Marti se va da startul meciurilor tur din cadrul optimilor de finala ale Champions League. Juventus, finalista de doua ori in ultimii trei ani (2015 si 2017), primeste vizita celor de la Tottenham, in timp ce Manchester City va juca pe terenul lui Basel. Daca prima confruntare se anunta una echilibrata, deznodamantul fiind greu de anticipat, lucrurile stau diferit in cazul celeilalte partide a serii. Cel putin la prima impresie, Manchester City este mare favorita cu Basel.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Juventus vs Tottenham (21:45, Telekom Sport 1 si Pro Tv)

Cele doua echipe nu s-au mai intalnit pana acum in meciuri oficiale. Juventus si Tottenham s-au confruntat in vara anului trecut intr-un amical, echipa din Anglia impunandu-se cu 2-0.

Echipele probabile

Juventus: Buffon - De Sciglio, Benatia, Chiellini, Alex Sandro - Khedira, Pjanic, Sturaro - Douglas Costa, Higuain, Mandzukic. Antrenor: Massimiliano Allegri.

Absenti: Cuadrado, Matuidi, Howedes, Dybala, Barzagli, Lichtsteiner (toti sunt accidentati)

Va lipsi in retur daca va fi avertizat: Pjanic

A fost inclus in lot dupa faza grupelor: Lichtsteiner

Tottenham: Lloris - Trippier, Sanchez, Vertonghen - Son, Dembele, Dier, Davies - Eriksen, Alli - Kane. Antrenor: Mauricio Pochettino.

Absent: Alderweireld (accidentat)

Va lipsi in retur daca va fi avertizat: Aurier

Au fost inclusi in lot dupa faza grupelor: Lamela, Lucas Moura (transferat de la PSG)

Arbitri: Felix Brych (central), Mark Borsch, Stefan Lupp (asistenti), Bastian Dankert, Marco Fritz (aditionali) - toti din Germania. Al patrulea oficial: Markus Hacker (Germania)

Forma echipelor:

Sortii au adus fata in fata doua dintre cele mai puternice formatii la ora actuala. "Batrana Doamna" are o defensiva de fier: este neinvinsa de 16 partide (14 victorii si doua remize), perioada in care a incasat un singur gol (3-1 pe terenul Veronei, la 30 decembrie 2017). Trupa lui Massimiliano Allegri nu a mai cunoscut gustul infrangerii din luna noiembrie a anului trecut, cand pierdea pe terenul Sampdoriei, scor 2-3.

De partea cealalta, Tottenham traverseaza si ea o perioada de invidiat, avand 12 jocuri consecutive fara esec (8 victorii si 4 remize). Ultima infrangere a elevilor lui Mauricio Pochettino dateaza din decembrie 2017, 1-4 cu Manchester City, pe "Etihad Stadium". In plus, ultimele trei runde din Premier League au fost unele de foc pentru Tottenham, insa toate s-au incheiat cu rezultate pozitive: 1-0 cu Arsenal, 2-2 cu Liverpool, 2-0 cu Manchester United.

Ultimele partide:

Fiorentina - Juventus 0-2 (Bernardeschi 56', Higuain 86')

Tottenham - Arsenal 1-0 (Kane 49')

Cum au ajuns in optimi:

Juventus a terminat pe locul doi Grupa D a Champions League, dupa Barcelona. Italienii au inregistrat trei victorii, doua remize si o infrangere.

In schimb, Tottenham a incheiat pe primul loc Grupa H, cu 16 puncte din 18 posibile. Gruparea de pe Wembley a avut cinci victorii si o remiza, ceea ce a fost o performanta avand in vedere ca principalele ei rivale s-au numit Real Madrid (locul 2) si Borussia Dortmund (locul 3).

Ce spun cei doi antrenori:

"Trebuie sa jucam inteligent si tehnic si sa incercam sa nu pierdem, desi nu m-as multumi cu un 0-0. Stim punctele lor forte si stim ca vom avea de suferit in unele momente, pentru ca Tottenham are in atac patru jucatori de mare calitate. Va trebui sa jucam foarte bine din punct de vedere tehnic, deoarece ei ne-ar invinge intr-o batalie fizica.Trebuie sa acordam multa atentie, deoarece e putin probabil ca o singura echipa sa domine intr-un meci de acest gen" - Massimiliano Allegri.

