Un autoportret realizat la finalul anilor 1950 în care John Lennon s-a înfăţişat drept Adolf Hitler a fost vândut pentru 54.000 de dolari, scrie news.ro, care citează NME. Schiţa face parte dintr-un caiet cu desene pe care John Lennon le-a făcut pe când era elev al Liverpool College of Art, la finalul anilor 1950.

John LennonFoto: johnlennon.com

Întregul caiet a fost plin cu astfel de interpretări grafice ale nazismului.

În desenul realizat cu cerneală, John Lennon stă în spatele unui pupitru cu mâna dreaptă ridicată în salutul nazist. De cealaltă parte, sunt scrise de mai multe ori cuvintele „Heil John”.

Gary Zimet, reprezentantul licitaţiei, a declarat pentru Page Six: „A desenat astea pe când era student şi faptul că s-a gândit să se descrie ca Hitler este ciudat. Desenele făcute de Lennon sunt foarte căutate şi sunt destul de rare”.

John Lennon, născut pe 9 octombrie 1940, a fost lider al formaţiei The Beatles, cunoscut pentru acţiunile sale activiste şi pentru cele 11 albume solo, lansate după 1968.

The Beatles a fost înfiinţată în anul 1960, în Liverpool, şi a devenit celebră în formula John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr. Formaţia este considerată cea mai influentă din zona muzicii rock. Cele 27 de albume de studio, 52 de compilaţii şi 4 albume live au fost vândute peste 180 de milioane de copii în întreaga lume. Trupa, care s-a destrămat în 1970, a fost recompensată cu 10 premii Grammy, dar şi cu un Oscar.

John Lennon a fost împuşcat mortal pe 8 decembrie 1980 în faţa clădirii Dakota din New York, la trei săptămâni după ce şi-a lansat albumul „Double Fantasy”.