Atunci cand opiniile se formeaza prin grupurile de pe Facebook si in hangarele mediilor de socializare, manipularea unor alegeri din strainatate se face usor. Nu stim inca daca Rusia a mutat muntii din loc. Stim doar ca a facut o incercare a dracului de reusita, scrie analistul Hugo Rifkind in The Times, citeaza Rador.

Donald TrumpFoto: Wikipedia

Salut si bun venit in lumea mea. Aici va aflati in acest moment. Pentru ca, atata vreme cat cititi toate astea, cei din jurul dvs. - familia, colegii de naveta, colegii din birourile invecinate - se vor afla in acelasi spatiu in care vi se afla trupul, dar si mintea. Asadar, daca asta mai conteaza, veti fi parasit lumea lor ca sa veniti in lumea mea. Si eu nici macar nu sunt aici, cu dvs. Am plecat ieri. Mama, ce mojic sunt!

Daca vreti sa intelegeti rechizitoriul lui Mueller din Statele Unite, care descrie in detaliu ultimele dezvaluiri despre ceea ce au facut mai exact agentii rusi ca sa perturbe ultimele alegeri prezidentiale, atunci v-as cere sa incepeti gandindu-va la asta. Dvs., aici, in acest articol, departe de oricine altcineva. Apoi, de indata ce ati facut asta, populati acest spatiu cu alti oameni. Puteti discuta cu ei, puteti schimba diverse opinii, puteti chiar sa-i iubiti si totusi, toate astea ar fi invizibile pentru cei care, fizic, sunt langa dvs. Asta inseamna o presa care se vrea sociala. In interiorul ei, spre deosebire de vechea presa, nu mai sunteti singur. A ignora aceasta recenta revolutie umana si lumea, nu mai are sens. Exploatati asta sub aspect politic si veti putea muta muntii din loc.

Nu stim inca daca Rusia a mutat muntii din loc. Stim doar ca a facut o incercare a dracului de reusita. Robert Mueller, fostul director al FBI, devenit acum consilier special al Departamentului american al Justitiei, a inceput cu aproape un an in urma sa caute o eventuala coordonare intre guvernul rus si "indivizi implicati in campania presedintelui Donald Trump". Rechizitoriul de 37 de pagini publicat vineri constata ca nu a existat o coordonare directa, dar concluziile la care ajunge sunt, intr-un fel, chiar mai ingrijoratoare. Ele dezvaluie ca nu doar sistemul politic e delabrat, ci, poate, chiar viata insasi.

Mueller descrie cum a inceput conspiratia in 2014 si cum a rulat ea un buget lunar de peste $1 milion, arata cum se plimbau protagonistii prin Statele Unite in misiuni de recunoastere si cum stabileau ei false identitati. Este posibil, totusi, ca folosirea la vedere a acestor forme mai traditionale de spionaj sa fi servit la ascunderea faptului ca cele mai multe dintre actiunile lor erau online. In general prin Facebook, ei se infiltrau in comunitati de alegatori dinainte stabilite. Facand asta, ei intrau in grupurile lor de pe Facebook, din care faceau proabil parte mii de oameni absolut reali.

Strecurati printre grupurile de "patrioti" si sustinatori ai veteranilor, ei puneau in circulatie imitatori si spoturi publicitare in sprijinul lui Trump sau cereau trimiterea la inchisoare a lui Hillary Clinton. Infilitrati in grupurile de americani negri sau musulmani, ei cereau boicotarea alegerilor. Ascunsi printre activisti, ei i-au sprijinit inaintea alegerilor pe Bernie Sanders si pe Jill Stein si au incurajat demonstratiile anti-Trump de dupa alegeri.

Aici, cuvantul-cheie este "grupuri": cluburi tematice pentru oameni cu aceleasi vederi. Folosirea grupurilor de pe Facebook insemna ca acesti agenti rusi erau vazuti mai ales de oameni deja pe cale sa ii aprobe. Nu te alaturi unui grup cu o anumita identitate politica pentru ca vrei sa ataci tocmai aceasta identitate. Te alaturi ca sa fi membru, ca sa simti ca esti in consensul just. Alte opinii, de indata ce sunt considerate provocatoare, devin enervante, apoi intristatoare, apoi demne de dispret, dupa care sunt respinse cu totul. Treptat, politica poate deveni mai dura, poate fi reglata. Si asta, fara ca aceste grupuri sa-i mentioneze macar pe oamenii langa care se afla de fapt, oameni pe care ii ignora in timp ce "le susura" in casti.

Asa arata radicalizarea, si spun asta mai mult din practica decat la modul pejorativ. Totusi, detaliul vital al rechizitoriului lui Mueller e faptul ca toate aceste parghii ale masinariei propagandistice rusesti nu aveau nevoie de recruti. Ei se autorecrutasera deja. Din punct de vedere intelectual, se stramutasera intr-un fel de gandire politica.

Problema e ca ceea ce a incercat sa faca Rusia in America nu difera prea mult de ceea ce insusi Trump a reusit sa faca, chair daca a fost sau nu vorba despre o coliziune. Dupa cum nu difera prea mult nici de ceea ce se gandesc sa faca partidele de aici. O politica eficienta nu mai are nevoie sa ajunga la "partea cealalta" si nici macar de cealalta parte a mesei. In schimb, ea recruteaza culte si triburi pe care le asmute unele impotriva celorlalte, lasand ca toate luptele grele sa fie purtate de "luptatorii" de la tastaturi, care nu le vor spune sotiilor lor nici macar de ce nu vin la culcare. Deci, da, ingrijorati-va din cauza agentilor rusi, daca nu pentru altceva, macar din cauza ca, fara indoiala, unii asemanatori vor actiona si aici. Totusi, speriati-va mai ales gandindu-va la cat de putin au ei de fapt de facut.

editorial Hugo Rifkind, The Times (preluare Rador)