Presedintele Trump l-a demis pe secretarul de stat Rex Tillerson si l-a inlocuit cu directorul CIA Mike Pompeo, operand o remaniere majora a echipei sale de securitate nationala, pe fondul unor negocieri delicate cu Coreea de Nord, au declarat marti oficiali ai Casei Albe.

Rex TillersonFoto: state.gov

Trump i-a cerut vineri lui Tillerson sa plece, iar seful diplomatiei, pus in dificultate, si-a intrerupt luni vizita in Africa pentru a reveni la Washington. Pompeo il va inlocui la Departamentul de Stat, iar Gina Haspel - adjuncta directorului CIA - ii va succeda acestuia la sefia CIA, devenind prima femeie care va conduce agentia de spionaj, daca stirea se va confirma.", scrie The Washington Post, citat de Rador.

Vestea buna e ca Haspel, cu 30 de ani de experienta in CIA, iar nu super-politicianistul senator republican Tom Cotton, il va inlocui pe Pompeo. Ea a fost laudata enorm de fostul director interimar al CIA John McLaughlin, care mi-a spus ca este o "profesionista desavarsita" si "foarte respectata in intreaga Agentie". Protejarea independentei si integritatii CIA este esentiala sub oricare administratie, dar cu atat mai mult sub Trump, avand in vedere aversiunea lui fata de relatarea adevarului si naravul sau de a contrazice comunitatea de informatii.

Cat despre plecarea lui Tillerson, ea se pregatea de multa vreme. Tillerson nu s-a bucurat niciodata de increderea presedintelui, aspect esential pentru orice secretar de stat. Atunci cand i s-a refuzat numirea optiunii sale pentru postul de secretar adjunct, Elliott Abrams, lucrurile au devenit evidente - el se va afla sub papucul Casei Albe. Dupa ce a fost surprins, afirma presa, facandu-l pe presedinte "idiot", zilele lui erau deja numarate. (Daca n-ar fi existat tot haosul si demiterile pripite de la Casa Alba, el poate ar fi plecat chiar mai repede.)

Se poate argumenta cu succes ca Tillerson a fost cel mai slab secretar de stat al SUA din intreaga epoca postbelica. El a prezidat o reorganizare esuata la Foggy Bottom [departamentul de stat - n.trad.] care a afectat moralul angajatilor si a dus la un exod al diplomatilor veterani. Retrogradarea de catre el a drepturilor omului de la statutul de componenta esentiala a politicii externe americane a oripilat comunitatea drepturilor omului si a initiat o retragere de la apararea democratiilor, fix in momentul in care democratiile occidentale sunt asaltate de adepti ai autoritarismului si neo-fascisti. Aversiunea lui fata de presa si fata de rolul diplomatiei publice in general, precum si relatia lui glaciala cu Congresul au aratat ca el nu a reusit niciodata sa faca tranzitia de la director de companie petroliera la cel mai important diplomat al tarii.

"Mandatul lui Tillerson va fi o nota de subsol putin amintita in istoria diplomatica a Americii, la fel ca scurtul si mediocrul mandat al lui Edward Stettinius (un alt director de corporatie care s-a dovedit a fi un diplomat ratat)", afirma fostul ambasador Eric Edelman. "Va fi de remarcat doar pentru raul facut platformei diplomatice a SUA in lume, datorita consimtirii sale la grotestile taieri bugetare impuse de [directorul Oficiului Administratiei si Bugetului Mick] Mulvaney si datorita hemoragiei absolute de diplomati valorosi cu experienta de la Serviciul Extern." El a adaugat ca: "Va fi nevoie de 15-20 de ani pentru recuperarea de pe urma gestiunii lui iresponsabile."

In retrospectiva, a fost o alegere ridicola. In vremuri cu amenintari multiple si complexe, sa angajezi pe cineva fara absolut nici o experienta in serviciul public, ca sa nu mai vorbim de experienta diplomatica, inseamna nesabuinta dusa la extrem.

