Din punct de vedere tehnic, in cazul unui reactor nuclear, este efectiv imposibil sa anunti anticipat oprirea "fortata", asa cum sustine deputatul PNL Virgil Popescu. Astfel raspunde Nuclearelectrica acuzatiilor de joi ale lui Virgil Popescu ca Nuclearelectrica a mintit public, anuntand o oprire proactiva a unitatii 2 de la Centrala de la Cernavoda ca urmare a unor lucrari de mentenanta planificate si preventive. "Adevaratul motiv al opririi centralei a fost cauzat de defectarea masinii de incarcare si descarcare a combustibilului nuclear (MID), oprirea fiind una fortata, si nu proactiva", a spus deputatul. Vezi cum mai explica Nuclearelectrica situatia.

"Exista o diferenta clara intre opririle controlate si anuntate de companie, asa cum este cazul celei anuntate in data de 06.12.2017, si opririle care apar ca urmare a declansarii automate a reactorului care conduce implicit la desincronizarea reactorului de la Sistemul Energetic National. Acestea din urma, pot fi comunicate de companie doar ulterior producerii, nu anticipat. In acest caz, similar unor opriri neplanificate, comunicate in trecut de SNN, compania anunta desincronizarea automata a reactorului de la SEN, nu oprirea controlata, cum s-a intamplat in data de 06.12.2017", a precizat Nuclearelectrica la acuzatiile deputatului.

"In cazul opririi programate pentru seara zilei de 07.12.2017, asa cum a fost anuntat de catre companie in data de 06.12.2017, este vorba de o oprire controlata, vizand diverse activitati de testare si eventuale remedieri care fac parte din programul de mentenanta pro-activa. Aceste activitati de testare si eventuale remedieri includ lucrari de intretinere preventiva la sistemul de excitatie a generatorului electric, verificari calibrari, inlocuire kit-uri calificate la mediu, inclusiv testarea si remedierea sistemului mecanic al masinii de incarcat-descarcat combustibil", mai explica Nuclearelectrica.

"Asadar, cum rezulta din activitatile de testare si control mentionate mai sus, pregatite si anuntate anterior opririi efective, este exclusa ipoteza unei opriri "fortate". Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare a fost anuntata cu privire la deconectarea programata a Unitatii 2 CNE Cernavoda si a programului de activitati", a mai aratat Nuclearelectrica.

Potrivit companiei, perioada opririi controlate este gandita in asa fel incat sa nu afecteze Sistemul Energetic National. Nuclearelectrica mai precizeaza ca se detaseaza de orice initiativa de asociere cu orice activitate politica si solicita respectarea statutului de entitate economica, integral responsabila de gestionarea activitatilor nucleare aferente operarii in conditii de securitate nucleara a celor doua reactoare.

Nuclearelectrica a anuntat pe 6 decembrie ca a adoptat proactiv decizia de a opri programat si controlat Unitatea 2 CNE Cernavoda in seara zilei de 7 decembrie in scopul efectuarii unor lucrari preventive de verificare si control si eventual interventii punctuale asupra sistemelor Unitatii 2 in vederea imbunatatirii fiabilitatii sistemelor pe perioada de iarna, in conformitate cu programul de mentenanta preventiva.