Presedintele SUA Donald Trump a suspendat importul trofeelor de elefant din Zambia sau Zimbabwe, la doar o zi dupa ce interdictia fusese ridicata de catre administratia sa, provocand revolta asociatiilor de aparare a animalelor si a activistilor de mediu, scrie News.ro.

Presedintele american a anuntat, vineri, pe Twitter, suspendarea deciziei privind importul trofeelor pana cand va revizui "toate faptele" legate de conservare.

Asociatii de aparare a animalelor si activisti de mediu au protestat fata de decizia Administratiei Trump de reautorizare a importului de trofee de elefant din Zambia sau Zimbabwe, care inlatura o interdictie impusa de administratia Obama.

Actrita Brigitte Bardot i-a adresat lui Trump o scrisoare in care critica decizia administratiei americane de a permite importul de trofee de elefant din Zimbabwe, la scurt timp dupa ce l-a permis pe cel din Zambia, spunandu-i acestuia ca modul nedemn in care actioneaza nu face decat sa confirme zvonurile care pun la indoiala capacitatea sa de a fi presedinte.

Ea incepe prin a numi decizia o extravaganta ucigasa, despre care afirma ca are sprijinul "dictatorului nebun" din Zimbabwe si confirma autoritatea criminala pe care o exercita asupra regnului animal si vegetal in ansamblu.

"Niciun despot din lume nu isi poate asuma responsabilitatea de a face sa dispara o specie milenara, care face parte din patrimoniul mondial al umanitatii", scrie ea, adaugand ca elefantul este "un animal sacru, magic, unic, respectat si protejat".

"Actionand intr-o maniera atat de nedemna nu faceti decat sa confirmati zvonurile care va pun la indoiala capacitatea de a fi presedinte", afirma Brigitte Bardot in finalul scrisorii.

Realizatoarea de televiziune Ellen DeGeneres a anuntat, la randul ei, ca initiaza o campane de strangere de fonduri pentru protectia elefantilor si conservarea speciei.