16-18 martie. Fericiri de weekend/ Carte făcută cu creier și dronă. Protestul Cesereanu. One World 11. Licitația elefantului lui Dali - Hotnews Mobile
1 € 4,6516 1 USD 3,8120miercuri 25 apr 2018

16-18 martie. Fericiri de weekend/ Carte făcută cu creier și dronă. Protestul Cesereanu. One World 11. Licitația elefantului lui Dali

de Eugen Istodor Vineri, 16 martie 2018, 13:16
- a A+
Imagine
​Uite fericirile mele de weekend. Stau uimit. Am cartea făcută cu drona, de Cătălin D. Constantin. Poze cu drona de prin Europa. Și texte cu substanță și creier inspirate din toate vremurile. De asemenea, am licitații de urmărit. Palpitant: un desen de Dali, ăla cu elefantul abisal. One World e-n oraș așa că devin om-documentar. Și citesc Cesereanu cu poemul ei protest despre o lume tâmpă și comercială. Muzică? Concerte: Grasu XXL, Luna Amară. A, da mănânc leurdă și beau vin de Măcin. Tu? Ce faci?




Să-ncep cu "Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor". Cartea asta făcută  cu creierul și drona. De Cătălin D. Constantin. Omul a făcut lectură temeinică a ce-nseamnă piața în viața noastră. Loc de întâlnire, de negociere, de ieșit în lume, de bârfă, de tocmeală, de mâncat și băut "la botul calului", pasaj prin care privești cerul. 

Imagine


A citit și antropologie și celebrii autori care au tras în condei orașul lor piață. Și nu s-a oprit ca mine uimit. A mers mai departe. A conectat zmeul lui de idoli, utopii, teorii cu drona, lumea văzută din altă perspektivă. De sus. Mare lucru să mergi după tine cu idei deștepte și cu acest Phantom 3 Professional. Cătălin a citit din ceruri soarta și forfota noastră de doi lei.

Imagine


A ieșit o carte obiect de ținut lângă ifon/android, pe viață. Spectacol! Cătălin, dacă vă pasionează, a fost cel arestat la protestele din Calea Victoriei. Pentru viziunea lui .

Imagine


"În Romania am decis să nu mai folosesc drona pănă situația legislativă nu se clarifică și legea nu va face diferența între o dronă și o aeronavă cu pasageri care decolează de pe aeroportul de la Otopeni. În rest, aiurea prin țările Europei, nu am avut reacții negative ale oamenilor/autorităților atunci când, în diverse țări, am solicitat ajutorul autorităților și am explicat cu ce mă ocup și care e scopul proiectului meu."

16 Martie-25 martie / One World 11 One World Romania de 11 ani

Aduce filme din toate lumile și ni le dă spre hrănit extremismul, intoleranța, hăul și răul din noi. Vino cu anxietatea la film. Îi face bine la One World. PERSPEKTIVA este partener One World. LINK PENTRU RECOMANDARI   

Selfie Automaton mai este la MNAC / București 

Musai de intrat în jocul selfie. Selfie Automaton? Sunt automate mecanice, obiecte bizare şi comice. Intri în jocul lor și tu le animi. Da, robotul ești tu. Poate-nțelegi mai multe din ce pățești când te faci roboțelul.


Zdob și Zdub și Cuibul / Brașov



Concert Byron/Cluj

   

Hamlet/Teatrul din Sibiu 

Hamlet este băiat de-al nostru, de 2018. E urban, și ia la mișto spectacolele cu Hamlet de până acum. E un rebel. 




17 -24 martie / Super Festival de Poezie/Greenhours 

Poeții Cosmina Moroșan, Vlad Moldovan, Radu Nițescu, Andrei Dósa, Livia Ștefan, Florentin Popa, Vlad Pojoga, Cătălina Stanislav, Alex Văsieș, Ștefan Baghiu, Benji Horváth. Vor fi 11 traineri poeți pentru 11 liceeni poeți aleși prin concurs. Teona Galgoțiu este în priză. Festivalul este produs cu ajutorul AFCN. 

La Iași cântă GrasuXXL




Și tot la Iași, Luna Amară

 


LICITAȚIA

Hei, ar fi din 1979, "Il ritorno dell' elefante" al lui Salvador Dalí Year. 57 x 72 cm.  

