Sambata, la ora 12.00, va fi tinut parastasul de patruzeci de zile de la trecerea la cele vesnice a Regelui Mihai I al Romaniei, potrivit Familiei Regale. Slujba va fi oficiata de Inalt Preasfintia Sa Arhiepiscopul Calinic al Argesului si Muscelului si va avea loc in Vechea Catedrala Episcopala si Regala de la Manastirea Curtea de Arges.

Parastas de 40 zile pentru Regele MihaiFoto: Casa Regala

Ulterior va fi rostita o rugaciune la mormantul Regelui Mihai I, in pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale si Regale.

Inalt Preasfintia Sa Arhiepiscopul va fi insotit de un sobor de preoti de la Manastirea Curtea de Arges si din eparhie, avand in frunte pe staretul manastirii, parintele Caliopie. De asemenea, vor lua parte la slujba un grup de maici de la Manastirea Pasarea si de la Manastirea Tiganesti.

Toti cei care doresc sa ia parte la acest eveniment sunt bineveniti, transmite Familia Regala.

La rugaciunea de la mormant va avea acces doar Familia Regala.