Bayern Munchen a dominat partida cu Real Madrid, și-a creat multe ocazii importante, a fost echipa care a deschis scorul, dar în final s-a văzut învinsă. Jupp Heynckes, care a fost nevoit să înlocuiască doi jucători (Arjen Robben și Jerome Boateng) în prima repriză din cauza accidentărilor, consideră că elevii săi au făcut ''cadouri'' rivalilor de la Real Madrid, aceștia câștigând cu 2-1 în prima manşă a semifinalelor Champions League.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

"Le-am făcut cadouri celor de la Real Madrid şi nu am fost în stare să profităm de ocaziile noastre. Primul gol era total evitabil, la fel ca şi cel de-al doilea. De altfel, rar am mai văzut, într-o semifinală de Liga Campionilor, să avem atât de multe ocazii pe care să nu le fructificăm", a declarat Heynckes după meci.

"În retur, avem datoria să ne creăm noi ocazii şi să marcăm goluri. În Liga Campionilor există două meciuri şi abia la finalul celui de-al doilea joc facem socotelile. Evident, Real are un mare avantaj, însă cred că nu meritam să pierdem în această seară, ci ar fi trebuit să câştigăm, iar acest lucru mă face optimist pentru retur. În acest sezon, am văzut rezultate atipice, în sferturi sau în semifinale, iar meciul din această seară a arătat că Real este vulnerabilă în defensivă. În orice caz, nu trebuie să ridicăm niciodată braţele, trebuie să încercăm mereu", a conchis antrenorul lui Bayern Munchen.

Zinedine Zidane: "Nu poţi juca un meci de Liga Campionilor fără să suferi"

"Sunt foarte mulţumit, a fost un meci dificil, complicat, mai ales în debutul său. Nu este uşor să câştigi pe acest teren. Noi am făcut-o şi suntem mulţumiţi. Am suferit mult, atât la început cât şi la final, însă am obţinut un rezultat important, foarte bun. Însă nu poţi juca un meci de Liga Campionilor fără să suferi", a declarat Zidane la finalul partidei de pe Allianz Arena.

"Nu putem spune că am obţinut deja calificarea. Suntem mulţumiţi de rezultat, însă ştim că ne va fi foarte greu şi în meciul retur. După experienţa noastră cu Juventus, ştim că va trebui să abordăm meciul retur, de pe teren propriu, într-un mod diferit. Marea problemă este că i-am pierdut pe Isco, pe Dani (Carvajal), însă Marco Asensio a intrat şi a făcut diferenţa", a mai spus tehnicianul francez.

Citește și:

VIDEO Istoria se repetă - Bayern Munchen, învinsă de Real Madrid (scor 2-1) pe "Allianz Arena"