Pe pământ sunt păcălit de niște pungași și nimeni nu face nimic - interviu cu Ioan Pânzaru, profesor Universitatea București - Hotnews Mobile
1 € 4,6516 1 USD 0,9320miercuri 25 apr 2018

Pe pământ sunt păcălit de niște pungași și nimeni nu face nimic - interviu cu Ioan Pânzaru, profesor Universitatea București

de Eugen Istodor Duminică, 1 aprilie 2018, 20:18
- a A+
Imagine
La fel ești și tu, cetățean Lambda. Soldat în Războiul Interpretărilor. Ai doar cuceriri: bula, moralitatea Facebook, statul-paralel, Social-Media. Dar în fapt ce-nseamnă toate astea, în viziunea lui  Ioan Pânzaru, profesor al Universității București, specializat în știința interpretării, hermeneutica . “Trăim o societate concurențială, care încurajează patima, dorința de a fi primul, de a avea, de a conduce, și competiția actuală ne duce în direcția excesului pe toate planurile.” Fiind fără educație, doar tare în gură, stai la mâna Păpușarilor și Circarilor. Seria PSD, Erdogan, Putin, Trump. Soluția? Citește și dă share interviului. Fii eficient, cum numai tu știi, pune întrebări, intră în dialog. 



UE nu bate elevul România cu linia la palmă pentru că se joacă în bancă. Așteaptă s-o ia razna 

Reporter: Să pornim de la o 2 declarații? Un emisar european vine in România și spune: nu distrugeti ce-ați câsțigat. După plecare, demnitarii români spun: am fost mângâiați pe creștet. Toate-s bune. 
Ioan Pânzaru: La un nivel, ce se face nu le place politicienilor europeni. La alt nivel, nu au încotro, pentru că Uniunea nu face micro-management, nu are mijloacele legale de a desluși toate geambașlâcurile care formează viața noastră politică . Fiecare va spune ce-i convine, lucru din nefericire obișnuit în viața publică. În limbajul bruxellez, deplasarea lui Timmermans e o rostire destul de apăsată. Dar nu mai poți bate elevul cu linia la palmă pentru că se joacă în bancă. Trebuie să aștepți s-o ia razna rău, ca elevul Orban sau elevii Duda și Kaczynski

Imagine




Puterea nu are hashtag, ci beneficiază de conformismul tuturor cetățenilor care se tem că ar putea avea ceva neplăceri. 

Reporter:  Lucru stă tot așa în politica românească. Doua bule: #rezist și Puterea. 
Ioan Pânzaru: Răspunsul scurt este că orice reducere a socialului la două forțe care se înfruntă îl ajută pe spectator să înțeleagă ce se întîmplă pe scenă – cine e cu cine (dar distorsionează firește înțelegerea). Răspunsul mai lung ar porni de la faptul că tehnologia actuală permite sau uneori încurajează pe orișicine să se închidă în propria bulă, împărțind cu alții doar ideile care-i plac. Prin urmare grupurile de inițiativă politică vor alimenta cu conținuturi bulele a căror existență le avantajează. Puterea nu are hashtag, ci beneficiază de conformismul tuturor cetățenilor care se tem că ar putea avea ceva neplăceri. În momentul de față, cei care se opun Puterii sunt mai mult organizații civice (lăsând de o parte ideea „statului paralel”) și cetățeni angajați. Există un partid major de opoziție, liberalii, a cărui bulă s-a atrofiat până la limită. 

Dar mai avem și o zonă naționalistă, care prin tema „sfinții închisorilor” se agață și de ortodoxie, și de legionarism, iar prin alte teme de conspiraționism.  

Naționalismul românesc nu are însă vigoarea celui maghiar sau polonez. Mai există o bulă a Culturii (cu majusculă), care este tensionată între radicalismul civic și dorința de a funcționa ca și cum statul ar fi un impersonal furnizor de servicii. Cred că sunt multe „bule”, adică rețele sociale în care oamenii cred că sunt adevărate numai anumite fapte și idei și nu vor să asculte altceva. #rezist este un fenomen nou și se bucură de multă atenție.
Imagine
Dimpotrivă, termenul de Putere (neapărat cu majusculă) a fost folosit în anii 90 de oricine nu guverna în acel moment. Introducerea acestui termen avea avantajul că simplifica peisajul politic românesc prin polarizare, reducându-l la două poziții extreme. Nu întotdeauna asta e util – de exemplu alegerile recente din Italia au fost polarizate de tema imigrației, dar rezultatul e confuz.

