O treime din respondenții unui Eurobarometru realizat de Comisia Europeana în cele 28 de state membre în luna februarie susține că se lovește zilnic de fenomenul știrilor false - fake news, iar peste 80% dintre europenii chestionați cred că știrile false reprezintă o problemă pentru țara lor și pentru democrație în general. Sondajul Comisiei Europene tratează și canalele media de unde cetățenii îsi iau informațiile, precum și încrederea pe care aceștia le-o acordă.

Eurobarometru despre fake news - Romania, in top la increderea pe retelele socialeFoto: Comisia Europeana

Eurobarometrul despre fake news și surse media a fost realizat în luna februarie și publicat în martie de către Comisia Europeană. La sondaj au răspuns peste 26.000 de cetățeni din cele 28 de state membre. Descarcă de aici sinteza eurobarometrului (.pdf, ~5MB)

În general cetățenii chestionați percep canalele media tradiționale drept cele mai de încredere: radio (70%), TV (66%) și ziare/reviste pe print (63%). Publicațiile online și portalurile de știri nu se bucură decât de 47% încredere.

Conform sondajului, persoanele cu un nivel de educație mai mare tind să se încreadă în mai multe surse, pe când tinerii între 15 și 24 de ani tind să creadă știrile și informațiile pe care le accesează online.

În România, canalele radio și TV se bucură de 66% încredere, în timp ce ziarelor și revistelor pe print li se acordă doar 45%. Pentru site-urile de știri și surse online - doar 37% dintre românii chestionați au declarat că au încredere în informația accesată.

Printre cei care folosesc rețele sociale și aplicațiile de mesagerie online, respondenții din România (59%) sunt cel mai probabil să aibă încredere în știrile și informațiile pe care le accesează prin intermediul acestora platforme.

Cât privește fenomenul de fake news în UE, 37% dintre respondenții Eurobarometrului susțin că se lovesc zilnic de știri false și 71% dintre ei susțin că sunt încrezători că pot distinge știrile false. În România 79% dintre respondeți suțin că pot distinge știrile false pe care le întâlnesc pe diverse canale.

85% dintre europenii chestionați cred că fenomenul fake news reprezintă o amenințare la adresa tării lor, iar 83% cred că reprezintă o amenințare și la adresa democrației în general (82% în România).

Jurnaliștii (45%), autoritățile naționale (39%) și managementul din presă și radiodifuziune (36%) sunt cei mai mari trei actori pe care publicul îi vede responsabili să acționeze pentru a opri răspândirea știrilor false.