"Este imposibil sa comparam istoria noastra cu cea a lui Juventus - ei au ajuns in finala de doua ori in ultimii trei ani. Dar avem un plan bun si vrem sa ajungem la nivelul lor. Maine (n.r miercuri) vom vedea daca vom putea concura cu ei. Trebuie sa jucam cu motivatie, energie si dorinta. Nu ne putem schimba principiile. Trebuie sa fim agresivi, curajosi si sa ne respectam adversarii. Cand am inceput sa joc fotbal, am visat sa fiu implicat in astfel de meciuri" - Mauricio Pochettino.

Basel vs Manchester City (21:45, Telekom Sport 2)

Va fi prima intalnire dintre cele doua formatii.

Echipele probabile:

Basel: Vaclik - Lacroix, Suchy, Balanta - Lang, Frei (Zuffi), Xhaka, Petretta - Elyounoussi, Van Wolfswinkel, Oberlin. Antrenor:Raphael Wicky.

Absent: Vailati (accidentat)

Incerti: Balanta, Zuffi (ambii sunt accidentati)

Vor lipsi in retur daca vor fi avertizati: Balanta, Petretta, Xhaka

S-au alaturat echipei dupa faza grupelor: Frei (transferat de la FSV Mainz), Lacroix (imprumutat de la Saint-Etienne), Stocker (transferat de la Hertha BSC)

Manchester City: Ederson - Walker, Otamendi, Laporte, Zinchenko - Fernandinho, Bernardo Silva, David Silva, De Bruyne, Sterling - Aguero. Antrenor: Pep Guardiola.

Absenti: Mendy, Jesus (ambii sunt accidentati)

Va lipsi in retur daca va fi avertizat: Danilo

Au fost inclusi in lot dupa faza grupelor: Laporte (transferat de la Athletic Bilbao), Zinchenko (a revenit dupa imprumutul la PSV Eindhoven)

Arbitri: Jonas Eriksson (central), Mathias Klasenius, Daniel Warnmark (asistenti), Andreas Ekberg, Stefan Johannesson (aditionali) - toti din Suedia. Al patrulea oficial: Mehmet Culum (Suedia)

Forma echipelor:

Basel a bifat patru victorii si o infrangere in ultimele cinci dispute (a pierdut cu Lugano, scor 0-1). Castigatoare a ultimelor opt editii ale campionatului din Elvetia, Basel se afla in prezent pe locul doi in clasament, fiind intrecuta cu cinci puncte de Young Boys.

De cealalta parte, Manchester City defileaza pe toate planurile in acest sezon si este de departe cea mai puternica echipa din fotbalul european la momentul actual. Echipa lui Pep Guardiola a suferit o singura infrangere in cele 27 de etape disputate pana acum in campionatul Angliei si este lider detasat cu un avans de 16 puncte fata de Manchester United, ocupanta locului doi in clasament. In ultimele cinci partide jucate, "cetatenii" au inregistrat patru victorii si o remiza (1-1 cu Burnley in Premier League).

Tinand cont de faptul ca lupta pentru titlul din Premier League este ca si incheiata, elevii lui Guardiola isi pot concentra toata energia catre castigarea Champions League.

Ultimele partide:

Thun 0-2 Basel (Oberlin 42', Bua 90+1')

Manchester City - Leicester 5-1 (Sterling 3', Aguero 48', 53', 77', 90')

Cum au ajuns in optimi:

Basel a obtinut tichetele pentru optimile de finala dupa ce a incheiat pe locul al doilea in Grupa A, lider fiind Manchester United. Elvetienii au avut patru victorii si doua infrangeri, intrecandu-le astfel pe TSKA Moscova si Benfica.

Manchester City a fost liderul Grupei F, devansand echipe precum Sahtior Donetk, Napoli si Feyenoord. "Cetatenii" au obtinut patru victorii si au suferit si un esec: 1-2 pe terenul celor de la Sahtior Donetk.

Ce spun cei doi antrenori:

"In principiu, Manchester City nu are nicio slabiciune. Ei isi pot schimba jocul, sunt flexibili si pot reactiona la ce fac adversarii lor. Au valoare si antrenorul lor si-a aratat de asemenea valoarea la Barcelona si la Bayern Munchen. Este o echipa incredibil de puternica. Cand vom avea mingea, trebuie sa avem curajul sa o folosim. Totul trebuie sa mearga perfect pentru noi in toate privintele daca vrem sa cream o mare surpriza" - Raphael Wicky.

"Sunt puternici si bine organizati in aparare si buni pe contraatac. Le-am spus jucatorilor mei ca va fi foarte, foarte dificil, mai ales aici (n.r. in deplasare). Dar suntem increzatori. Obiectivul nostru este sa facem mai bine decat in sezonul trecut, adica sa ajungem in faza sferturilor" - Pep Guardiola.