​​Consiliul legislativ a avizat negativ inițiativa senatorului ALDE Daniel Zamfir prin care acesta propunea modificarea Statutului BNR, în sensul abrogării a două alineate ale art. 25, cele care exonerează de răspundere civilă şi penală membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României şi personalul acesteia, însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere prudenţială. În motivarea avizului, Consiliul legislativ arată că propunerea senatorului român încalcă Principiile de bază pentru o supraveghere bancară eficienta, emise de Comitetul de la Basel și că orice modificare adusă Statutului BNR presupune obligatoriu derularea procedurii de consultare prealabilă a Băncii Centrale Europene.

Daniel ZamfirFoto: Hotnews

”Dispozițiile propuse spre abrogare reprezintă transpunerea în legislația naționala, a principiului protecției legale a autorității de supraveghere, consacrat prin Principiile de bază pentru o supraveghere bancară eficienta, emise de Comitetul de la Basel, revizuite în anul 2012.

Astfel, în cadrul Principiului 2 -,,Independenta, responsabilitate, resurse și protecția legală pentru supraveghetori" din cadrul documentului menționat anterior, sunt prevăzute cerințele pentru asigurarea protecției legale a supraveghetorului și a personalului acestuia, în legatură cu îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii cu bună credință și fără neglijență a atribuțiilor de supraveghere prudențială, precum și pentru asigurarea protecției legale sub aspectul cheltuielilor de judecată aferente litigiilor specifice, decurgând din desfășurarea acestei activități.

Precizăm că procedura de conformare a cadrului legislativ național la Principiile de la Basel se realizează în cadrul evaluarilor Programului Băncii Mondiale și al Fondului Monetar Internațional de evaluare a sectorului financiar (FSAP).

Nu în ultimul rând, menționăm că orice modificare și/sau completare adusă Statutului BNR presupune, în mod obligatoriu, derularea procedurii de consultare prealabilă a Băncii Centrale Europene, conform dispozitiilor art.127 alin.(4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a Deciziei 94/415/CE a Consiliului din 29 iunie 1998 privind consultarea Băncii Centrale Europene de către autoritățile naționale cu privire la proiectele de reglementare cu referire la orice aspect care privește organizarea și/sau funcționarea băncilor centrale naționale”, se arată în avizul transmis de Consiliul legislativ. Documentul poate fi consultat aici.

“Prezenta propunere legislativă îşi propune să modifice Legea nr. 312 privind Statutul Băncii Naţionale a României, în sensul abrogării alineatelor (3) şi (4) ale art. 25, care exonerează de răspundere civilă şi penală membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României şi personalul acesteia, însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere prudenţială”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege depus de Zamfir pe când era încă senator al Partidului Național Liberal.

În opinia sa, cele două aliniate care ar fi urmat să fie abrogate “statuează un regim privilegiat pentru aceste categorii de persoane, un nou tip de imunitate care este de natură să creeze un dezechilibru în ceea ce priveşte răspunderea tuturor cetăţenilor în faţa legii, în legătură cu exercitarea atrbuţiilor de serrviciu, imunitate ce excede cadrului constituţional”.

Daniel Zamfir consieră că adoptarea acestei propuneri legislative corectează un derapaj legislativ care poate conduce la o încălcare a principiului constituţional al egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii.

Zamfir este cunoscut pentru inițiativele sale din domeniul bancar, unele fiind elaborate cu ajutorul profesorului Gheorghe Piperea, el însuși un contestatar al actualei forme a Statutului BNR (detalii, aici)

Printre inițiativele depuse de senatorul ALDE se află legea dării în plată (drastic amendată de Curtea Constituțională), legea conversiei creditelor la un curs istoric (declarată neconstituțională), în prezent având depuse alte proiecte: cel privind plafonarea dobânzilor la credite sau cea privind darea în plată pentru leasing.