Stephen Hawking si vorbele sale memorabile - Existenta lui Dumnezeu, handicapul care poate fi util, dezastrul ce ar urma daca luam legatura cu extraterestrii - Hotnews Mobile
1 € 4,6495 1 USD 4,0769luni 10 dec 2018

Stephen Hawking si vorbele sale memorabile - Existenta lui Dumnezeu, handicapul care poate fi util, dezastrul ce ar urma daca luam legatura cu extraterestrii

de Vlad Barza Miercuri, 14 martie 2018, 12:07
- a A+
Imagine
​"Scopul meu este sa inteleg complet universul: de ce este asa si de ce exista" , spunea Stephen Hawking, una dintre cele mai stralucitoare minti ale timpurilor noastre. Opiniile sale au starnit un interes urias, fie ca a fost vorba de nevoia oamenilor de a intemeia colonii pe alte Planete sau de faptul ca nu ar fi fost nevoie de o fiinta divina pentru creatia Universului. Hawking a spus ca trebuie sa evitam cu orice pret contactul cu extraterestrii si tot el a spus ca filozofia nu a mai tinut in ultimul timp pasul cu avansul stiintific si nu mai este in stare sa raspunda la intrebari fundamentale. Hawking a murit miercuri dimineata, la resedinta sa din Cambridge.




Universul nu a fost creat de Dumnezeu, ci a luat nastere datorita legilor fizicii

Universul a luat nastere datorita actiunii spontane si inevitabile a legilor fizicii, iar Divinitatea nu a avut niciun rol in acest proces de creatie, sustinea intr-o noua carte, Hawking. In cea mai cunoscuta carte a sa, "O scurta istorie a timpului", acum doua decenii, savantul nu excludea implicarea Divinitatii in nasterea Universului si vorbea de conceptul de "minte a lui Dumnezeu".

Teoria era prezentata intr-o noua carte a lui Hawking, The Grand Design, volum care s-a lansat in septembrie 2010. Cartea, scrisa impreuna cu fizicianul american Leonard Mlodinow sustinea teoria conform careia pentru crearea universului nu a fost nevoie de interventia unei forte divine, iar Big Bang-ul a fost rezultatul "inevitabil" al legilor fizicii.

Practic, Universul a fost o creatie spontana guvernata de legile fizicii, teorie ce contrazice vechiul model newtonian care sustine ca Universul a fost plamadit de un Creator pentru ca altfel nu ar fi putut lua nastere din haos.

"Pentru ca exista o lege precum cea a gravitatiei, Universul poate lua nastere chiar si din nimic (...) Creatia spontana este motivul pentru care exista Ceva, in loc Nimic si motivul care face ca si Universul sa existe si noi sa existam" , spunea Hawking.

"Faptul ca noi oamenii - care suntem practic colectii de particule fundamentale din natura - am ajuns atat de departe in intelegerea legilor care ne guverneaza pe noi si Universul din jurul nostru - reprezinta un triumf"

"Cred ca cea mai simpla explicatie este ca nu exista Dumnezeu. Nimeni nu a creat Universul si nimeni nu ne dicteaza soarta. Aceste lucruri ma determina sa imi dau seama ca, probabil, nu exista nici rai, dar nici viata dupa moarte. Avem o singura viata sa apreciem minunatul design al Universului si pentru asta sunt foarte recunoscator"
.

Ar fi riscant sa incercam sa comunicam cu o civilizatie extraterestra


Daca am gasi fiinte inteligente pe alte planete am face fara indoiala cea mai mare descoperire stiintifica din istorie, insa trebuie sa fim prudenti daca vrem sa comunicam cu aceste forme de viata, fiindca am putea avea soarta crunta a bastinasilor din Americi dupa sosirea europenilor, spunea pentru BBC Stephen celebrul astrofizician, la inceput de 2012, cand implinea 70 de ani.

"Daca am gasi forme inteligente de viata in Univers am fi in fata celei mai mari descoperiri stiintifice", a spus Hawking, raspunzand unei intrebari venite din partea unui utilizator Twitter. "Ar fi insa riscant sa incercam sa comunicam cu o civilizatie extraterestra", avertiza savantul britanic.

"Daca extraterestrii ar decide sa ne viziteze, finalitatea ar fi similara cu ce s-a intamplat cand europenii au sosit in America. Lucrurile nu s-au sfarsit bine pentru amerindieni"
, spune Hawking, care face referire la efectele dezastruoase pe care sosirea europenilor la final de secol XV le-a avut asupra populatiilor din cele doua Americi. Atunci, multe orase au fost distruse de spanioli, un numar mare de indigeni au fost ucisi, iar bolile aduse de europeni au decimat populatii lipsite de imunitate.

Spatiul cosmic poate fi nu doar sursa unui dezastru pentru rasa umana, ci trebuie sa ajunga sa reprezinte salvarea speciei umane. "Este esential sa colonizam spatiul cosmic. Cred ca pana la urma vom intemeia colonii care se pot sustine singure pe Marte si pe alte corpuri ceresti din Sistemul Solar, chiar daca probabil acest lucru nu se va intampla in urmatoarea suta de ani", a raspuns Hawking intrebarii unui cititor din Tara Galilor.

