Cine este Gabriel Vlase, propunerea lui Iohannis la șefia SIE: vicepreședintele PSD apropiat de Hrebenciuc, ajuns de nevoie în tabăra lui Dragnea - Hotnews Mobile
1 € 4,6559 1 USD 3,9517sâmbătă 22 sep 2018
PROFIL

Cine este Gabriel Vlase, propunerea lui Iohannis la șefia SIE: vicepreședintele PSD apropiat de Hrebenciuc, ajuns de nevoie în tabăra lui Dragnea

de Redactia Joi, 14 iunie 2018, 12:27
- a A+
Imagine
​Deputatul PSD de Bacău Gabriel Vlase (47 ani) a fost propus joi de președintele Klaus Iohannis în funcția de director al Serviciului de Informații Externe, vacantă din septembrie 2016, de la demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu. Vlase, aflat la al patrulea mandat de deputat, este vicepreședinte al PSD și se remarcă prin ceva anume în rândul liderilor PSD: o pasiune pentru servicii secrete și siguranță națională. A fost în trecut președintele comisiei de Control SIE și a urmat cursuri la Agenția Națională de Informații a SRI. Vlase a trecut ani de zile drept unul dintre apropiații lui Viorel Hrebenciuc. De altfel, numele lui a apărut în dosarul retrocedarilor, în care Hrebenciuc a fost condamnat de ÎCCJ la 2 ani de închisoare cu executare. Vlase a negat ca ar avea vreo legatura cu acest dosar.



Vlase este vicepreședinte al Camerei Deputaților și conduce de multe ori ședințele de plen. El a fost ales vicepreședinte regional al PSD la congresul din 10 martie, după ce mai ocupase această funcție și ca urmare a congresului din octombrie 2015.

Vlase a fost singurul propus pentru funcția de vicepreședinte regional, așa cum s-a întâmplat cu majoritatea candidaților, la congresul din primăvară, deși cei mai mulți dintre cei care au făcut parte din garnitura de lideri din 2015 au fost lăsați deoparte, printre aceștia numărându-se și fostul premier Mihai Tudose sau deputatul Georgian Pop, fost președinte al Comisiei SRI.

De altfel, Vlase era văzut ca apropiat al lui Tudose, vehiculându-se și că va fi propunerea acestuia când era premier pentru ministerul Transporturilor în locul lui Răzvan Cuc. După ce Tudose a fost îndepărtat, Vlase a trecut de nevoie în tabăra lu Liviu Dragnea, ceea ce a făcut ca Vlase să fie ales vicepreședinte.

A fost subprefect de Bacău în perioada 2001-2004 și încă de atunci presa menționa numele său și în alte scandaluri cu retrocedări.

Cum apare numele lui Vlase în dosarul lui Hrebenciuc

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, citat de Agerpres, Vlase l-a asigurat pe Gheorghe Paltin Sturdza că va interveni pe lângă factori de decizie din județul Bacău pentru a-i facilita punerea în posesie asupra suprafețelor de pădure retrocedate ilegal.

Discuția a avut loc pe 6 august 2012, în cadrul unei întâlniri organizate la un hotel de deputatul Ioan Adam, prin intermediul deputatului de Brașov Constantin Niță.

"Deputatul Vlase Gabriel le oferă garanții celor doi inculpați (Adam și Sturdza - n.r.) că după data de 11 septembrie 2012, când problemele cu justiția vor fi finalizate (făcând referire la decizia ce urma să se dea la contestația în anulare), va incerca să schimbe 'starea de spirit' a celor de care depinde punerea în posesie a hectarelor de pădure", se arată în rechizitoriul DNA.

Din discuțiile purtate cu acea ocazie, dar și din denunțul formulat de Ioan Adam, anchetatorii au concluzionat că deputatul Gabriel Vlase trebuia să primească, în schimbul ajutorului său, o sumă de bani ce urma să fie virată prin intermediul unei societăți de topometrie.

Pe 21 februarie 2018, procurorul DNA a amintit judecătorilor Înaltei Curți, că exista un denunț depus de Ioan Adam, însemnări din agenda personală a lui Paltin Sturdza (beneficiarul retrocedării), dar și numeroase înregistrări ambientale și chiar o înregistrare dată pe legea de siguranță națională.

