97 de morti este cel mai recent bilant al cazurilor de imbolnavire cu virusul gripal in acest an in Romania, anuntat luni de Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului National de Sanatate Publica. In timp ce multi oameni se intreaba de ce autoritatile nu declara epidemie de gripa, specialistii raspund ca in Romania nu sunt intrunite, in acest moment, criteriile pentru declararea unei epidemii, stabilite de Organizatia Mondiala a Sanatatii: cel mai important dintre acestea este inregistrarea a 1.500 de cazuri la fiecare 100 de mii de locuitori, Romania fiind departe de aceste cifre. De asemenea, masurile de preventie nu difera foarte mult in cazul in care ar fi declarata o epidemie, explica specialistii Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile.

GripaFoto: AGERPRES

UPDATE (Ora 17:00): Numarul deceselor provocate de gripa a urcat la 99.

Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile a anuntat, luni, ca numarul deceselor a urcat la 97, ultimele victime fiind o femeie in varsta de 94 de ani din Bucuresti si un barbat in varsta de 68 de ani, tot din Capitala. Ambii erau nevaccinati antigripal.

De altfel, majoritatea victimelor erau nevaccinate antigripal si aveau si alte afectiuni - "conditii medicale preexistente" - potrivit informarilor Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile.

Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, declara, saptamana trecuta, raspunzand intrebarilor jurnalistilor, ca nu se impune declararea starii de epidemie, iar responsabilii pentru o astfel de decizie sunt specialistii, nu Ministerul Sanatatii: "Specialistii declara epidemie, nu Ministerul Sanatatii. Acum, specialistii spun ca nu este epidemie", a afirmat Sorina Pintea.

Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile a anuntat, pe 8 martie, cel mai recent bilant al cazurilor de gripa la nivel national: numarul total de cazuri de infectii respiratorii acute (gripa, infectii acute respiratorii si pneumonii) a fost de 141.069, cu 67% mai mare comparativ cu cel inregistrat in aceeasi saptamana a sezonului precedent (84.452) si cu 4.5% mai mare fata de cel inregistrat in saptamana precedenta (134.922).

De la inceputul acestei ierni si pana pe 4 martie au fost confirmate cu laboratorul 1.178 de cazuri de gripa, cele mai multe - 814 - fiind cu virus tip B.

Cele mai multe cazuri de gripa - 357 pana pe data de 8 martie - au fost in Bucuresti, unde s-au inregistrat 9 decese. Tot 9 decese din cauza gripei s-au inregistrat si in Bihor, unde au fost 50 de cazuri de gripa. Un numar mare de cazuri de gripa a fost inregistrat in Iasi - 139, cu 12 decese, Arges - 62, cu 3 decese, Constanta - 98 de cazuri, cu un deces. La polul opus, se afla judetul Bacau, unde au fost doar 3 cazuri de gripa.

Conform CNSCBT, pana pe 4 martie au fost vaccinate antigripal 988.817 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sanatatii.

Specialistii Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului National de Sanatate Publica spun ca in acest moment nu existe motive pentru declararea unei epidemii, Romania fiind departe de cifrele care ar justifica declararea unei epidemii de gripa. De altfel, criteriile pe baza carora se declara o eventuala epidemie de gripa nu sunt intocmite de fiecare tara in parte, ci de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Criterii de evaluare a formelor de manifestare a gripei (sursa: Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile):

  • focar local - cresterea morbiditatii peste nivelul asteptat la nivel local (judet) sau focare in doua sau mai multe colectivitati din judet, cu confirmari de laborator.
  • activitate regionala - cresterea morbiditatii peste nivelul maxim asteptat in unul sau mai multe judete din teritoriul de supraveghere regional, dar numai cu confirmari de laborator.
  • saptamana epidemica - crestere de minim 20% a numarului de imbolnaviri fata de nivelul asteptat (media aritmetica a numarului de cazuri raportate in trei saptamani anterioare) si cel putin 10% virusuri gripale apartinand aceluiasi subtip in izolatele din totalul produselor patologice testate.
  • perioada epidemica - succesiunea a cel putin 3 saptamani epidemice (care indeplinesc criteriile de mai sus).
  • epidemie extinsa - cresterea morbiditatii peste nivelul maxim asteptat in una sau mai multe regiuni, populatia insumata a acestor regiuni totalizand 50% sau mai mult din populatia totala a tarii, cu confirmari de laborator in toate zonele in care se inregistreaza cresteri ale numarului imbolnavirilor.

Cum te protejezi de gripa si care sunt categoriile de persoane cele mai expuse:

Gripa este o boala care afecteaza anual intre 5% si 15% din populatie. Pentru majoritatea oamenilor, gripa este doar o experienta usoara sau neplacuta, dar pentru unii poate duce la complicatii, in special pentru persoanele din grupele la risc.

Potrivit specialistilor Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile , grupele cu risc includ femeile insarcinate, persoanele in varsta si cele cu afectiuni medicale cronice, cum ar fi: astmul bronsic si alte boli respiratorii; diabetul zaharat si alte boli endocrine; boli de inima; boli de rinichi; boli de ficat; boli metabolice; boli neurologice; obezitate.

Cum se raspandeste gripa de la o persoana la alta:

- Prin contactul direct prin picaturile de la o persoana infectata, imprastiate prin tuse sau stranut.

- Prin contactul indirect, atunci cand picaturi sau secretiile din nas sau gat se depun pe suprafete, cum ar fi mainile. De acolo, virusul poate fi transferat catre alte persoane careapoi isi ating fata.

- Sistemul imunitar slabit (din cauza bolii sau de tratamentului).

Care sunt simptomele gripei?

Gripa sezoniera este cauzata de virusurile gripale umane care infecteaza caile respiratorii (nas, gat, bronhii si uneori plamani). Cu toate ca unele infectii pot fi foarte usoare, persoanele bolnave de gripa au unele sau toate dintre urmatoarele simptome: febra, durere de gat, secretii nazale, tuse seaca, oboseala, durere de cap, dureri musculare.

Puteti recunoaste o viroza respiratorie alta decat gripa, dupa debutul mai lent al bolii (incepe usor cu usturimi in gat, nas infundat, dureri de cap) cat si dupa evolutia mai usoara a bolii.

Aceste forme de viroze respiratorii (raceala) sunt cauzate de alte virusuri respiratorii (adenovirus, virus sincitial re spirator, virusuri paragripale etc.).

Complicatiile gripei pot include pneumonie, infectii ale urechii, infectii ale sinusurilor, deshidratare si agravarea afectiunilor medicale cronice existente, cum ar fi insuficienta cardiaca congestiva, astm sau diabet. La persoanele in varsta, gripa poate provoca, uneori, si/sau agrava anumite afectiuni cardiace, care ar putea duce apoi la atacuri de cord si accidente vasculare cerebrale.

Potrivit specialistilor, gripa poate fi prevenita prin vaccinare inainte de inceperea sezonului de gripa, adica toamna, spalarea pe maini in mod regulat cu apa si sapun, acoperirea gurii si a nasului cu un servetel atunci cand stranutati, servetel care trebuie aruncat dupa utilizare, deoarece virusul poate supravietui temporar si in afara corpului, iar alte persoane se pot infecta in cazul in care ating batiste si servetele utilizate. Pacientilor cu gripa li se recomanda sa stea acasa atunci cand sunt bolnavi, iar in cazul in care se simt din ce in ce mai rau, sa ceara ajutor medical.