Curtea de Apel Bucuresti decide extradarea unuia dintre hackerii care au spart sistemul de supraveghere al Politiei din Washington - Hotnews Mobile
1 € 4,6599 1 USD 4,1469marţi 13 nov 2018

Curtea de Apel Bucuresti decide extradarea unuia dintre hackerii care au spart sistemul de supraveghere al Politiei din Washington

de N.O. Marţi, 13 februarie 2018, 17:21
- a A+
Magistratii Curti de Apel Bucuresti au admis, marti, cererea de extradare venita din partea SUA pentru cei doi hackeri romani care au spart sistemul de supraveghere al Politiei din Washington, Mihai Alexandru Isvanca (25 de ani) si Eveline Cismaru (28 de ani), insa in cazul tanarului au amanat predarea pana la solutionarea unui dosar aflat la DIICOT Bacau sau, in caz de condamnare, pana la punerea in libertate a acestuia, relateaza Agerpres.



De asemenea, instanta a stabilit eliberarea lui Mihai Alexandru Isvanca, arestat preventiv pe 16 decembrie.

In ceea ce o priveste pe Eveline Cismaru, judecatorii au decis mentinerea arestarii provizorie la domiciliu, in vederea predarii, pana la data de 14 martie.

Decizia nu este definitiva.

Potrivit AFP, o plangere depusa de guvernul american, data publicitatii la Washington, mentioneaza ca cei doi hackeri, Mihai Alexandru Isvanca si Eveline Cismaru, sunt acuzati de conspiratie si infractiuni informatice.

Departamentul Justitiei din SUA a facut cunoscut ca hackerii au reusit, la inceputul lunii ianuarie 2017, sa neutralizeze 123 din cele 187 de camere de supraveghere ale serviciilor de politie, infectand sistemele informatice cu virusi de tipul "ransomware", pentru a incerca sa obtina bani sau alte obiecte de valoare in schimbul deblocarii calculatoarelor.

Afacerea "a fost de cea mai inalta prioritate", deoarece a avut impact asupra pregatirilor pentru ceremonia de investire a presedintelui Donald Trump, au precizat procurorii americani.

Secret Service - insarcinat cu protectia presedintelui si a anturajului acestuia -, precum si alte agentii "s-au asigurat rapid ca sistemul camerelor de supraveghere este sigur si operational".
789 de afisari


Evident,la.......rugamintea...
gigiN [utilizator], Miercuri, 14 februarie 2018, 18:49
0/0
....CIA.
comenteaza