"În legatură cu retrocedarea terenului de 43.000 hectare, în principal au funcționat două grupări, din cea de-a doua făcând parte și Viorel Hrebenciuc. De fapt, a doua grupare nu a făcut decât să înlocuiască membrii ineficienți din prima grupare (...) Primul interesat de terenuri este Constantin Bengescu, care l-a contactat pe Ioan Adam în vederea aranjării unei întâlniri în anul 2012 cu Paltin Sturdza. Bengescu le-a spus celor doi că are relații la minister și că poate rezolva. La una din întâlniri a participat și deputatul Gabriel Vlase, care le-a dat garanții că îi va ajuta cu punerea în posesie. Gabriel Vlase urma să primească o sumă printr-o firma de topometrie. Bengescu susținea într-o convorbire cu Paltin Sturdza că va da sume de bani și unor funcționari însărcinați cu punerea în posesie. Ioan Adam l-a convins apoi pe Paltin Surdza că trebuie să apeleze și la alți inculpati, pentru punerea în posesie. Inculpații Varga și Calugăr s-au angajat să intervină la funcționari din Bacău. Aceștia au apelat și la Tudor Chiuariu, deputat de Bacău la acea vreme. Chiuariu a încheiat un contract de reprezentare juridică între societatea sa și Paltin Sturdza, pentru un onorariu exorbitant de 2,5 milioane euro. Contractul prevedea efectuarea de demersuri pentru titlurile de proprietate a terenurilor. Acest contract de asistență juridică ascunde prețul influenței pe langă funcționarii cu atribuții de retrocedare. Asistența juridică era doar un paravan pentru traficul de influență (...) Chiuariu a convocat la o întâlnire funcționari implicați în procesul de retrocedare. 'Au venit ca la mafie, și-au închis telefoanele. Poți să ai tupeu ca funcționar să spui că nu vii?', se arată într-o convorbire ambientală înregistrată între membrii grupării. Fostul prefect de Bacău a declarat că Tudor Chiuariu i-a cerut o întâlnire privată în legatură cu retrocedarea pădurilor", a mai spus procurorul.

Pasiunea pentru studiile de siguranță națională

Vlase este unul dintre numeroșii parlamentari care și -au făcut studii la Academia Națională de informații a SRI. De altfel, după absolvirea Institututului Politehnic din București , întreaga  sa  pregătire academică face un viraj brusc către domeniul siguranței naționale . De altfel, între 20004 și 2008 a fost vicepreședinte al Comisiei de control SIE , iar între 2008 și 2012 a fost președintele acestei comisii .

În prezent este membru al Comisiei de apărare și membru al Comisiei speciale parlamentare pentru nalizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.

Ce arată CV-ul postat pe site-ul Camerei Deputaților :


    2010: Doctor în ştiinţe militare şi informaţii, Academia Naţională de Informaţii
    2007: Cursuri postuniversitare, Institutul Diplomatic Român;
    2007: Specializare în “Analiza şi rezolvarea conflictelor armate", Georgetown University, SUA;
    2006: Programul pentru Înalţi Oficiali (SES), Centrul European Marshall pentru Studii de Securitate - Garmisch, Partenkirchen, Germania;
    2006: Colegiul Superior de Securitate Naţională, Academia Națională de Informaţii;
    2006: MBA, Universitatea "Gheorghe Asachi" Iaşi;
    2005: Colegiul Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare;
    2004 - 2005: Program de perfecţionare pentru înalţi funcţionari publici - Institutul Naţional de Administraţie;
    1996: Institutul Politehnic Bucureşti.


În 2013, deputatul PSD Gabriel Vlase a semnat o listă , împreună cu alți 13 colegi parlamentari PSD, prin care a vrut pună cruce deconspirarii turnatorilor la Securitate – vezi “Revista22" din mai 2013. Parlamentarii PSD au vrut modifice articolul privind definiția colaboratului Securității , prin înlocuirea sintagmei "au vizat îngradirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului" cu aceea de "au lezat drepturile și libertățile fundamentale".

Prin această modificare CNSAS era obligat se transforme în organ de anchetă și facă investigații pentru a demonstra "lezarea", sarcina practic imposibilă și în contradicție cu o altă decizie a CCR din 2008.
9073 de afisari


lol !
CRMS [utilizator], Joi, 14 iunie 2018, 12:48
+15/19
Vlase-i ala de-l punea, de la tribuna parlamentului, pe un deputat de la USR sa i-o suga.
E clar ca Johannis nu mai are nici un chef de al doilea mandat.
numirea asta e o jignire
lp [utilizator], Joi, 14 iunie 2018, 12:48
+13/17
mai mare decat numirea vioricai in fruntea guvernului
inca 11 comentarii comenteaza