Nietzsche a numit asta „războiul interpretărilor” 

Reporter: Întrebarea vine acum.  Cum se formează mecanisme care interpretează radical diferit, deși pornesc de la informații identice? 
Ioan Pânzaru: Două ființe vii nu pot ocupa același loc, nu pot bea același pahar cu apă, sunt în competiție pentru resurse și statut, astfel încât binele unuia e mai puțin binele celuilalt și fiecare judecă diferit pentru că are interese diferite. Nietzsche a numit asta „războiul interpretărilor”. Un agent privat militează pentru reducerea impozitelor, ca să-i rămână lui banii; un agent public preferă creșterea taxelor, ca să aibă buget mai mare. 

Fiecare judecă dinspre poziția pe care o ocupă printre semenii săi, și de la propriile preferințe personale. 

Economia este motorul societății contemporane, iar modelul lui homo oeconomicus, care vrea să-și maximizeze câștigul, stă la baza întregii gândiri politice de orientare neoliberală. Pornind de aici, 

ne îndreptăm spre un război al fiecăruia împotriva tuturor. 

Dar există și mecanisme care formează consensul: oamenii au nevoie, ca să-și crească pruncii, de pace, prosperitate, libertate, șanse egale, dezvoltare personală. Pentru că în sfera politică toate partidele exploatează același filon de idei (destul de nepolitic în fond) al neoliberalismului, au ajuns să se ciorovăiască pentru posturi, ceea ce nu permite formarea unor viziuni ample care să antreneze națiunea pentru un ideal, un proiect de viitor. 

Politicul ar trebui să negocieze distribuția resurselor limitate pentru maximizarea consensului, în vederea unei guvernări destul de larg acceptate, care să dea impresia de decență și bun simț. 
De obicei, un asemenea rol depășește talentul politicienilor.  

Platon - un anume mod nepasionat de a căuta ce este valoros pentru viața oamenilor 

Reporter:  M-aș întoarce în trecut la oriigini. Care era prestigiul informatiei pe vremea lui Platon si care este aceea in acest moment? 

Ioan Pânzaru: Pe vremea lui Platon exista o luptă acerbă pentru a controla cetatea, fiindcă tinerii care doreau să devină oameni politici luau lecții cu sofiștii, pe care Socrate îi batjocorea. Însă Alcibiade, elevul strălucit al lui Socrate, a sfârșit prost, iar discipolul cel mai înzestrat, Platon, era în partidul nepopular. Informația și educația dădeau acces direct la puterea politică.
Imagine
Disperând de modelul democratic, Platon credea că societățile nu vor fi bine conduse decât atunci când filosofii vor ajunge regi. 

E vorba mai puțin de informații, cât de înțelepciune, de un anume mod nepasionat de a căuta ce este valoros pentru viața oamenilor. O societate concurențială va încuraja dimpotrivă patima, dorința de a fi primul, de a avea, de a conduce, și competiția actuală ne duce în direcția excesului pe toate planurile. 

Noi ne aflăm de fapt într-o societate a spectacolului, în care contestarea autorității, negarea valorilor acceptate, răsturnarea ierarhiilor produc notorietate, care e valoarea direct comercializabilă. Beneficiarii industriei informaționale nu mai sunt regii, preoții și filosofii, ci vedetele de orice fel, fie politice, fie sociale sau „artistice”. Căderea presei scrise se poate explica și prin lipsa ei de spectaculozitate, fiindcă a trebuit să treacă printr-o fază de tabloidizare, care n-a fost însă de ajuns ca s-o salveze. Cu informația, întrebarea cea mai importantă este dacă e adevărată și cum se poate dovedi. Cu spectaculosul, întrebarea cea mai importantă este dacă se poate exagera și mai mult, dacă se poate spune ceva și mai bezmetic. 

Prestigiul unui serviciu de informații de interes general, cum era acela oferit de presa de calitate, este astăzi în declin. Așa-zisa ”informație”, mai exact conținuturile comunicate prin tehnologii, ca bun de consum, ține de rubrica entertainment, distracție. 

