Cioloș despre Pilonul II de pensii: "Pare tot mai clar că bugetul ajunge pe drojdii. Iresponsabililor, nu mai cheltuiți ce nu aveți!" - Hotnews Mobile
1 € 4,6669 1 USD 0,7209sâmbătă 20 oct 2018

Cioloș despre Pilonul II de pensii: "Pare tot mai clar că bugetul ajunge pe drojdii. Iresponsabililor, nu mai cheltuiți ce nu aveți!"

de Redactia Luni, 21 mai 2018, 11:28
- a A+
Imagine
Fostul premier Dacian Cioloș critică dur coaliția PSD-ALDE pe tema propunerii privind Pilonul II de pensii, afirmând că guvernanții vor să deturneze banii cetățenilor pentru că nu mai sunt fonduri la buget, din cauza iresponsabilității Executivului.



"PSD se joacă din nou cu nervii și cu pungile românilor care contribuie la Pilonul II de pensii, după o metodă deja testată: lansează ideea unui proiect de lege care ar putea enerva contribuitorii, asumat de instituții ale statului (nu cel <<paralel>> ci cel condus de PSD) după care iese un membru marcant al aceluiași partid de guvernământ care contrazice proiectul în cauză. Tactica asta au mai folosit-o. Este menită să repartizeze tensiunea ce se poate acumula întinzând nervii în mai multe serii mici, pentru a nu rupe coarda în momentul în care măsura chiar va fi luată", a scris Cioloș pe Facebook.

El mai spune că din păcate pare tot mai clar faptul că "bugetul ajunge pe drojdii și e nevoie să se deturneze conductele care alimentează bazinul de rezervă al cetățenilor (Pilonul II) spre bazinul curent al Guvernului care începe să sece. Cam la asta se reduce bunăstarea pesedistă".

"Te faci stăpân pe robinetele și conductele celor care produc și pui eticheta ta pe produsul final îmbuteliat și distribuit ca fiind al tău. Iresponsabililor, nu mai cheltuiți ce nu aveți, nu vă mai jucați cu banii cetățenilor!", a mai scris fostul premier.

Programul legislativ al Guvernului pe 2018 include între altele, ca "prioritate legislativă", un "proiect de lege privind reglementarea pensiilor obligatorii administrate privat (Pilonul II)", cu precizarea că în perioada 1 iulie - 31 decembrie contribuțiile aferente acestuia vor fi suspendate.

Președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, Ion Ghizdeanu a declarat luni dimineața pentru HotNews.ro că se fac mai multe analize referitoare la Pilonul II de pensii, dar și că în proiectul transmis a fost o eroare materială, nefiind vorba de suspendare, ci de o perioadă în care să poți opta pentru Pilonul II.
1546 de afisari


niet kultur
Dimijoarei_Obt [utilizator], Luni, 21 mai 2018, 12:44
+2/2
Cultura economica Zero Barat !
Ciolos este prea elegant
Razvan_M [utilizator], Luni, 21 mai 2018, 12:04
+1/1
Pesedeul nu cheltuie bani pe care nu-i are, ci toaca banii. Ca daca ar cheltui pe ceva, s-ar vedea, dar pesedeul nu a construit niciun km util de autostrada de cand este din nou la guvernare. Asta-i Guvernul Zero Barat, al ciorditorilor ordinari care jefuiesc cu salbaticie tot ce producem noi.
inca 1 comentariu comenteaza