Oamenii trebuie sa intemeieze colonii in spatiu din cauza ca in cel mult o mie de ani un dezastru poate afecta grav viata pe Terra, iar solutia este sa profitam de progresele stiintei pentru a ne extinde in lumi mai sigure.

Filozofia este un domeniu mort

Filozofia nu a mai tinut in ultimul timp pasul cu avansul stiintific si nu mai este in stare sa raspunda la intrebari fundamentale precum De ce suntem aici? si Unde ne indreptam?, spunea Hawking in mai 2011, la conferinta Google Zeitgeist. El a conchis ca filozofia este un domeniu mort, iar stiinta este cea care ne poate ajuta sa aflam raspunsul la aceste intrebari care ne macina de mii de ani.

El a spus ca la intrebarile fundamentale despre univers vom gasi raspunsuri pornind de la acceleratorul de particule LHC si de la cercetarile spatiale.

"Cei mai multi nu se gandesc des la aceste intrebari, insa aproape toti ne intrebam cateodata de ce suntem aici, de unde am venit?. In trecut, filozofia trebuia sa raspunda la ele, insa filozofia este moarta. (...) Filozofii nu au tinut pasul cu dezvoltarile moderne aparute in stiinta, in special in fizica", spune cunoscutul savant britanic.

"Oamenii de stiinta au devenit purtatorii tortei descoperirilor in cautarea cunoasterii".

Actiunile lui Trump pot impinge Terra dincolo de limite

In iulie 2017 spunea ca actiunile lui Donald Trump, care a scos Statele Unite din acordul climatic de la Paris, vor cauza mult rau mediului inconjurator, iar Terra risca sa devina precum planeta Venus unde sunt 250 de grade si multe ploi acide.

"Suntem aproape de punctul in care schimbarile climatice sunt ireversibile. Actiunile lui Trump pot impinge Terra dincolo de limite si poate deveni precum Venus, cu temperaturi de 250 de grade si ploi de acid sulfuric" , spune Hawking.

"Schimbarile climatice se numara printre marile provocari ce ne stau in fata si putem sa le contracaram daca actionam acum. Negand dovezile legate de incalzirea globala si retragand Statele Unite din acordul de la Paris, Donald Trump va cauza pagube mediului natural, pagube ce ar fi putut fi evitate"
, mai spune celebrul fizician.

Nu vor exista colonii pe alte planete mai repede de 100 de ani

In ianuarie 2016 Hawking spunea ca majoritatea pericolelor la adresa rasei umane vin exact din progresele inregistrate de stiinta si tehnologie. El estima ca mai repede de 100 de ani nu vom reusi sa stabilim colonii care sa se autosustina pe alte planete. "Trebuie sa fim foarte atenti in aceasta perioada", spune Hawking care adauga insa ca nu ar trebui sa incetinim progresul tehnologic. "Nu vom inceta sa facem progrese si nici nu vom da inapoi, asa ca trebuie sa detectam pericolele si sa invatam sa le controlam. Sunt optimist si cred ca putem face asta" .

Hawking spunea ca razboiul nuclear, incalzirea globala si virusii creati pe cale genetica sunt scenarii ce ar putea pune in pericol existenta rasei umane. El considera ca un dezastru la nivel planetar s-ar putea intampla undeva in intervalul cuprins intre o mie si zece mii de ani de acum inainte.

"Pana atunci ne vom fi raspandit prin spatiu si pe alte stele, asa ca un urias dezastru pe Terra nu ar insemna si sfarsitul rasei umane" .

Insa exista o problema. "Nu vom putea instala colonii care sa se sustina pe alte planete mai repede de 100 de ani, asa ca trebuie sa fim foarte atenti in aceasta perioada" .

Putem sfarsi in saracie daca detinatorii robotiior vor refuza sa distribuie bogatia comuna

In octombrie 2015 Hawking spunea ca umanitatea ar trebui sa se teama mai degraba de capitalism, decat de roboti si de dezvoltarea inteligentei artificiale.

El spunea ca inegalitatea economica va exploda pe masura ce robotii vor inlocui muncitorii, iar persoanele bogate, care detin tehnologia, vor refuza sa-si imparta averea.

"Daca robotii vor produce tot ce avem nevoie, atunci viitorul va depinde de modul cum distribuim bogatia. Cu totii ne putem bucura de o viata relaxanta si plina de lux daca bogatia produsa de roboti este distribuita in mod egal, ori cei mai multi putem sfarsi in saracie daca detinatorii robotiior vor refuza sa distribuie bogatia comuna. Pana acum, se pare ca se mizeaza pe cea de-a doua optiune, iar tehnologia conduce la o inegalitate economica din ce in ce mai pronuntata" .