Elefantul ăsta este din seria aia a infinitului, în care chiar timpul (ceasul) se scurge, devine pleașcă, nimic. Se topește. Timpul material, plastilină.
Imagine
Îmi place elefantul, ce-ar fi să mă bag în licitație?  

Mănânc în weekend leurdă. Uite rețeta mea simplă

Îmi bag degetele în făină, cu un ou, cu un praf de copt si bicarbonat de sodiu. Freac totul cu unt, cașcaval si leurdă, tocată mărunt. Adaug lapte, sare si piper. Poți face o tartă mare sau s-o tai în brioșe. Dă coca la cuptor într-o tavă unsă bine cu grăsime. O să te lingi pe degete! Nu te zgârci la cașcaval. Și nici la leurdă. Nu uita chestia în cuptor. Se face în douăzeci, scoate-o, servește cu un vin de Măcin. Secătură, de stepă. Dacă ai foame mare, umflă pe grătar și-un pește. Somon/crap/păstrăv. Cum? Aruncă-l pe grătar, peștele înoată.

Nu pot încheia todolist în weekend fără partea a doua a poemului Ruxandrei Cesereanu.  Uite vers de revoltă: "R apsodia română e o fetiță handicapată în scaunul cu rotile". Prima parte am publicat-o citit-o săptămâna trecută.

pace vouă, morții noștri. 
Stau c-un scalpel în mână și cânt. 
Stau cu scalpelul de stâlpnic. 
Un episcop tânăr cu pălărie, citind în Transilvania, regina Maria cu ochii ei adânci și cu maramă de femeie din popor și regele Ferdinand, 
soldat bătrân cu o cruce pe pieptul bombat, în zilele și nopțile deodată luminoase la începuturi, 
când cenușiul nu șerpuia. câteva întrebări din manualele de istorie: 
unde s-au dizolvat colinele basarabene? 

și, oare, s-au întors toți deportații acasă cu trenurile din Siberia 
sau câțiva au rămas acolo uitați în crângul de gheață? 
iar creierele celor tineri prin ce străinătăți au fost izgonite, 
și cine le adună la masă, le spală și le face patul să doarmă, 
și cine le mângâie, le drăgostește 
și le croiește oase proaspete în împărăția de bitcoin? 

SURSUM CORDA. florăresele, majordomii, contabilii, vânzătorii de aur, 
mașinile de spălat, frigiderele, cardurile, ochelarii de plastiglas, măștile din porțelan, 
evantaiele, ambalajele, infirmierii, o call-girl cu perucă și voce ațâțătoare, 
o jucărie gonflabilă, așa arată stazele chimiolumii în care ne-am pironit. 
dar, unde, sunt oare serafimii cu trei perechi de aripi din ceară, unde sunt păzitorii, 
intermediarii între noi și ceilalți, unde sunt cei mai iubiți, frumoși și inaccesibili, 
unde sunt rugătorii și împotrivitorii putrezirii, unde sunt consolatorii, 
răsfățătorii cu trei perechi de aripi din ceară? 

printre cioburi și prafuri, îi zăresc pe o insulă cu melanom, 
călare pe ponei din cauciuc sau pe pajiști cu dulapuri de epocă, 
în care sunt așezate amintiri în pernele sparte. 
printre paturi de cazarmă și coridoare ale biopsiei, 
îi zăresc cu aripile concrescute și coronițe de premianți. 
nu au pagină de facebook, nici de twitter, 
serafimii supradigitali, fără citostatice și fără supraveghetori ai ideologiei.

călătorește, descoperă, povestește, city break în Serafimești plăcerile verii, toamnei, iernii și ale primăverii, câteva ruine industriale preschimbate în parcuri de distracții, 
miezuri fabuloase ale nopții pentru petrecăreții mileniului, 
cele mai trendy destinații, vacanțe de la A la Z, 
cele mai delicioase preparate tradiționale, zece lucruri pe care le poți face fără să cheltui bani, 
zece destinații pentru un concediu minunat, 
zece locuri care arată spectaculos la apus, 
zece hoteluri care te vor cuceri cu farmecul lor, 
zece stațiuni mirobolante de schi, 
zece weekenduri de vis, zece castele care te vor impresiona cu adevărat, 
zece peisaje care te îndeamnă să îți vizitezi țara. 
spoveditorul de la spitalul de copii cu polipi și glaucom vrea să fugă-n pustie, 
nu mai rezistă, nu mai are suflare. mă tem să nu devin apatridă, 
să nu mă preschimb în venetică, iar surghiunul să fie coliba mea de pescar.  

