​Înaintea ultimei etape din play-off-ul Ligii 1, CFR Cluj și FCSB sunt despărțite în clasament de un singur punct, iar astăzi vor lupta cu trofeul pe masă. Echipa lui Gică Hagi poate trimite titlul către FCSB dacă îi încurcă pe jucătorii lui Dan Petrescu. În aceeași situație se găsește și Astra Giurgiu: trupa lui Mulțescu poate veni "în ajutorul" ardelenilor, dacă aceștia nu reușesc să o învingă pe Viitorul. Partidele CFR Cluj vs Viitorul și FCSB vs Astra Giurgiu vor începe la ora 20:45 și vor fi transmise LiveText pe HotNews.ro.

Trofeul de campioana a RomanieiFoto: Facebook/ Liga Pofesionista de Fotbal LPF

Tot de la ora 20:45, se joacă și CSM Poli Iași - CS U Craiova, partida contând pentru lupta la locul al treilea, care se dă între Viitorul și Craiova.

Programul ultimei etape din play-off (de la ora 20:45):

CFR Cluj - FC Viitorul/ în direct pe Digi Sport 2, Telekom Sport 1, Look Tv

FCSB - Astra/ în direct pe Digi Sport 1, Telekom Sport 2, Look Plus

Poli Iași - CS U. Craiova/ în direct pe Digi Sport 3, Telekom Sport 3

Clasament:

CFR Cluj vs Viitorul, Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu"

Potrivit lpf.ro, cele două echipe s-au mai întâlnit de 15 ori în Liga 1, de șase ori au câştigat clujenii, tot de atâtea ori s-au impus dobrogenii, iar alte trei jocuri s-au terminat la egalitate.

  • Palmares cu CFR gazdă: 7 partide - 3 victorii CFR - o remiză - 3 victorii Viitorul.
  • Gheorghe Hagi vs Dan Petrescu în Liga 1: 4 jocuri - o victorie Hagi - 3 victorii Petrescu.
  • Gheorghe Hagi vs CFR Cluj în Liga 1: 12 jocuri - 5 victorii - 4 remize - 3 înfrângeri.
  • Mediile de vârstă ale celor două loturi: CFR Cluj - 27 ani şi 3 luni; FCSB - 26 ani şi 5 luni.
  • Cea mai recentă confruntare directă: 15 aprilie 2018, Viitorul - CFR Cluj 1-2 (Ianis Hagi / Abdel Omrani, Ciprian Deac).

Echipele probabile:

CFR Cluj: G. Arlauskis – A. Mureșan, Paulo Vinicius, Camora, C. Manea, E. Culio, C. Deac, O. Hoban, M. Bordeianu, G. Țucudean, B. Omrani. Antrenor: Dan Petrescu.

Viitorul: A. Buzbuchi – S. Mladen, R. Hodorogea, C. Ganea, B. de Nooijer, M. Lima, A. Cicâldău, I. Hagi, C. Gavra, I. Vînă, M. Voduț. Antrenor: Gica Hagi.

Alexandru Tudor va fi centralul partidei CFR Cluj vs Viitorul. Acesta va fi ajutat de asistenţii Mircea Orbuleţ şi Valentin Avram. Arbitru de rezerva a fost desemnat Robert Dumitru. Observatori vor fi Aron Huzu şi Paul Mincu.

FCSB vs Astra, Arena Națională

  • FCSB vs Astra în Liga 1: 33 jocuri - 15 victorii FCSB - 7 remize - 11 victorii Astra.
  • Palmares cu FCSB gazdă: 16 jocuri - 11 victorii FCSB - 3 remize - două victorii Astra.
  • Gigi Multescu vs FCSB în Liga 1: 22 jocuri - 3 victorii - 3 remize - 16 înfrângeri.
  • Mediile de vârstă ale celor două loturi: FCSB - 26 ani şi 5 luni; Astra - 25 ani şi 10 luni.
  • Cea mai recentă confruntare directă: 16 aprilie 2018, Astra - FCSB 0-3 (Gnohere, Man, Pintilii).

Echipele probabile:

FCSB: C. Bălgrădean – R. Benzar, M. Bălașa, B. Planić, M. Momčilović, Filipe Teixeira, O. Popescu, F. Tănase, C. Budescu, F. Coman, H. Gnohéré. Antrenor: Nicolae Dica.

Astra: P. Iliev – P. Polczak, F. Bejan, A. Dandea, Erico, A. Stan, T. Seto, L. Buș, F. Mrzljak, M. Butean, F. Matei. Antrenor: Gheorghe Mulțescu.

Marius Avram va conduce la centru partida FCSB vs Astra. Acesta va fi ajutat de Vladimir Urzică şi Sebastian Eugen Gheorghe. Arbitru de rezervă va fi Horia Gabriel Mladinovici, iar observatori Zoltan Szekely şi Mircea Călin.

CSM Poli Iaşi - CS U Craiova, Stadionul Emil Alexandrescu

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 11 ori în Liga 1, de patru ori s-au impus moldovenii, în timp ce oltenii au bifat șapte victorii, potrivit lpf.ro.

  • Flavius Stoican vs CS U în Liga 1: 6 jocuri - două remize - 4 înfrângeri.
  • Mediile de vârstă ale celor două loturi: CSM Poli Iaşi - 26 ani şi 6 luni; CS U Craiova - 25 ani şi 4 luni.
  • Cea mai recentă confruntare directă: 14 aprilie 2018, CS U Craiova - CSM Poli Iaşi 4-1 (marcatori Mitriţă - triplă, prima din carieră, Dimitrov / Vlad Danale, aflat la întâia reuşită în Liga 1).

Echipele probabile:

CSM Poli Iasi: A. Koşelev – C. Frăsinescu, V. Jagodinskis, G. Bosoi, I. Panţîru, I. Cioinac, A. Zaharia, C. Ștefănescu, L. Kizito, V. Danale, A. Cristea. Antrenor: Flavius Stoican.

CS U Craiova: M. Mitrovič – R. Kelić, R. Dimitrov, Tiago Ferreira, N. Bancu, R. Popa, A. Mateiu, H. Zlatinski, A. Mitriță, A. Băluță, Gustavo Di Mauro. Antrenor: Devis Mangia.

Meciul va fi arbitrat de o brigadă formată din George Rădulescu (central), Marius Nicoară, Imre-Laszlo Bucsi (asistenţi) şi Adrian Viorel Cojocaru (rezervă). Observatori vor fi Liviu Ciubotariu şi Bogdan Buhuş.

Toate calculele pentru titlu:

1. Dacă o învinge pe Viitorul, CFR Cluj e campioană, indiferent de rezultatul de la FCSB-Astra.

2. CFR Cluj poate deveni campioană şi în cazul unui rezultat de egalitate, dar are nevoie ca FCSB să nu câștige partida cu Astra.

3. Dacă pierde cu Viitorul, CFR Cluj e campioană doar dacă FCSB este învinsă de Astra.

4. FCSB câştigă titlul cu o victorie, dacă CFR Cluj obţine cel mult o remiză cu Viitorul.

5. FCSB poate deveni campioană şi cu o remiză în meciul cu Astra, dacă CFR Cluj pierde partida cu Viitorul. În acest caz, campioana se va decide în funcție de golaveraj.

Ultimele câștigătoare din Liga 1:

2017 Viitorul

2016 Astra Giurgiu

2015 FCSB

2014 FCSB

2013 FCSB

2012 CFR Cluj

2011 Otelul Galati

2010 CFR Cluj

2009 Unirea Urziceni

2008 CFR Cluj