Subiectele zilei: Acte cu preturi: Cum a păcălit Firea opinia publică în cazul contractului dat cadou lui Becali; Cui aparţine limuzina în care s-au lăfăit ierarhii BOR chemaţi să sfinţească o biserică; Interviu. Jocul lui Vladimir Putin în Occident - Hotnews Mobile
1 € 4,6586 1 USD 4,1342marţi 13 nov 2018

Subiectele zilei: Acte cu preturi: Cum a păcălit Firea opinia publică în cazul contractului dat cadou lui Becali; Cui aparţine limuzina în care s-au lăfăit ierarhii BOR chemaţi să sfinţească o biserică; Interviu. Jocul lui Vladimir Putin în Occident

de Ionut Baias Miercuri, 20 iunie 2018, 5:51
- a A+
Imagine
ACTE CU LUCRĂRI ȘI PREȚURI: Cum a păcălit Firea opinia publică în cazul contractului dat cadou lui Becali. Primăria vine cu altă explicație. Nu mai spune, precum ieri, că a dat către echipa lui Becali mentenanța gazonului, fără licitație, pentru că era o situație specială și "temporară", ci pentru că "SC Fotbal Club FCSB SA este principalul solicitant privind inchirierea Arenei Nationale". De asemenea, Gabi Firea ne amenință cu tribunalul. În răspunsul către bucureșteni, primarul-general continuă să mintă. Exact așa cum a încercat să inverseze realitatea în cazul Simonei Halep, Gabi Firea spune că nu i-a dat din banii publici clubului lui Becali. Situațiile de lucrări probează cum, în urma semnării protocolului Fin – Naș, costuri de mii de euro ale echipei lui Becali au fost mutate pe banii publici ai bucureștenilor, potrivit Tolo.ro.



Interviu. Jocul lui Vladimir Putin în Occident. Doi reputaţi experţi, unul din Rusia şi celălalt din ţara care a avut cea mai recentă criză cu Rusia, adică din Marea Britanie, vorbesc într-un interviu pentru Jurnalul de Seară al Digi 24 despre ce are de gând Vladimir Putin. Konstantin von Eggert, analist rus, TV Rain - Moscova: Cred că mai e vorba şi despre faptul că această confruntare cu Vestul a devenit element central al autorităţii şi, într-o anumită măsură, al legitimităţii lui Vladimir Putin în interiorul Rusiei. În absenţa unei dezvoltări economice - perspectivele economice ale Rusiei sunt destul de sumbre, pentru că nu a reuşit să-şi revină în totalitate după criza economică din 2008-2009 -, singura modalitate de a păstra respectul faţă de politicile Kremlinului e de a lupta al doilea Război Rece. Integral pe Digi24.

Comentariu DW: Ajutor de la Trump pentru Merkel via Twitter? Angela Merkel se poate baza pe un lucru: că va fi atacată de Donald Trump. Acesta se amestecă deschis în disputa din coaliția de guvernare germană. Un gest care mai degrabă îi este dăunător lui Trump, crede Jens Thurau.Trump deraiază pe Twitter la un nivel greu de imaginat pentru un șef de stat american: europenii, scrie Trump, ar fi făcut eroarea de a primi la ei milioane de persoane care le-au schimbat din temelii cultura. Și mai mult: "Noi nu vrem ca prin imigrație să se întâmple și la noi același lucru ca în Europa." Și să auzi asta taman din America, locul preferat în care au imigrat odinioară toți nevoiașii acestei lumi; America ca amestec al numeroaselor culturi, o țară a fanteziei care pentru europenii ambițioși a reprezentat decenii la rând locul unde fiecare are șansa să reușească, să ajungă sus - indiferent de origine sau de statutul social. Doar prin voință, muncă și împărtășirea optimismului american, potrivit Deutsche Welle.

Parlamentul se pregătește să schimbe statutul unui actor-cheie în Urbanism -arhitectul șef. Reacțiile specialiștilor: modificarea "înlătură posibilitatea de tragere la răspundere pentru săvârșirea oricărei infracțiuni de corupție". Parlamentarii se pregătesc să schimbe statutul arhitectului-șef, funcție de care, cel puțin teoretic, depinde felul în care se construiește în orașele noastre. Un proiect aprobat de Senat și publicat spre consultare publică stipulează că funcțiile publice de arhitect șef se transformă în funcții de natură contractuală. Organizațiile profesionale, inclusiv filiala OAR condusă de la Cluj (OAR Transilvania), precum și arhitectul șef al județului Cluj atrag atenția că modificarea ar putea avea și mai multe consecințe nefaste pentru felul în care se va construi în viitor, potrivit Actual de Cluj.

Cui aparţine limuzina în care s-au lăfăit ierarhii BOR chemaţi să sfinţească o biserică. Ioan Guşă, preotul paroh de la Biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva", unde mai mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe şi-au făcut apariţia duminică, 17 iunie, cu maşini de lux, a ţinut să precizeze că autoturismul care a stârnit un val de nemulţumire printre localnici nu aparţine feţelor bisericeşti ce au luat parte la sfinţirea bisericii pe care o păstoreşte. "Maşina ce apare în imagini a fost pusă la dispoziţie de un fiu al satului", a declarat preotul Ioan Guşă. Se pare că autoturismul marca Daimler limousine DS 420 din imagini aparţine unui localnic care deţine o firmă de transport persoane şi care are, de altfel, o colecţie impresionantă de maşini, potrivit Adevarul.

Statul de drept și anticorupția, absente din declarația comună România – SUA. În urmă cu doi ani erau la loc de frunte. Vizita în România a lui Wess Mitchell, Asistentul pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al Secretarului de Stat al SUA, a avut ca rezultat o declarație comună privind implementarea Parteneriatului Strategic între România și SUA. Din documentul oficial a dispărut, față de precedenta declarație similară din 2016, orice referire la statul de drept, lupta anticorupție și justiție in sens larg. Spre comparație, declarația comună din septembrie 2016 arăta încă de la a doua frază că "Parteneriatul Strategic se fundamentează pe angajamentul comun pentru valorile democratice – statul de drept, piață liberă, respectarea drepturilor omului și relațiile inter-umane", scrie g4media.ro .
3224 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza