Asociatia Societatilor Financiare: Desi pare o masura care ar trebui sa fie in avantajul consumatorilor, plafonarea dobanzilor ar putea avea consecinte negative asupra acestora - Hotnews Mobile
1 € 4,6519 1 USD 3,9743joi 20 sep 2018

Asociatia Societatilor Financiare: Desi pare o masura care ar trebui sa fie in avantajul consumatorilor, plafonarea dobanzilor ar putea avea consecinte negative asupra acestora

de DP Marţi, 13 martie 2018, 10:25
- a A+
Asociatia Societatilor Financiare din Romania (ALB) atrage atentia, intr-un comunicat transmis HotNews.ro, asupra efectelor negative pe care le poate avea adoptarea proiectului de Lege pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 13/2011, referitor la plafonarea dobanzilor atat la creditele ipotecare, cat si la cele de consum. "Desi pare o masura care ar trebui sa aiba drept efect reglementarea pietei de creditare in avantajul consumatorilor romani, implementarea unui plafon pentru Dobanda Anuala Efectiva (DAE), fara a tine cont de specificul fiecarui segment de creditare, ar putea avea consecinte negative atat asupra consumatorilor, cat si a intregii economii, fie ca vorbim despre piata imobiliara, retail sau piata auto", se arata in comunicat.



Pana acum, impotriva acestei masuri s-au pronu ntat profesori de economie, oameni de afaceri, reprezentanti ai comunitatii bancare (care au si prezentat un studiu facut de KPMG care confirma impactul negativ al proiectului), dar proiectul este atat de populist incat e greu de crezut ca i se va impotrivi cineva.

Vezi aici studiul de impact prezentat luni de KPMG

sau

Citeste aici un interviu cu initiatorul propunerii legislative, Daniel Zamfir


Plafonarea, in mod arbitrar si fara o consultare prealabila a industriei financiare, a dobanzilor la nivelul intregii piete de creditare poate avea ca efect limitarea accesului populatiei la solutii de creditare pentru nevoile personale, de baza, ale acestor consumatori, cum ar fi: refinantare, cheltuieli medicale, bunuri de folosinta indelungata (electrocasnice - televizoare, frigidere, masini de spalat, sisteme de incalzire), cheltuieli ocazionate de renovarea locuintei sau cheltuieli cu educatia copiilor, se mai arata in comunicatul ALB.

Astfel, ceea ce se doreste a fi o masura de protectie a consumatorilor de servicii financiare, poate avea, insa, efect invers, iar multi dintre acesti clienti nu vor mai avea posibilitatea sa acceseze credite potrivite nevoilor lor de la institutiile reglementate.
Avand in vedere impactul economic si social la nivel national al acestei masuri, ALB Romania considera ca este esentiala stabilirea unui dialog deschis si constructiv intre legiuitor, autoritati si finantatori in scopul identificarii unei solutii potrivite, atat pentru consumatorii de produse financiare, cat si pentru industria de creditare. In acest sens, ALB a trimis biroului permanent al Camerei Deputatilor o solicitare de prelungire a termenului pana la care pot fi depuse amendamente. Termenul propus initial este 14 martie 2018, mult prea scurt pentru a permite o analiza amanuntita si o dezbarere informata.

Institutiile financiare nebancare membre ALB, care au 1,7 milioane de clienti activi, au acordat credite de consum noi in valoare de 5,2 miliarde lei in 2017, finantand astfel nevoile diverse ale consumatorilor de diverse varste si niveluri de venit.
ALB este principala asociatie profesionala care reprezinta industria de credit de consum, membrii ALB acordand aproximativ 90% din totalul creditarii nebancare din Romania si apartin unor grupuri financiare prestigioase la nivel international cu practici comerciale responsabile astfel (in ordine alfabetica): BRD Finance, BT Direct, Cetelem, ERB Retail Services, Garanti Credite de Consum, Provident Financial, TBI Credit, Unicredit Consumer Financing.
955 de afisari


Urmeaza organizatia Salvati copiii?
Fides [utilizator], Marţi, 13 martie 2018, 11:21
+4/4
Deci o asociatie de IFN-uri (create de banci), sub tutela CPBR (a se citi tot banci) spune ca se scufunda creditarea in Romania daca nu au profit cum vor muschii lor. Da, asa e.
Asa este!!!
Prostu' satului [utilizator], Marţi, 13 martie 2018, 15:49
+1/1
Ar putea avea consecinte negative.
Sau ar putea avea consecinte pozitive.
Sau ar putea sa n-aiba nicio consecinta.
E clar ca Asociatia are dreptate.
inca 1 comentariu comenteaza