preaiubiților din Serafimești, eu am nevoie de un ghid pentru începători ca să cred în voi 
și în țara mea cu ganglion. deocamdată nu mai cred nici în văzduh, 
deocamdată sunt un voyeur care participă la un exercițiu de colaps. 
știu, însă, că între vizibil și invizibil patria se cuvine să fie descusută. 
asta e noua rapsodie română. aici s-a ucis odinioară, aici e sânge. 
noi vom zidi o fântână în Samaria, iar apa va fi iute ca să ne ardă gâtlejurile. 
fugarii din zona Sister Mercy au adormit în grădinile cu mutanți, 
alții au pierit în praful Samariei închipuindu-și că au ajuns în America, 
înconjurați de țepușele chibzuinței. 

noi vom zidi o fântână în Samaria cu vrejuri din stâncă, 
fiindcă poeții sunt înaintemergători ai îndurării. 
și iată cum șoapta mea s-a făcut verset, 
și iată cum depresia colectivă între oasele craniene ale țării a devenit depresia noastră personală, 
în vreme ce rapsodia română e o fetiță handicapată în scaunul cu rotile. 
în Gulagul nostru de altădată consumarea excrementelor era obligatorie, 
iar zeul canibal a devenit stăpânul cozilor de martiri de la alimentară. 
ca să se rupă blestemul a trebuit ca pieirea celor mai tineri să fie arhivată. 
mai cânți vreodată refrenul acesta? 

nu plecăm acasă, morţii dănţuiesc pe cer, 
corbii nu ne lasă, vom muri şi vom fi liberi, 
nu mai suntem vii deloc, ci cântăm ca dulfii tineri, 
înotând în gropi cu foc. erai atunci un puști de 10 ani, 
pe când eu trecusem de 27 și încă nu îmi tăiasem părul, 
iar adormiții cu tinerețea împrăștiată la morgă au fost repartizați îngerește, 
pe județele și orașele din decembrie. 
a fost odată un cizmar. 

un vers interzis de partidul comunist, dar premiat clandestin de vizigoți, cadoul a fost o geantă-diplomat și un radio-tranzistor. 
iată cuvintele care nu au fost lăsate să fie tipărite: 
trupul pământului meu e o tăcere tumefiată în diminețile permeabile ale patriei. la un anotimp distanță de la răzvrătirea copiilor s-au auzit cântecele din Piața Universității și bucuria de a fi golan în blugi și tricou a răbufnit în noi, mai bine huligan decât dictator, așa s-au ivit istoriile lirice despre Piața Tien An Men II fotografiate de către un grădinar bărbos și zen. 
singura soluție înc-o revoluție, locuitorii Golaniei au ajuns în dicționarul de literatură. 

Maica Tereza a trecut cu răvașul ei sfânt pe la Kilometrul Zero, 
iar patronul unei cântărețe chele a trimis înregistrată Oda bucuriei, era un happening pe o altă planetă a țării, 

cu luna vrăjită strigând de sus în jos: noi suntem poporul! SATYAGRAHA 
ieșind ca o eșarfă de purpură din gura lui Gandhi. 
din balconul Universității atârna o icoană peste careul cu greviști ai foamei, mai târziu oameni mânjiți cu cărbune au arestat icoana și au lovit-o cu toporiștile până au crăpat lemnul 
iar imaginea a dispărut de tot. vânătoarea de pletoși și de fete în fuste scurte a început imediat, despicați-i în patru, ceasuri confiscate, ochelari, stilouri și catarame de blugi. 

erezia fusese astupată printre florile săpate în fața hotelului Intercontinental. au trecut câțiva zeci de ani de atunci când au pierit rockerii arși din clubul Colectiv. 
țara era o prichindea, dar uriașii cu cicatrici la subsuori au ieșit afară și au mărșăluit. de-atunci tot mărșăluim până la nemurire. 

