Vino cu anxietatea la Festivalul One World 11. Festivalul de film pentru drepturile omului are loc în București între 16-25 martie - Hotnews Mobile
1 € 4,6516 1 USD 0,9320miercuri 25 apr 2018

Vino cu anxietatea la Festivalul One World 11. Festivalul de film pentru drepturile omului are loc în București între 16-25 martie

de Eugen Istodor Joi, 15 martie 2018, 12:13
- a A+
Imagine
​​De maine Bucurestiul stie drumul: One World Festival. Pana luni 26 martie  valul de toleranta, intelegere a Celuilalt pica pe meridianul romanesc. 16-26 martie, peste 100 de filme documentare. Sunt filme care te lovesc in ce ai tu mai drag: prejudecata.   



Fiecare are Dumnezeul lui. Răul și bunul. Straight-ul și gay-ul. Tânărul și moșul. Pușcăriașul și "penalul". Creștinul și musulmanul. Legionarul și regele. Avatarul și curajosul. Dumnezeul și poporul. Primarul și alegătorul. Prostul și deșteptul. Corporatistul și țăranul. Revoltatul și lașul. Bătuta și virilul. Șoferul și biciclistul. Copilul și bâta. Și sunt atâtea frustrări și bule de enumerat în 2018 că nu mă duce mintea să cuprind. 

Un lucru este cert: să-l înghiți pe Celălalt, oricum ar fi, este examen de viață și de moarte. Prea puțini facem acest exercițiu, deși ne dăm mari și tari. 

One World Romania face acest exercițiu. Il face de 11 ani. Aduce filme din toate lumile și ni le dă spre hrănit extremismul, intoleranța, hăul și răul din noi. Vino cu anxietatea la film. Îi face bine la One World.

Deparazitează-te, orice ai fi, oricine te crezi, venind la One World. 




Greu de ales dintre peste 100 de filme. Uite PROGRAMUL.  

Uite alegerile mele:

Nu SUNT NEGRUL VOSTRU . Reconstituirea unei cărți ce n-a mai fost, a scriitorului Baldwin. Revoltatul timpurilor în care se lupta pentru drepturile omului.


SEXPERTUL. Sfaturi despre sex venite de la ginecolog . Omul văzuse destule din anii 1970 încoace. Doar că scrie într-un ziar din Mumbai. Mare pericol!


EROTISM privat extrem - Kazuo Hara și Sachiko Kobayashi sunt împreună.  Dar cum este ca iubita ta de azi să se vadă și să se sfârtece cu cea de ieri?

LAUDĂ NIMICULUI . Da, despre nimicurile care ne-ngroapă. Cu Iggy Pop-maestru de ceremonii.


FIICELE PARTIDULUI.  Femeia ajunge în culisele politicii. Și vede măgăriile. 

DISTANTA DINTRE MINE ȘI MINE. Un film cu Nina Cassia, mare figură și poetă a anilor 1970 în România.

SILVANA. Politicile sexului. Lesbiană, musulmană și cântând rap. Cum ți se pare combinația?

Imagine


PERSPEKTIVA este partener One World. Veti urmări LIVE pe facebook/perspektiva următoarele evenimente:
CICATRICE | Expoziție | foto: Cosmin Bumbuț, texte: Elena Stancu joi, 15 martie | ora 19:30 | Rezidența BRD Scena 9 (Str. I.L. Caragiale nr 32) | Dezbatere pe tema violenței domestice în prezența autorilor Expoziția este rezultatul unei schimbări radicale de viață: acum patru ani, fotograful și reporterița s-au mutat într-o autorulotă pentru a lucra la un proiect despre cultura violenței în România : „Am încercat să înțelegem de ce românii le fac rău celor pe care ar trebui să-i iubească cel mai mult: pe copiii și pe soțiile lor. Am filmat o femeie care era închisă pentru că, după ani de chinuri, l-a ucis pe cel care o bătea. Am cunoscut o adolescentă care a fost lovită de tatăl ei cu biciul, cu lanțul și cu parii din vie. Am fotografiat o mamă cu nouă copii care era torturată de soțul ei și care a fost ucisă în bătaie doi ani mai târziu. Am fotografiat preoți care le spuneau femeilor să rămână lângă bărbații lor și să rabde, am fotografiat părinți care mi-au spus că așa se face educația copiilor, cu bătaia, am fotografiat bărbați care și-au ucis iubitele. Imaginile acestea nu spun doar poveștile victimelor. Imaginile acestea spun poveștile unor comunități care tolerează violența domestică și care „nu se bagă în familia altuia“. (Cosmin Bumbuț) 



