infracţiunilor de drept comun", a declarat Kovesi, într-un interviu pentru Emerging Europe, potrivit Agerpres.

Modificările la codul de procedură intervin după alte amendamente la sistemul judiciar şi demonstrează, în opinia şefei DNA, că scopul guvernului nu este să reformeze sistemul, ci să le îngreuneze munca anchetatorilor, procurorilor şi poliţiei.

"Desigur, aceste modificări nu vor intra în vigoare azi sau mâine. Trebuie promulgate de preşedinte, care ar putea decide să le trimită înapoi în parlament sau la Curtea Constituţională", a explicat şefa DNA.

Guvernul ar putea accelera procesul de punere în aplicare a noilor legi recurgând la ordonanţe de urgenţă, aşa cum a făcut-o în ianuarie 2017, ceea ce a dus la proteste de masă, aminteşte portalul citat.

"Posibilitatea există", admite Kovesi. "Aceste modificări pot trece printr-o ordonanţă de urgenţă, dar îmi este greu să comentez. Teoretic, modificările la codurile penale nu trebuie făcute niciodată prin OUG dacă nu există un motiv clar de urgenţă. În privinţa actualelor modificări, nu există o asemenea urgenţă", a apreciat Kovesi.

Emerging Europe aminteşte că, în martie, ministrul justiţiei, Tudorel Toader, i-a cerut oficial preşedintelui Klaus Iohannis să o demită pe Kovesi, lucru pe care şeful statului român a refuzat să-l facă. În iunie, Curtea Constituţională a României a decis să Iohannis este obligat să o demită pe Kovesi, dar încă o dată preşedintele român a refuzat să dea curs acestei decizii şi riscă să fie suspendat de către parlament, scrie sursa citată.

"Nu pot comenta decizia Curţii Constituţionale. Este o decizie care mă afectează personal, dar este o decizie care nu mă obligă să iau vreo măsură. Aştept ca preşedintele să decidă ce va face", a explicat Kovesi, al cărei mandat expiră în luna mai a anului viitor.

Şefa DNA a declarat în mai multe rânduri că nu are ambiţii politice şi, cu toate că este una dintre cele mai populare personalităţi din ţară, pare puţin probabil să se răzgândească, notează Emerging Europe.

"Nu, nu vreau să intru în politică. Am spus-o în trecut că nu intenţionez să fac acest lucru şi, deşi unii oameni se răzgândesc, eu nu mă număr printre aceştia", a declarat Kovesi, care spune că vrea să-şi continue munca. "Sunt procuror: asta fac cel mai bine. Am o experienţă uriaşă pe care vreau s-o folosesc, să o împărtăşesc cu tinerii care intră în sistem", a mai spus ea.
2522 de afisari


Ucazurile condamnatilor " alesi " in sec. XXI ?
Plagarus [utilizator], Duminică, 24 iunie 2018, 7:40
+4/4
Edecarul de pe Belina,a scapat / sarit caii de la mai mare cu executare.
un drept obtinut dupa revolutie a fost
Coco Whistle [utilizator], Sâmbătă, 23 iunie 2018, 23:47
+3/3
cel de libera exprimare. avem nevoie de diversitatea opiniilor, avem nevoie sa auzim si alte voci deci eu cred ca aceasta confruntare prin dialog e buna daca invatam ceva. prea multe restrictii, prea multe 'ordine' care se executa nu se discuta, asa au ajuns militienii si armata sa traga in romani. nu e normal sa avem super puteri si nimeni sa nu comenteze potentialul abuz al acestora. ..sau codruta, esti adepta ca opiniile separate sa nu se faca auzite? atunci avem nevoie de oameni care au coloana si care se pot face auzite si se lupta ptr asta. miscarile din spatele usilor inchise nu sint bune ptr o societate normala. de acord sint situatii dar, nu la cea la care ne referim. kkr si AP trebuiesc acum puse in slujba poporului suveran si a unei constitutii ca cea din 1923...cea mai buna constitutie a romaniei.
inca 6 comentarii comenteaza