​Clubul Levski Sofia a fost amendat cu 20.000 de euro, după ce un susținător minor al echipei a fost surprins efectuând salutul nazist și un altul avea desenată o svastică pe pieptul dezgolit, la meciul cu Slavia, din finala Cupei Bulgariei, disputată la 9 mai, a anunțat Federaţia Bulgară de Fotbal (BFU), potrivit Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Imaginile copiilor care se aflau pe pista de atletism a stadionului național Vasil Levski au devenit virale pe rețelele de socializare. Copiii ar avea în jur de 10 ani.

Amenda este egală cu 37 de salarii medii lunare în cea mai săracă țară din Uniunea Europeană.

Levski, unul dintre cele două cluburi cele mai populare din Bulgaria, alături de marea rivală a orașului - CSKA, este recunoscut pentru violența fanilor și a rasismului la meciurile lor.

În 2012, clubul a fost amendat cu 30.000 de euro de UEFA, pentru comportamentul rasist al fanilor pe durata unui meci din Europa League.

În 2013, Federaţia Bulgară de Fotbal (BFU) a amendat clubul cu 37.500 de leva (€19,200), după ce susținătorii săi au afișat un banner care arăta o svastică și altul marcând ziua de naștere a lui Adolf Hitler în timpul unui meci din campionat.

Levski Sofia a fost amendată din nou în 2014, după ce fanii au afișat bannere cu texte precum "Moartea refugiaților" și "Se va vărsa sânge pentru pământul nostru".

Levski a pierdut finala Cupei Bulgariei, scor 2-4, la loviturile de departajare. La finalul celor 120 de minute, scorul a fost egal, 0-0.