CFR Infrastructură a anunțat că două tuneluri de pe șantierul feroviar al Coridorului IV sunt gata în proporție de 90%, unul dintre tuneluri fiind cel mai lung nou construit îb România după 1989. CFR mai spune că a solicitat constructorului FCC Azvi ca podul feroviar în formă de arc, peste râul Târnava Mare, să fie gata în iulie. Reamintim faptul că lucrările de reabilitare dintre Sighișoara și Simeria au mai mulți ani întârziere și vitezele medii de circulație sunt de sub 45 km/h. De exemplu, între Sighișoara și Mediaș sunt 39 km, iar trenurile fac între 50 și 66 de minute.

Podul in forma de arc de peste Tarnava MareFoto: CFR Infrastructura

Secțiunea de pe Coridorul IV unde se fac lucrările

b) Reabilitare linie de cale ferata Sighisoara-Coslariu

Secțiunea Ațel - Sighișoara 23,3 km

Valoare: 872.643.737,73 RON (cca 187 milioane euro)

Lungime: 28,22 Km

Constructor: Asocierea FCC CONSTRUCCION SA ALPINE Bau GmbH SC AZVI SA.

Compania feroviară națională spune că directorul General al CFR SA, Ion Gavrilă i-a convocat pe teren pe toţi reprezentanţii firmelor de construcţii şi de consultanţă pentru a verifica împreună evoluţia lucrărilor pe şantierele operaţionale de pe traseul Sighişoara - Simeria (173,47 km).

Tunelul Sighișoara (foto - CFR Infrastructură)

Șeful CFR le-a solicitat constructorilor care lucrează pe tronsonul Sighişoara - Coşlariu o mobilizare mai bună pe şantiere pentru a se încadra în graficele asumate, iar reprezentantului FCC Azvi i-a solicitat ca în luna iulie să finalizeze lucrările la podul feroviar în formă de arc, peste râul Târnava Mare, termen pe care reprezentantul FCC Azvi a anunţat că-l va respecta.

Podul feroviar în formă de arc cu o deschidere de 125 m, situat între Sighişoara şi Aţel, asigură legătura cu cele două tuneluri de cale ferată dublă nou-construite, tunelul Sighişoara (401 m) şi tunelul Daneş (969 m).

Tunelul Sighișoara, finalizat în proporţie de 95% și Tunelul Daneș, cel mai lung tunel de cale ferată nou-construit în România după 1989, finalizat în proporţie de 92%, permit atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h pe o lungime cât mai mare a traseului Sighişoara - Aţel.

Detalii tehnice pentru cele 3 lucrări

1. Pod în formă de arc, km 299+720 - pod de cale ferata dublă peste râul Târnava Mare

  •  deschidere - 125 m;
  •  lungime - 134,6 m;
  •  constructie noua înaintea tunelului Sighişoara, între gara Sighişoara şi tunelul Sighişoara

2. Tunelul Sighişoara - amplasat între staţiile CF Sighişoara şi Daneş, subtraversează DN 13 la adâncimi cuprinse între 5-14 m. Tunelul are trei părţi distincte, particularizate prin metoda de execuţie:

  • tunel artificial (intrare Sighişoara), cu lungimea de 20 m (km 299+910 - 299+930);
  • tunel natural, cu lungimea de 325 m (km 299+930 – 300+255);
  •  tunel artificial (intrare Daneş), cu lungimea de 56 m (km 300+255 – 300+311).

3. Tunelul Daneş - amplasat între km 301+543 si km 302+512. Tunelul este construit printr-o tehnologie modernă implemetantă în trei parţi distincte, particularizate prin metodele de execuţie:

  •  tunel artificial (intrare Sighişoara), cu lungimea de 20 m, între km 301+543 - 301+563;
  •  tunel natural, cu lungimea de 862 m, între km 301+563 – 302+425;
  •  tunel artificial (intrare Daneş), cu lungimea de 87 m, între km 302+425 – 302+512.

CFR explică faptul că tunelurile artificiale s-au realizat la adăpostul unor incinte de piloţi de diametru mare, care au asigurat condiţii pentru realizarea portalelor de acces şi a structurii tunelului, până la racordarea cu tunelul natural, iar tunelurile naturale s-au executat prin excavare în subteran pe toată sectiunea tunelului, parţial sub protecţie de umbrele de micropiloţi şi/sau consolidarea frontului cu ancore de fibră de sticlă.

Citesște și

In ce stadiu sunt lucrarile de modernizare a caii ferate de pe Coridorul IV si cand vor circula trenurile cu viteza decenta intre Brasov si Arad

Tunelul Daneș (foto - CFR Infrastructură)