Numarul deceselor provocate de gripa a ajuns la 54, dupa ce medicii au confirmat un nou caz la o femeie de 77 de ani din judetul Bihor, scrie News.ro.

VaccinareFoto: Agerpres

Duminica, Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anuntat ca s-a confirmat un nou deces provocat de gripa, la o femeie de 77 de ani in cazul careia a fost confirmat virusul gripal B. Femeia avea si alte afectiuni si nu era vaccinata antigripal.

Numarul deceselor provocate de gripa a ajuns la 54.

Numarul cazurilor confirmate de gripa de la inceputul iernii a ajuns la aproape 800, la nivel national. De asemenea, in ultima saptamana au fost inregistrate 1.358 de cazuri compatibile cu gripa, ca simptomatologie, fata de 97 in aceeasi saptamana a sezonului precedent. Numarul total al infectiilor respiratorii este de aproape 135.000 doar in ultima saptamana, cu 51,3 la suta mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor transmise joi de Centrul National de Supraveghere si Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT).