Novak Djokovic a acceptat un wild-card pentru turneul de la Queen's - Hotnews Mobile
1 € 4,6639 1 USD 4,1340sâmbătă 17 nov 2018

Novak Djokovic a acceptat un wild-card pentru turneul de la Queen's

de A.I. Marţi, 12 iunie 2018, 12:01
- a A+
Imagine
​Novak Djokovic, fostul număr unu mondial, va participa la turneul pe iarbă de la Queen's Club, programat săptămâna viitoare la Londra, după ce acceptat un wild-card oferit de organizatori, sporindu-şi astfel şansele de a evolua la Wimbledon, informează agenţia Reuters, citată de Agerpres .



Djokovic, care încearcă să revină la forma sa de vârf după operaţia la cot efectuată la începutul acestui an, s-a oprit în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros, unde a fost eliminat de italianul Marco Cecchinato.

După ce a avut nevoie de îngrijiri medicale în cursul meciului cu Cecchinato, campionul sârb a generat numeroase semne de întrebare în privinţa participării sale la cel de-al treilea turneu de Mare Şlem al anului, cel de la Wimbledon, în urma eliminării premature de la Roland Garros.

"După evenimentele interesante de la Roma şi Paris, sunt pregătit pentru noi provocări. Iarba reprezintă ceva special, este una dintre cele mai rare suprafeţe, aşa că sunt foarte fericit că am ocazia să concurez la acest turneu puternice, ceea ce reprezintă totodată o bună pregătire pentru Wimbledon", a precizat Djokovic, finalist la Queen's în 2008, într-un mesaj postat pe site-ul oficial al competiţiei.

"Am amintiri frumoase, după ce am ajuns în finală la Queen's Club în urmă cu zece ani şi am câştigat, totodată, titlul la dublu", a adăugat jucătorul sârb.

Actualul lider al clasamentului ATP, Rafael Nadal, şi britanicul Andy Murray urmează să fie prezenţi la rândul lor la turneul pe iarbă de la Queen's, deşi rămân încă semne de întrebare în privinţa participării ambilor. Alţi doi jucători de top, croatul Marin Cilic şi elveţianul Stan Wawrinka, sunt aşteptaţi de asemenea la competiţia londoneză, care va debuta lunea viitoare, cu două săptămâni înaintea startului turneului de la Wimbledon.
1233 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza