Ambasadoarea Israelului la Bucureşti, Tamar Samash, a afirmat că Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă au fost invitaţi la Tel Aviv pentru a se întâlni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și că speră ca discuțiile să fie ”fructuoase”, scrie Agerpres. Guvernul a confirmat marți seara că Dăncilă va merge într-o vizită oficială în Israel, în perioada 25-26 aprilie, fără a face nicio referire la prezența lui Dragnea în componența delegației. Vizita vine în contextul în care liderul PSD anunțase săptămâna trecută că Guvernul a decis mutarea ambasadei României la Ierusalim, stârnind critici dure din partea șefului statului.

Viorica Dancila si Liviu DragneaFoto: Agerpres/AP

''El merge în Israel (n.r. - preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea - n.r.) şi merge şi premierul. Au fost invitaţi în Israel să se întâlnească cu Netanyahu, aşa că merg. Sunt relaţii foarte bune între România şi Israel, tot timpul. (...) Este important pentru noi să invităm în Israel liderii Guvernului român. Acum îi avem pe domnul Dragnea şi pe doamna Dăncilă care vor veni în Israel. Sperăm că vor avea nu doar întâlniri bune, ci şi întâlniri fructuoase, care să dezvolte domeniile în care putem coopera'', a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ambasadoarea Tamar Samash.

În ceea ce priveşte obiectivele vizitei, aceasta a arătat că se doreşte o dezvoltare mai puternică a relaţiilor economice: cooperarea în domeniul cybersecurităţii, agriculturii, dar şi în ceea ce priveşte cultura.

''Este foarte important, pentru că sunt aproximativ 400.000 de israelieni care au venit din România sau vorbesc română (...). De asemenea, pentru noi este important să arătăm publicului român ce avem de arătat şi ce avem în comun pentru că, de fapt, avem atât de multe valori şi idei în comun - filme, teatru, muzică, dans'', a mai spus ea.

Guvernul confirmase abia marți seara, printr-un comunicat de presă, că Dăncilă va pleca în Israel, fără să menționeze că va fi însoțită și de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Dragnea pleacă în vizită în Israel chiar în ziua în care Înalta Curte de Casație și Justiție judecă ultimul termen al procesului în care liderul PSD este judecat pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.