Rasa umana este in pericol daca inteligenta artificiala merge prea departe


Una dintre cele mai controversate opinii a fost enuntata la final de 2014 cand celebrul fizician spunea intr-un interviu pentru BBC ca formele primitive de inteligenta artificiala pe care oamenii le-au dezvoltat sunt utile, insa a avertizat ca, daca vom dezvolta unele mult mai inteligente, acestea ne-ar putea depasi, iar rasa umana ar ajunge in pragul extinctiei. El spunea ca formele de inteligenta artificiala create pana acum de oameni sunt primitive, dar utile, insa in viitor unele ne-ar putea egala sau chiar depasi "Ar putea avansa pe cont propriu si s-ar putea replica intr-un mod accelerat (...) Oamenii, limitati fiind de evolutia lor biologica lenta, nu ar putea concura cu aceste masini si ar fi coplesiti" .

Handicapul m-a ajutat intr-un fel fiindca m-a scutit de nevoia de a sta in comisii plictisitoare


In toamna lui 2013 Hawking a fost intrebat si daca handicapul sau i-a fost de folos in cariera de fizician, el explicand ca l-a ajutat. "Trebuie sa recunosc ca imi fuge mintea la gaurile negre sau la alte lucruri din fizica daca nu mai pot urmari o conversatie. Handicapul m-a ajutat intr-un fel fiindca m-a scutit de nevoia de a sta in comisii plictisitoare si mi-a dat mai mult timp pentru gandire si cercetari. Fizica teoretica e unul dintre putinele domenii unde nu esti dezavantajat daca ai o dizabilitate. Totul e in minte" .

Nu exista rai sau viata dupa moarte. Sunt doar povesti pentru cei care se tem de "intuneric"

Una dintre cele mai controversate ziceri ale sale a venit in primavara lui 2011. "Creierul este un computer care inceteaza sa functioneze cand componentele sale se strica", spunea el, intr-un interviu pentru The Guardian. "Pentru computere stricate nu exista nici rai, si nici viata dupa moarte", mai spunea cunoscutul savant care adauga ca aceste concepte sunt doar menite sa aduca alinare celor care se tem de moarte.

"Am trait cu spectrul unei morti timpurii in ultimii 49 de ani si nu imi este frica de moarte, dar nici nu ma grabesc sa mor fiindca mai am atat de multe de facut. Privesc creierul ca fiind un computer care nu va mai functiona atunci cand componentele sale se vor strica. Insa nu exista rai sau viata de dupa moarte pentru computere stricate, acestea sunt doar basme pentru oamenii care se tem de intuneric"

"Stiinta este frumoasa cand ofera explicatii simple despre fenomene si vine cu legaturi intre diverse observatii"
, spune celebrul om de stiinta, intrebat de ce stiinta i se pare atat de frumoasa.

Oamenii ar trebui sa faca tot posibilul sa evite contactul cu extraterestrii

Existenta extraterestrilor este aproape sigura, dar omenirea ar trebui sa faca tot posibilul sa evite contactul cu alte forme de viata, avertiza celebrul astrofizician in aprilie 2010.

Intr-un serial realizat pentru Discovery Channel, una dintre cele mai stralucite minti ale planetei afirma ca este "perfect rational" sa credem ca viata inteligenta exista in afara Terrei. In opinia sa, insa, daca ar descoperi Pamantul, extraterestrii nu ar face decat sa extraga resursele de aici pentru a se muta ulterior pe alta planeta.

Stephen Hawking credea ca, in loc sa incerce in continuu sa comunice cu viata extraterestra, oamenii ar trebui sa faca tot posibilul sa evite contactul.

"Este suficient sa ne privim pe noi insine pentru a vedea cum viata inteligenta se poate transforma in ceva ce nu am dori sa intalnim" , explica el.

Declaratii simapatice: Viata ar fi tragica, daca nu ar fi amuzanta

Hawking stia de gluma si a facut si declaratii simpatice. De exemplu a declarat ca femeia este cel mai mare mister al Universului,
Cand reporterul de la revista New Scientist l-a intrebat la ce se gandeste cel mai mult in timpul zilei, profesorul de la Universitatea Cambridge a declarat: "Femeile. Ele sunt un mister complet" .

A glumit si pe seama vocii sale sintetice care a devenit celebra in toata lumea.
"Britanicii spun ca vocea are accent american, insa americanii spun ca accentul este scandinav sau irlandez"

Hawking a amintit in ultimii ani ca desi in urma cu 55 de ani, cand i s-a pus diagnosticul, i s-a spus ca mai avea doi-trei ani de trait, a reusit sa ajunga la varsta de peste 70 de ani si inca sa mai scrie.

Stephen Hawking, care se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile si comunica prin intermediul unui computer si a unui sintetizator vocal, a fost diagnosticat cu o maladie neuronala degenerativa (scleroza laterala amiotrofica) la varsta de 21 de ani.
16031 de afisari


si tu esti?
kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator], Miercuri, 14 martie 2018, 12:52
+20/40
S. Hawking stiu cine este si ce a facut. De tine n-am auzit. Inca.
O lanterna in intuneric
feroviarul123 [utilizator], Miercuri, 14 martie 2018, 14:41
+20/24
Stephen Hawking a murit. Dar el va ramane in istorie si in memoria noastra pentru ce a realizat. Pentru cineva care a lucrat cu gauri negre toata viata a produs foarte multa lumina.
inca 87 de comentarii comenteaza