APATHEIA, buchisindu-i pe stoici din computere. 
îți mai aduci aminte ce ți-am scris întâia dată când ai vrut să-ți povestesc despre noii hipioți? 
altfel, viața continuă în pizzerii și baruri, berea e fluviul oamenilor cu povești la țigară, zăpezile se lipesc de haine ca de obicei, în Piață au rămas câțiva gavroche cu păr de brahman, mocasinii s-au înfrăgezit de la marșuri, ferestrele blocurilor s-au preschimbat în rețele de neuroni, glasurile au căpătat o pojghiță de cuarț de la cântecele de trezit copiii bătrâni înainte de venirea nopții. 

ultravie e inima: rezistăm. toboșarii au început imnurile. bunicii – la război, părinții – la revoluție, 
acum e rândul nostru, așa scria pe pancarta purtată de niște adolescente în hanorac. agora noastră era mai pestriță și mai voioasă decât un carnaval venețian ori brazilian, 
no more Victoria's secrets, no more. 
atâtea lucruri noi și vechi s-au întâmplat. 
țarcul de sârmă ghimpată a fost dus la muzeu, 
românul s-a născut proclet, era scrijelit pe o bancă în parc, dar noi ne-am încăpățânat să credem că românul s-a născut poet pe frig, zăpadă, mâzgă, ploaie. 
iar viața merge înainte cu toate intestinele ei ieșite în afară. 
o pictură flamandă cu regele Mihai și cavalerul său de onoare Cornelius în nopțile din cartea românească a morților, ultimul suveran iubit în sfârșit ca singurul martor al lui Dumnezeu pe acest pământ, și clonele stridente ale politicienilor, fotografii făcute în hala zoologică din parlament, morala noastră e harakiri în hemoragia de acum. 
aici te-ai născut și în țara asta trăiești, chiar dacă nu ești poet. 

sub semnul plutonierilor, ce fel de teritoriu ar putea să crească și cum să fie operată tumora din gâtlejul unei națiuni? 

odinioară, Bulgakov a fost maestrul de la care am învățat arta supraviețuirii, pe când dictatorul nostru de Hală era fericit cu seriale polițiste nocturne și cu o consoartă expertă în bioxid de carbon. 
de-atunci s-au consumat 28 de ani în kilolitri de alcool 
iar noi am fost luminați de perdeaua a trilioane de fotoni. 
acum mărșăluiesc lângă un băiat cu picior paralizat și lângă un altul orb, 
creierul lor e un nufăr parfumat, deschis înafară, miros cu patimă acest nufăr atât de îndepărtat de aritmia slugilor, o floare cu nervuri transparente pe care, dacă o atingi,  
simți fierbințeața lumilor, departe de imperiile fast-food. 

îți amintești, odinioară străbunicii noștri au rezistat în munți, apoi au fost împușcați în șura cu fân ori în grota săpată în pământ, țărani cu câteva cămăși de in și o căciulă de blană, dar cu inima zvâcnitoare și atât de roșie încât Dumnezeu îi iubea mai mult ca pe îngerii săi preaiubiți și tocmai de aceea i-a lăsat să moară. aceasta e rapsodia română, extremă și fatală, ar trebui ca țara să fie un plămân fără enfizem ori fibroză, ca să putem respira dincolo de mirosul de tutun al Estului. 

spaima noastră dintotdeauna, lobotomia. 
o vrabie turtită lângă un cauciuc de camion, câteva zile au trecut de când stă înghețată acolo. 
frigul a preschimbat-o în sílex. ciocul ei încă arată calea spre Orion, pentru cei rătăciți. spaima noastră dintotdeauna, singurătatea. privești produsele de pe etajerele de la supermarket, stai ca un copil deasupra căruciorului cu mărfuri, închipuindu-ți că e o barcă pierdută-n ocean. 
te învârți pe patine cu rotile printre accesorii și rafturi, închipuindu-ți că undeva se găsește un far, 
de unde viața se poate zări ca un nevermarket. spaima noastră dintotdeauna, alienarea. să știi că nu e noapte în care să nu mă tem de Hristos din ceilalți, 
dar nu e nici noapte în care să nu știu că fiecare va învia măcar pe jumătate, chiar și eu voi face la fel, 
deși am fost toți apostolii și Mariile toate. mărșăluim, rezistăm, suntem vii. 

iar acum, la sfârșit, întreb a treia și ultima oară, ca într-o parabolă de pe vremea comunismului, rostită în odăi stinghere, mirosind a petrol: i-ai vestit pe cei adormiți?
725 de afisari


O!
codrean [utilizator], Vineri, 16 martie 2018, 14:35
0/0
Ce s-ar mai putea spune ?
comenteaza