Cine are nevoie de cunoștințe valide în activitatea lui profesională folosește alte circuite. Pentru că prestigiul social nu constă în a ști, ci în a atrage atenția, nici nu mai contează exactitatea, adevărul și pertinența a ceea ce spui. 


Imagine



Reporter: Cum de democratia hermeneutică aduce prejudecati, bazaconii, mitologii? 
Ioan Pânzaru: Firește, asta nu înseamnă că democrația nu e bună. Nu se pot accepta limitarea libertății de expresie, condamnarea fără proces, privilegiile unor caste, persecutarea minorităților. În secolul al XVIII-lea, Immanuel Kant tindea să creadă că prin educație fenomenele cele mai brutale de dominație socială vor fi eliminate.  

Dar educația instituționalizată trece azi printr-o criză, fiindcă nu e un mediu în care copiii să învețe să gândească, ci un teren de negociere între reprezentanții disciplinelor, partidelor și autorităților. Elevii sunt ostatecii instituțiilor care-i au în grijă. 

Criza nu are loc doar în România, ci ia formele cele mai grave în Statele Unite, unde acuma se preconizează înarmarea profesorilor pentru a le ține piept teroriștilor. Masacre în școli au avut loc în Finlanda și în Ungaria, țări liniștite și fără tradiție americanofilă. Educația instituțională nu e suficientă pentru a ajuta copiii să devină adulți. Povara educației, oricum, cade asupra individului însuși. 

Cine nu vrea să se formeze, să învețe, să devină o persoană semnificativă în societate, să ajungă la maturitate, va trece prin orice sistem imaginabil ca gâsca prin apă. Iar pentru politicieni, important e doar să nu se producă scandaluri în școli. 

Evident se încurajează conformismul: să nu pui întrebări, să nu răspunzi, să nu te îndoiești, să nu încerci să pricepi, să nu citești altceva decât lecturile obligatorii. În acest fel desfacem tot ceea ce s-a făcut în epoca modernă pentru libertatea spiritului, profitând de lacunele și interstițiile statului conservator. Producem, în loc de oameni, publicuri. Statul măsoară aceste publicuri și le oferă ce le place. 

Publicurile îi urmăresc cu interes pe Erdoğan, pe Trump, pe Puigdemont, care fac numere atractive. 

Dar că nu vom mai avea cetățeni, oameni care să gândească cu propriul cap, care să producă idei noi și să rezolve probleme în loc să aștepte să li se spună ce să facă – de asta nu ne pasă. Partea cu hermeneutica înseamnă doar să ghicești ce-i umblă prin cap cetățeanului lambda: extratereștri, conspirații, vaccinuri care produc autism, Illuminati și guverne mondiale. 

Or, eu nu vreau să am doar de ales între servicii și PSD, ci și între bordurile vechi și cele noi.

Reporter: Cum s-a format "statul paralel"?  
Ioan Pânzaru: Acum douăzeci de ani, credeam că PDSR continuă partidul comunist, iar Securitatea conduce prin agenți acoperiți. Acum serviciile, urmașii lui Secu, par a fi pentru prima dată în altă tabără decât PSD, urmașul PDSR, urmașul etc. De ce parte să fiu, a serviciilor sau a PSD? Mărturisesc că mi-e cam greu să aleg. Un subiect care mă interesează este că mi se schimbă pentru a patra oară bordurile pe stradă, și tot eu le plătesc de fiecare dată. Aș vrea să le lase pe cele vechi, că erau bune. Democrația noastră nu-mi dă această libertate. Or, eu nu vreau să am doar de ales între servicii și PSD, ci și între bordurile vechi și cele noi. 

Imagine


În stratosferă se poartă niște războaie pentru putere între cicloane și anticicloane pentru ciolane (scuzați rima), dar pe pământ sunt păcălit de niște pungași și nimeni nu face nimic.   

Cred că „statul paralel” e un epitet pe care o parte din stat îl aplică acelei părți din stat pe care nu o poate controla. Democrația presupune funcționarea independentă a instituțiilor, nu adunarea tuturor sforilor la același păpușar, fie el Mussolini ori Putin. Trump vorbește de deep state pentru că mâna lui cea lungă nu ajunge până acolo. Întrebarea este până unde se merge: poți să-ți faci cazinou pe-o insulă și să-l scutești de impozite numai pentru că ai partid majoritar?  