NO MAN’S LAND | Expoziție | Fundația Pact și MKBT luni, 19 martie | ora: 16:00 | ARCUB, Sala Arcelor | Dezbatere: SOS: Locuirea informală în România Expoziția și dezbaterea atașată documentează un fenomen masiv, dar mai degrabă necunoscut: în România sunt peste 64.000 de familii ce nu dețin forme legale asupra locuinței în care trăiesc și/sau trăiesc în locuințe insalubre, neconectate la utilități, în zone cu risc pentru sănătatea și siguranța locuitorilor. Pentru cei mai mulți dintre noi, a avea o locuință este o certitudine. Ce nu știm e că, dacă putem să avem electricitate, apă curentă, să facem rate pentru un frigider sau un aragaz, e pentru că avem buletin de identitate și acte asupra locuinței, pentru că avem un job, pentru că am avut acces la educație. Dreptul la locuință nu este garantat și, de multe ori, este slăbit de sărăcie, de lipsa de informare, de inacțiunea autorităților. Cum s-a ajuns aici? Ce ține de responsabilitatea individuală și ce intră în sarcina autorităților? Ce soluții există?  


RICĂ NU ȘTIA SĂ ZICĂ RĂU, RĂȚUȘCĂ, REFORMA EDUCAȚIEI | Seară Pecha-Kucha Rezidența BRD Scena9 | marți, 20 martie | ora 18:00 Pentru că educația este anul acesta una din temele centrale ale festivalului, dar și pentru că în ultimii ani ne-am concentrat pe introducerea filmului documentar și a discuțiilor despre drepturile omului în licee, prin programul One World Romania la Școală, ne-am propus să aducem în față proiecte și inițiative care au creat - dacă nu reforme -, măcar mici seisme în sistemul de învățământ preuniversitar. Am invitat 11 oameni și inițiative care au refuzat să stea în banca lor și au avut un impact în peisajul educațional, fie că sunt proiecte de lungă durată sau acțiuni punctuale. Ei vor vorbi despre ce îi mână și îi împiedică, în prezentări-fulger, folosind 20 de slide-uri de câte 20 de secunde fiecare. Formatul este numit Pecha Kucha și facilitează includerea mai multor perspective pe un subiect ales. Vrem să vedem cum a ajuns sistemul educațional în prag de corijență. Dacă și în ce fel putem să îl aducem pe linia de plutire. Nepăsarea nu e o opțiune; alegem să luptăm cu aceleași cu mori de vânt sau mai bine construim alternative paralele la un sistem disfuncțional? 

Lansare DVD Sahia Vintage IV: Documentar și comandă politică 22 martie, 18:00 / ARCUB

Studioul de film documentar „Alexandru Sahia” a fost preponderent perceput prin prisma funcţiei sale oficiale, ca instituție implicată în punerea în practică a pedagogiei sociale şi politice mobilizate de regimul trecut. În perioada 1950-1989, vizibilitatea publică a documentarului şi a studioului identificat cu producţia naţională de gen a fost sudată de imaginea puterii politice. Sahia a lăsat în urmă o producţie-mamut, inegală, contradictorie, pe care am început să o defrișăm prin seria de DVD-uri SAHIA VINTAGE la împlinirea a 25 de ani de la colapsul regimului Ceaușescu. Cel de-al patrulea DVD al seriei descrie spectrul de poziționări diferite ale documentarului Sahia față de mandatul său politic, de la filmul rutinier de propagandă, la documentarul de autor și la producția efemeră a studioului. La evenimentul de lansare a DVD-ului discutăm despre contexte de producție care minează înţelegerea convenţională a relaţiei dintre documentar și comandă politică drept una univocă şi uniform exprimată estetic și proiectăm trei filme: Uzina (Slavomir Popovici, 1963, 18’) A doua scrisoare (Nicolae Cabel, 1974, 11’) Pe Valea Frumoasei (Felicia Cernăianu, 1981, 18’). Programul Sahia Vintage este curatoriat de Adina Brădeanu. 

STUDENȚI ÎN MIȘCARE | Dezbateri și proiecții ARCUB, Sala Mare | sâmbătă, 24 martie | 12:00-16:00 Mișcările studențești au fost inițiatoarele multor schimbări în momentele cele mai tensionate ale istoriei. În cadrul evenimentului discutăm despre implicarea studenților în două momente-cheie ale ultimei jumătăți de secol (1968, 1989) și despre rolul lor, potențial sau deja manifest, în prezent. 12.00: Cehoslovacia 1968-1989, cu doi lideri ai mișcărilor studențești: Karel Kovanda (1968) și Monika MacDonagh-Pajerova (1989), protagoniștii filmului „Revolta studenților cehi”. 14.00: Au schimbat studenții România?, cu istoricul Lavinia Betea și președintele ANOSR, Marius Deaconu.
1217 afisari


Niciun comentariu
comenteaza