Viena. In octombrie un grup de ganditori conservatori respectati de pe intreg continentul a publicat un manifest intitulat "O Europa in care putem sa credem". Din multe puncte de vedere este un document profund, frumos scris, o mixtura retorica intre discursul miscarilor de eliberare nationala din zilele de glorie ale decolonizarii si ghidul unui muzeu retrograd. Impresia pe care acest manifest i-o creeaza cititorului este aceea ca conservatorii Europei sunt anti-imperiali (UE este, se plang ei, un "imperiu al banilor si reglementarilor"), anticolonialisti ("emigratia fara asimilare este colonizare") si aparatori ai statului-natiune de dispretul elitelor pro-europene (care, proclama ei, sunt "orbite de viziuni vanitoase, increzute, ale unui viitor utopic").
Va vine sau nu a crede, revolutia nativista pe care o cer ei aduce cu revoltele de stanga din anul 1968. La fel ca protestatarii de atunci, acesti intelectuali nu vor doar sa castige alegeri, ci sa schimbe modul in care gandesc si traiesc oamenii. Concomitent insa, ceea ce doresc ei este fix anularea mostenirii lasate in urma de '68 in Europa, potrivit The New York Times., citat de Rador.
Conceptul-cheie care a determinat '68 a fost "recunoasterea". Recunoasterea insemna practic, pentru acea generatie, ca aceia fara putere politica ar trebui sa aiba aceleasi drepturi cu cei puternici. Cuvantul-cheie al actualei revolutii nativiste este "respect", termen prin care acesti rebeli ai secolului 21 afirma ca faptul ca avem cu totii drepturi egale nu schimba faptul ca avem putere politica intr-un grad diferit.
Daca manifestantii din '68 erau preocupati de drepturile minoritatilor - etnice, religioase si sexuale (unul dintre sloganuri era "Toti suntem minoritati") - revolutia nativista de azi este despre drepturile majoritatilor. Daca '68 avea de-a face cu marturisirea pacatelor de catre tari - vezi fotografia cancelarului german Willy Brandt ingenunchiat in fata monumentului revoltei din ghetoul din Varsovia - liderii nativisti de azi sunt ocupati sa proclame inocenta divina a tarilor lor. (Recenta lege poloneza care incrimineaza orice referire la participarea polonezilor la Holocaust este un exemplu stralucit prin infamie.) Daca generatia lui '68 se imagina drept copiii evreilor macelariti, liderii nativisti prefera sa se pozitioneze drept aparatori ai statului Israel.
Partidele populiste de dreapta din zilele noastre sunt, mai presus de orice, partide culturale. Ele isi vad pozitia de putere ca pe o oportunitate de a modela identitatea nationala, de a corecta ceea ce spune istoria. Ei nu sunt foarte interesati de a modifica fiscalitatea sau sistemul de asistenta sociala. Mult mai important pentru ei este cum se raporteaza societatea la trecutul ei si cum sunt educati copiii. Dezbaterea despre imigratie este, dincolo de toate, o oportunitate de a defini cine apartine si cine ar putea apartine unei comunitati politice nationale.
Dar daca la nivel national revolutia nativista ia forma luptei dintre liberali si conservatori, la nivelul UE ea este experimentata ca un conflict intre Vestul si Estul Europei. Mai precis, este un conflict intre doua variante de conservatorism.
Conservatorismul vest-european este unul post-1968. El a asimilat o parte din progresismul care a configurat Vestul in ultima jumatate de secol - cum ar fi libera exprimare si dreptul de a fi diferit - respingand concomitent excesele lui '68. In Europa de Vest, activisti si lideri celebri ai extremei drepte pot fi homosexuali pe fata, fara ca acest lucru sa mire pe cineva.
In versiunea sa orientala, conservatorismul este o forma mai radicala de nativism. El respinge modernitatea in intregul ei si priveste schimburile culturale ale ultimelor decenii ca pe o tentativa de distrugere a culturilor nationale ale societatilor din Europa Centrala si de Est. A fi conservator in Europa Centrala inseamna a fi nu numai impotriva exceselor lui '68, ci si impotriva oricarei forme de cosmopolitism ori diversitate.
Acest punct de vedere nu are vreun purtator de cuvant mai bun decat premierul ungar Viktor Orban. "Trebuie sa afirmam ca nu vrem sa fim diversi si nu vrem sa fim micsti", a declarat el luna aceasta. "Noi nu vrem ca propria noastra culoare, traditie si cultura nationala sa fie amestecate cu cele ale altora. Nu vrem absolut deloc asta. Nu vrem sa fim o tara diversa. Noi vrem sa fim asa cum ne-am format acum 1.100 de ani aici, in Bazinul Carpatic." (Este remarcabil ca premierul ungar isi aminteste cu atata precizie cum era sa fii ungur in urma cu 11 secole.)
Insa pozitia lui clarifica diferenta dintre viziunea conservatoare a Estului si cea a Vestului. In Vest conservatorii cred ca nu este suficient sa obtii un pasaport austriac ori german pentru a deveni austriac ori german - mai trebuie totodata si sa adopti cultura dominanta. In viziunea dlui Orban, nu poti deveni ungur daca nu te-ai nascut ungur. Si aici rezida paradoxul revolutiei nativiste din Europa contemporana. Atat Estul, cat si Vestul Europei au cotit-o spre dreapta in ultimii ani, dar in loc sa contribuie la unitatea Europei, aceasta cotitura largeste falia dintre cele doua regiuni chiar si mai mult.
Daca vest-europenii contesta meritele diversitatii, ei traiesc efectiv intr-o societate diversificata cultural, si inca de ceva vreme. Cei din Europa Centrala si de Est, pe de alta parte, traiesc in societati omogene din punct de vedere etnic si cred ca diversitatea nu li se va intampla niciodata. Conservatorii vestici viseaza la un continent pe care majoritatile vor fi cele care modeleaza societatea; in Est, ei viseaza la societati fara minoritati si la guverne fara opozitii.
Asadar, daca lideri politici conservatori precum dl Orban, cel care vrea sa-si duca tara inapoi cu 1.100 de ani, si Sebastian Kurz, noul premier conservator de 31 de ani al Austriei, impartasesc viziuni similare atunci cand vine vorba de controlul migratiei si neincrederea in conservatorismul pe stil vechi, ei nu sunt aliati naturali atunci cand vorbim de viitorul UE.
In realitate, diferenta dintre ei este la fel de mare ca aceea dintre Europa de Vest in '68 si Europa de Est in '68. In Vest, '68 urmarea suveranitatea individului. In Est era vorba de suveranitatea tarii.
Articol de Ivan Krastev (presedinte al Centrului pentru Strategii Liberale si membru permanent al Institutului de Stiinte Umaniste din Viena), NYT-preluare Rador
