Inscrierile pentru Selectia Nationala Eurovision 2018 incep miercuri, pe 22 decembrie urmand sa fie anuntati semifinalistii competitiei., potrivit Agerpres.

In premiera in istoria Eurovision Romania, semifinalele si finala nationala vor fi organizate in sase orase din tara.

Compozitorii care doresc sa inscrie piese pentru Selectia Nationala Eurovision Romania o pot face pana pe 15 decembrie.

Piesele pot fi trimise prin posta sau depuse direct la Registratura TVR (Calea Dorobantilor nr. 191, sector 1, Bucuresti), pe suport CD, cu mentiunea "Pentru Selectia Nationala Eurovision 2018" inscrisa pe plic, ori pot fi trimise electronic, la adresa eurovision.romania@tvr.ro.

Artistii vor interpreta piesele in studiourile TVR, iar juriul va alege semifinalistii pe 21 si 22 decembrie.

Pentru prima data in istoria participarii Romaniei la Eurovision, Selectia Nationala va avea cinci semifinale, urmand ca numele finalistilor sa fie anuntate la inceputul lunii februarie.

Semifinalele si finala Selectiei Nationale se vor desfasura pe parcursul lunilor ianuarie si februarie 2018, fiind organizate in sase orase din Romania, unite in Anul Centenarului de tema alegerii reprezentantului tarii noastre la etapa internationala a Concursului Eurovision 2018.

Eurovision Song Contest 2018 va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 si 10 mai si finala pe 12 mai. Pana in acest moment, 18 tari si-au exprimat intentia de a participa la urmatoarea editie: Belgia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia si Suedia.

Precedenta editie a competitiei muzicale a fost castigata de reprezentantul Portugaliei, Salvador Sobral, cu piesa "Amar Pelos Dois".

In ultimii ani, Selectia Nationala Eurovision Romania a fost organizata in Brasov, Craiova, Baia Mare si Bucuresti.

Eurovision este o competitie muzicala internationala, organizata de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociatie a televiziunilor publice din Europa. Prima editie a avut loc in 1956, la Lugano, in Elvetia. Difuzat fara intrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive si mai urmarite programe de televiziune din lume. Printre artistii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numara: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.