Negociatorul veteran pentru Orientul Mijlociu Dennis Ross observa ca: "Tillerson, dupa toate aparentele, este un om cu bun simt si serios. Dar nu este deloc clar ca el era potrivit pentru aceasta pozitie. El mi-a spus ca: "Chiar daca el nu avea cum sa poata controla vreodata comunicarea din politica externa, avand in vedere modul in care opereaza presedintele, el si-a refuzat capacitatile complete ale Departamentului. El a acceptat eviscerarea Departamentului de Stat si, in afara de reorganizarea Departamentului, nu a fost niciodata clar care erau prioritatile sale pentru politica externa."

El a adaugat: "Mai mult, din cauza ca putini credeau ca el vorbeste cu adevarat in numele administratiei, el trebuia sa demonstreze ca e capabil sa realizeze ceva - in caz contrar, alti conducatori nu prea aveau motive sa-i raspunda." De exemplu, remarca Ross: "Un lucru pe care ar fi trebuit sa fie capabil sa-l rezolve a fost degringolada dintre sauditi si Emirate [pe de o parte] si Qatar. Aici el a incercat si a esuat si a facut o eroare cruciala cu ocazia asta: si-a facut aparitia in regiune incercand sa medieze un acord fara a fi rezolvat deja totul dinainte. A fost prima lui incursiune reala in domeniul solutionarii conflictelor si avea nevoie sa reuseasca, nu sa etaleze un esec."

Senatori republicani care pretind ca sunt mari experti in politica externa, inclusiv Cotton, Marco Rubio din Florida si Ted Cruz din Texas, au fost si ei la fel de nesabuiti acceptandu-i numirea, in ciuda prestatiei lui de toata jena la audierile pentru confirmarea in functie.

Max Bergmann, un alt veteran al Departamentului de Stat, lucrand in prezent la Centrul pentru Progres American, mi-a spus: "El este un candidat la [titlul de] cel mai prost Secretar de Stat din istorie. A fost de asemenea practic irelevant in ce priveste conceperea politicilor." Bergmann afirma insa ca "el va ramane totusi cel mai bine cunoscut pentru dispretul sau fata de diplomatia SUA. Intr-o perioada de expansiune economica el s-a apucat sa eviscereze un departament care deja suferise in cursul a sase ani de austeritate." El a adaugat: "Catastrofala lui 'reorganizare' s-a dovedit a fi o minciuna relativ la ideea ca guvernul ar trebui condus ca o companie. In scurtul lui mandat [el] a gasit o cale de a provoca daune de durata corpului diplomatic si diplomatiei SUA."

Orice secretar de stat s-ar fi confruntat cu provocari herculeene sub un presedinte care este atat de impulsiv, ignorant si straniu de servil fata de marele inamic international al Americii - Rusia - cum este Trump. Trump a instalat un numar disproportionat de militari si fosti oficiali militari in functii-cheie, punandu-i pe cei care se ocupa cu puterea diplomatica intr-un dezavantaj grav. Daca Pompeo, care nu se bucura de increderea lui Trump, poate eleva statutul Departamentului, imbunatati moralul si-l poate devia pe Trump de la dezastre internationale si poate restabili rolul esential al drepturilor omului in politica noastra externa, el va castiga profunda noastra recunostinta. Cu siguranta nu-i va fi usor sa faca ceva.

"Presedintele Trump a demonstrat inca o data ca el este Comandantul Suprem al Haosului", a declarat intr-un comunicat de presa senatorul democrat Robert Menendez, membru important al Comitetului Afacerilor Externe al Senatului. El a continuat: "Presedintele Trump nu a inteles niciodata rolul crucial pe care Departamentul de Stat il joaca in definirea valorilor noastre si in promovarea intereselor noastre in strainatate, sau in consolidarea securitatii noastre nationale si mentinerea in siguranta a poporului american. Permanentul sau zanganit de sabie si salvele lui retorice impotriva diplomatiei, a aliatilor nostri si a valorilor noastre au dus la slabirea conducerii americane pe scena globala."

material The Washington Post -preluare Rador