Tribunalul București a aprobat luni schimbarea administratorului judiciar al producătorului de energie termică și electrică ELCEN, societate aflată în insolvență. Astfel, în locul KPMG Restructuring SPRL a fost numit în calitate de administrator judiciar practicianul Sierra Quadrant SPRL - Filiala București, desemnat de Adunarea Creditorilor. Cătălin Deaconescu, consilier general PNL al Municipiului București, consideră că e ciudată această schimbare, care ar fi fost făcută la insistența ANAF, unul dintre principalii creditori ai ELCEN. Deaconescu spune că ar exista interese pentru lichidarea ELCEN în vederea valorificării imobiliare ale unor active.

ElcenFoto: ELCEN

Schimbarea a fost făcută cu o zi înainte de termenul depunerii planului de reorganizare al Elcen, societate aflată în insolvență din septembrie 2016.

"Ieri judecătorul sindic a hotarat, la insistentele ANAF, schimbarea administratorului special de la ELCEN. Astfel, KPMG a fost înlocuită cu Sierra Quadrant, o societate din Bacau. Si pe un onorariu de trei ori mai mare!

Este foarte ciudata insistenta statului, prin ANAF, de a schimba administratorul judiciar inainte de depunerea planului de reorganizare, in momentul in care Primaria si Consiliul General aprobasera de principiu principalele masuri de reorganizare a RADET si ELCEN. Masuri prin care ANAF isi încasa sumele restante de la ambele societati!

Sper sa nu fie adevarate zvonurile care vorbesc despre dorinta unora de a lichida ELCEN pentru a putea valorifica imobiliar o parte din activele societatii!", a scris Cătălin Deaconescu pe pagina sa de Facebook.

Decizia Tribunalului București poate fi atacată.

"In baza art. 57 alin. 6 din Legea 85/2014 numește in calitate de administrator judiciar al debitorului SC ELECTROCENTRALE BUCURESTI SA pe practicianul Sierra Quadrant SPRL - Filiala București desemnat de Adunarea Creditorilor. Dispune încetarea atribuţiilor administratorului judiciar provizoriu KPMG Restructuring SPRL al debitoarei. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.05.2018", se arată în hotărârea Tribunalului București.

Citește și Discuții la ANAF despre situația termoficării în București: ELCEN și RADET sunt în colaps/ Transferul lor la o nouă societate ridică problema ajutorului de stat și a unei rambursări de TVA de 500 de milioane de lei