Motociclistul britanic Daniel Hegarty, in varsta de 31 de ani, de la echipa Top Gun Honda, a decedat, sambata, dupa ce s-a izbit de zidul de protectie, in turul al saselea al Macao Grand Prix, informeaza BBC, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sportivul a decedat in drum spre spital. Marele Premiu de la Macao nu a mai fost reluat, iar nord-irlandezul Glenn Irwin a fost declarat invingator. La festivitate de premiere, nu au fost intonate imnurile si nici desfacute sticle de sampanie.

Marele Premiu de la Macao este un evenemiment mixt, de automobilism si motociclism, organizat anual din 1954. Cursele moto au avut loc prima data in 1967.

Hegarty era la a doua participare, dupa ce anul trecut s-a clasat pe locul 16.

Si in calificarile cursei auto FIA GT World Cup a avut loc un accident. O coliziune in lant s-a produs pe circuitul stradal din Macao (China), peste 15 masini fiind implicate in acest accident. Din fericire, nicun pilot nu a fost ranit.

Vezi aici momentul in care Daniel Hegarty se loveste de zidul de protectie:

Vezi aici accidentul din calificarile cursei auto FIA GT World Cup: