Primarul oraşului Salonic, Yiannis Boutaris, în vârstă de 75 de ani, a ajuns la spital, sâmbătă, după ce a fost bătut de un grup de naţionalişti la un eveniment în memoria grecilor ucişi de turci în Primul Război Mondial, relatează BBC, citat de news.ro.

Yiannis Boutaris, agresatFoto: Captura YouTube

Primarul Salonicului, cunoscut pentru convingerile sale antinaţionaliste, era prezent la o ceremonie în amintirea Genocidului Grecilor Pontici, în momentul în care a fost agresat. Aproximativ 12 naţionalişti i-au cerut lui Boutaris să părăsească zona în care avea loc evenimentul şi apoi l-au bătut.

Potrivit preşedintelui consiliului local din Salonic, Calypso Goula, câţiva bărbaţi au aruncat cu sticle în Boutaris şi după ce primarul a căzut l-au lovit în cap şi în picioare.

“A fost un coşmar. M-au atacat câteva persoane. Mă loveau peste tot”, a declarat Yiannis Boutaris.

Boutaris a fost ajutat de asistenţii săi să părăsească zona şi a fost dus la spital, unde a petrecut noaptea sub observaţie.

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a condamnat agresiunea, precizând că atacatorii vor trebui să răspundă pentru faptele lor.

“A fost o tentativă fascist de a-l ataca şi intimida pe primar”, a reacţionat şi partidul de stânga Syriza, care este la guvernare. Şi principalul partid de opoziţie, Noua Democraţie, a condamnat atacul şi a cerut arestarea agresorilor.