Reporter: "Post-adevarul"? 
ioan Pânzaru: Cei care n-au resurse de timp și gândire de cheltuit ca să cumpere marfa originală, adevărul pur și simplu, se mulțumesc cu produsul de consum de masă, post-adevărul, livrat la domiciliu. Adevărul adevărat are proprietatea enervantă că de multe ori nu-mi convine; ba chiar, trebuie să și umblu după el. Post-adevărul e ceea ce nu mă deranjează. În termeni de marketing, e ușor de înțeles care e produsul de succes. 

Din nefericire, tot ceea ce s-a gândit în materie de organizare politică este ca o haină veche care se destramă: votul unui cetățean din Iowa e de trei ori mai influent decât al unui cetățean din California, pentru că așa e tradiția federală. 

Distincția crucială între stânga și dreapta, care data de pe vremea whig-ilor și tory-ilor, din secolul XVII, s-a dus pe apa sâmbetei. În UE, deciziile se iau când prin consens, când cu majoritate. La noi, scrutinul nominal se adoptă când îi convine majorității, iar când nu, scrutinul pe listă. Partide-balama, asociații de utilitate publică și fundații non-profit se transformă unele în altele, se dizolvă și se coagulează, fără doctrină și fără proiect. La ce servește un partid care nu apără un interes major al cetățenilor? Un partid care câștigă cu 40% din voturile a 40% din cetățenii cu drept de vot are de fapt doar 16% din sufragiile noastre.  


Imagine



Reporter: Moralitatea-lichidă?  
Ioan Pânzaru: Cât despre „lichidele post-moderne”, mă tem că ne îndreptăm către un ger politic care-i va congela pe toți combatanții. Vor deveni rigizi și fragili, se vor teme să nu se spargă, nu vor putea să se transforme, să se adapteze, și vor induce în societate o nervozitate de rău augur. Românii sunt foarte OK, până ce unul din ei apucă să pronunțe în public cuvântul „principiu”. De la principiu la beregată, drumul devine foarte scurt.

Cine este Ioan Pânzaru Doctor in stiinte filologice, profesor la Catedra de Limba si Literatura Franceza din cadrul Facultatii de Limbi si Literaturi Straine a Universitatii din Bucuresti. Fost Rector al Universității București. Este membru fondator al Centrului de Studii Medievale al Universitatii din Bucuresti si membru al International Society of Arthurian Studies. A publicat volumele: Cercetare de estetica a oralitatii. Eseu despre cintecele de gesta (Editura Univers, 1989), Introduction à l’etude de la litterature medievale française. IXe‑XIVe siècles (Editura Universitatii din Bucuresti, 1999), Practici ale interpretarii de text (Editura Polirom, 1999). A tradus volumele: Mitologice I. Crud si gatit (Editura Babel, 1995) si Mitologice II. Miere si scrum de Claude Levi‑Strauss (Editura Babel, 1998), Religie si antropologie de Marc Auge (Editura Jurnalul Literar, 1995), Doamna Bovary de Gustave Flaubert (Editura Polirom, 2000; coordonare a unei echipe de studenti si versiune finala) si Istoria teoriilor comunicarii de Armand Mattelart si Michèle Mattelart (Polirom, 2001).
9688 de afisari


xxxxl
vorbeste lumea [utilizator], Duminică, 1 aprilie 2018, 20:50
+26/28
nu ne trebuie noua d-astia ... da-ne ceva cu gutza, vanghelie, bica ... antena 3 ... preturi la unt .... pariuri sportive ... farmacia inimii catena ...
D-le profesor, la modul umil dar filosofic va
scaraotchi [utilizator], Duminică, 1 aprilie 2018, 21:03
+18/20
spun ca, referitor la dilema dvs. ''sa aleg între bordurile vechi și cele noi '', eu as prefera ''bordura-n gura cu expectoratie de dinti'', aplicata celui care o merita cel mai mult...!
Ma refer, fireste la ''moralitatea-lichidă'', congelata (asa cum e si normal) de catre ''gerul politic''...!
inca 11 comentarii comenteaza