A fost inventat programul ce poate ''vedea'' câteva minute din viitor În mare parte, tehnologia prezice cuvintele pe care am vrea să le scriem în continuarea unei fraze, însă un nou tip de software ar putea prezice acţiunile pe care le vom face în viitor. Un nou proces dezvoltat de cercetătorii din cadrul Universităţii Bonn, Germania, ar putea anticipa cu acurateţe procesele pe care o persoană le va face în viitor. Conform Science Alert, programele din prezent, ce au ca scop anticiparea, pot prezice ce vom face doar cu câteva secunde înainte. „Dorim să prezicem durata şi perioada de desfăşurare a unor activităţi cu câteva minute sau chiar ore înainte de a avea loc”, a declarat principalul cercetător Jurgen Gall. Scopul cercetării a fost de observare a modului în care programul poate crea o listă cu secvenţele acţiunilor, cu cel puţin cinci minute înainte ca acestea să aibă loc, arata Descoperă.

Faze tariFoto: Colaj foto

Arestată în Rusia pentru spionaj în favoarea României. Cine este Carina Țurcan Carina Țurcan, membru al Consiliului de Administraţie al companiei Inter RAO, a fost reținută și acuzată de spionaj pentru România, relatează agenția Tass. Carina Țurcan, membră a Consiliului de Administraţie al companiei Inter Rao, a fost arestată fiind acuzată de spionaj în favoarea statului român, au afirmat surse apropiate anchetei pentru TASS. “Este suspectată că a spionat pentru România”, au declarat sursele, fără a da mai multe detalii. Anterior, TASS a scris că magistraţii instanţei din Lefortovo au acceptat cererea procurorilor ca Ţurcan să fie pusă sub arest preventiv. Curtea nu a comentat dosarul, acesta fiind etichetat drept “secret”. Potrivit site-ului companiei, Carina Valerievna Ţurcan este membră a consiliului de administraţie al Inter RAO. Născută în 1974, a studiat în R.Moldova şi are un MBA în Spania. Ea ar avea și naționalitate rusă, potrivit site-ului companiei, relatează Știrile ProTv.

Cum au ajuns calculatoarele să poată să se certe cu tine Calculatoarele au ajuns în punctul în care pot dezbate diverse subiecte cu tine, iar acesta e doar ultimul dintre progresele făcute de inteligența artificială. Programele care procesează limbajul au evoluat mult în ultimii ani și pot face mai multe decât să-ți spună prognoza meteo. Companiile ca IBM lucrează din greu la sisteme avansate, iar Project Debater este unul din ele. Acesta a fost testat, în premieră, la începutul săptămânii și reprezintă un efort de șase ani de lucru. Project Debater s-a luat la discuții cu doi studenți israelieni, campioni la dezbateri. În fiecare rundă, de câte 20 de minute, calculatorul a dezbătut problema guvernelor care ar trebui să sponsorizeze explorarea spațială, dar și faptul că telemedicina ar trebui folosită la scară mai largă, informează Playtech.

Persoanele religioase trăiesc mai mult, conform unui nou studiu Un nou studiu al cercetătorilor americani a ajuns la concluzia că religiozitatea poate veni laolaltă cu longevitatea. Studiul, care a avut în vedere analizarea anunţurilor mortuare a mai mult de 1.000 de oameni de pe teritoriul SUA, a arătat că oamenii cu afiliere religioasă trăiesc în medie cu patru ani mai mult decât cei nereligioşi, scrie Live Science. Descoperirile au fost valabile chiar şi atunci când cercetătorii au luat în considerare sexul şi stare civilă, doi factori care influenţează speranţa de viaţă. Într-adevăr, femeile trăiesc în medie cu circa 4,8 ani mai mult decât bărbaţii, dar efectul religiei asupra longevităţii s-a apropiat de acesta, precizează Descoperă.

Boxele inteligente de la Google dezvăluie locația ta răufăcătorilor În cazul în care ești mândru posesor al unor boxe inteligente de la Google sau al unor dispozitive Chromecast, ar fi bine să ai în vedere o vulnerabilitate. Un grup de experți în securitate cibernetică a descoperit o vulnerabilitate destul de importantă în gadgeturile smart de la Google. Indiferent dacă vorbim de Google Home sau Chromecast, respectivele aparate ți-ar putea dezvălui locația exactă unor hackeri. Mecanismul pentru obținerea acelor informații nici măcar nu este unul foarte elaborat. Totul pleacă de la modul în care funcționează aplicația Google Home pe care o ai instalată pe mobil. Respectivul progrămel îndeplinește o serie stufoasă de sarcini prin intermediul serviciilor de cloud de la Google. Există însă câteva detalii care sunt comunicate boxei Home sau dispozitivului Chromecast nesecurizate, fără autentificare, scrie Playtech.