Ministrul Educației: Lucrăm la un proiect gigant, de 400 milioane de euro, cu burse pentru elevii din rural cu prezență la școală și stimularea profesorilor de excelență să predea la țară - Hotnews Mobile
1 € 4,6660 1 USD 4,0348joi 21 iun 2018

Ministrul Educației: Lucrăm la un proiect gigant, de 400 milioane de euro, cu burse pentru elevii din rural cu prezență la școală și stimularea profesorilor de excelență să predea la țară

de R.P. Miercuri, 13 iunie 2018, 13:25
- a A+
Imagine
Ministerul Educaţiei lucrează la un proiect "gigant", în valoare de aproximativ 400 de milioane de euro, adresat şcolilor şi elevilor din mediul rural, unde rata de părăsire şi de abandon atinge 25%. Anunțul a fost făcut de ministrul Valentin Popa, care a precizat că jumătate din sumă se va duce, sub formă de burse, la elevii cu o prezenţă de peste 80% la școală. O altă componentă a proiectului prevede susținerea financiară a profesorilor “de excelenţă” să primească ore în regim de plată cu ora în şcolile din mediul rural.



Ministrul a anunțat că tot parte a acestui proiect este și dotarea laboratoarelor din şcolile din mediul rural , transmite Agerpres. Declarațiile au fost făcute la evenimentul de lansare a raportului "World Development Report 2018: Learning to Realize Education's Promise".

"Lucrăm în aceste zile la un proiect - spun eu gigant -, un proiect necompetitiv, de o valoare de aproximativ 400 de milioane de euro, adresat în special şcolilor şi elevilor din mediul rural , unde rata de părăsire şi de abandon atinge 25%. Intervenţiile vor fi în special direcţionate către elevi şi profesori. Astfel, aproape jumătate din această sumă le vom acorda sub formă de burse elevilor care au o prezenţă bună la şcoală de peste 80% şi, sigur, care au reuşit să încheie şi să treacă un semestru cu toate notele de trecere. Cred că trebuie să ne gândim să aducem copilul, elevul la şcoală, astfel încât să se poată întâlni cu profesorii ", a declarat ministrul Valentin Popa, citat de Agerpres.

"O altă parte consistentă a acestui proiect va fi alocată profesorilor de excelenţă pe care îi are România, profesorilor din şcolile de renume , din oraşele noastre, pe care îi vom stimula financiar să primească ore în regim de plată cu ora în şcolile din mediul rural, alocând pentru aceasta o sumă la limitele superioare ale plafoanelor din Ghidul solicitantului . Credem că va fi un stimulent serios pentru ca cât mai mulţi dintre aceşti profesori să ne arate că pot să facă excelenţă şi cu copiii din mediul rural, pentru că au dovedit-o că o pot face în şcolile de renume din România ", a anunțat Popa.

"Vom aloca bani pentru dotarea laboratoarelor din şcolile din mediul rural, inclusiv cu mobilier şi tehnică de calcul , pentru că dorim ca toate clasele să fie extrem de atractive pentru elevi şi sperăm ca această acţiune imediată să aducă mai mulţi elevi la şcoală în mediul rural şi să îi menţină la şcoală şi, nu în ultimul rând, să reuşească să obţină note de trecere ", a mai susţinut ministrul Educaţiei, citat de Agerpres.

În cadrul aceluiași eveniment, ministrul a anunțat și că se va emite o hotărâre de Guvern prin care se vor suplimenta creditele de angajament alocate proiectului ROSE .

"Acest proiect îşi propune să contribuie la reducerea abandonului în învăţământul secundar şi terţiar şi la creşterea ratei de promovare a examenului de Bacalaureat. Cu finanţarea totală de 200 de milioane de euro, proiectul, care se derulează timp de şapte ani, combină intervenţii la nivelul şcolilor şi al facultăţilor sau universităţilor finanţate prin granturi cu intervenţii sistemice în învăţământul preuniversitar în domenii cum ar fi curriculum, evaluare, formarea profesorilor şi a directorilor. Este adevărat că avem mici întârzieri în derularea acestui program, dar, în aceste zile, am convenit cu domnul ministru al Finanţelor şi cu ceilalţi colegi din Guvern să emitem o hotărâre de Guvern care să suplimenteze considerabil creditele de angajament alocate acestui proiect, pentru că legea bugetului de stat ne permite aceste lucru doar pentru aceste proiecte care sunt finanţate prin credite externe rambursabile ", a adăugat Popa, potrivit Agerpres.

La același eveniment a participat și președintele Klaus Iohannis , care a declarat că România se confruntă cu o criză demografică amplificată de un nivel ridicat al abandonului şcolar şi de o participare scăzută la învăţământul superior, criticând insuficienta finanţare a proiectului ROSE.

"Poate că nu este momentul să ne concentrăm acum atenţia asupra unor sisteme de credite pentru studii în învăţământul superior, în timp ce neglijăm finanţarea altor proiecte, deja demarate, destinate creşterii echităţii în educaţia preuniversitară ", a avertizat Iohannis , dând ca exemplu insuficienta finanţare a proiectului ROSE.

Citește și:
644 de afisari


Adica PSD lucreaza la o noua Hotie Gigant
Habermas [utilizator], Miercuri, 13 iunie 2018, 13:44
+4/4
Elevii de la tara (si de oriunde) au nevoie de asigurarea unor conditii MINIME de invatare. Astea deja implica multe miliarde.

Fara conditiile minime de invatare, profesorii "de excelenta" (ce pomposi sunt analfabetii ajunsi rectori si ministi) nu vor avea nici un rezultat, nici macar minimul rezultat care sa-i da o sansa copilului aflat in situatie defavorizata.

PSD foloseste o tema serioasa ca sa-si bata joc de toata lumea inca o data - mai ales la tara, ca acolo le merge mai usor. A gasit o cale sa rasplateasca profesorii obedienti PSD-ului ... pardon, profesori "de excelenta" declarati ca atare de directorii scolilor pro-PSD, pentru ca au participat la mitingul rinocerilor adusi cu tractorul la Bucuresti. Va fi plin sudul salbatic al Romaniei de "profesori de excelenta" veniti de la ... Alexandria si Videle. Sau nici nu vor mai merge ei prin glod, doar vor bifa fictiv undeva si apoi vor pleca direct in vacanta in Brazilia, sa-l tina pe Dragnea de coa...
Ciudat
ranuhasu [utilizator], Miercuri, 13 iunie 2018, 14:54
0/0
Mi se parea mai oportun un proiect gigantic de realfabetizare a ministrilor in functie...
inca 3 comentarii comenteaza