1 € 4,6400 1 USD 3,9322duminică 19 nov 2017
Versiune
Mobile
Dosare Juridice - TVA

Despre noua metoda de evaluare a riscului fiscal si reinventarea inregistrarii de TVA

de Alexandru Cristea Vineri, 20 octombrie 2017, 11:01
- a A+
Imagine
De la 1 octombrie, este aplicabila o noua procedura pentru evaluarea riscului fiscal (in scopul inregistrarii de TVA prin optiune, in scopul reinregistrarii dupa ce codul de TVA a fost anulat sau in scopul evaluarii periodice a persoanelor inregistrate in scopuri de TVA), criteriile devenind oarecum transparente - si fara sa fie necesar ca aplicantii sa ofere informatii catre ANAF legate de respectivele criterii.



Dupa 6 luni in care contribuabilii nu au stiut mai nimic din conditiile pe care le au de indeplinit pentru a obtine codul de TVA si dupa alti doi ani anterior in care formularul 088 (prin care contribuabilii trebuiau sa ofere o multime de informatii in scopul evaluarii) a generat nemultumiri in randul mediului de afaceri, pare ca suntem pe drumul cel bun la acest capitol.

Totusi, spunem despre criterii ca sunt "oarecum transparente", pentru ca desi avem lista lor completa si unele detalii pe baza carora aplicantul isi poate da seama de ce inregistrarea in scopuri de TVA s-ar putea sa nu fie aprobata/de ce codul de TVA s-ar putea sa fie anulat, nu avem nici de aceasta data detalii cu privire la modalitatea exacta de calcul a punctajului pentru evaluarea riscului fiscal.

Conform noului Ordin ANAF nr. 2856/2017, fiecare criteriu are alocat un punctaj negativ (nepublicat) care scade punctajul initial de 100 de puncte primit de persoana impozabila. Daca rezultatul este mai mic de 51 de puncte, atunci persoana impozabila prezinta risc fiscal. Este destul de bizar sa avem formula generala de calcul, fara sa cunoastem variabila cea mai importanta pentru contribuabili si anume cat de mult influenteaza o anumita situatie punctajul general in vederea inregistrarii in scopuri de TVA. Exista posibilitatea ca un singur criteriu sa conduca la respingerea inregistrarii in scopuri de TVA? Sau cate conditii cumulate aduc aplicantul in imposibilitatea de a obtine/reactiva codul de TVA?

In cazul unei persoane impozabile, care solicita inregistrarea in scopuri de TVA prin optiune, noua procedura prevede 15 criterii pentru evaluarea riscului fiscal (inserate la sfarsitul acestui articol - cu titlu indicativ, fara a fi o prezentare exhaustiva a detaliilor referitoare la aplicabilitatea criteriilor).

Un pas important spre normalizare fata de situatia anterioara este faptul ca informatiile cuprinse in lista criteriilor sunt obtinute de acum inainte de ANAF direct din bazele de date electronice existente la nivel national, nemaifiind necesara oferirea lor de catre contribuabil (asa cum se intampla inainte de momentul februarie 2017 cand aplicantii depuneau celebrul formular 088).

Credem ca este important ca lista criteriilor sa fie luata in considerare inca din etapa premergatoare, inainte de inregistrarea societatii la Registrul Comertului. Decizii precum structura de detinere, administratorul desemnat, stabilirea sediului social, a contabililor, a angajatilor, a contului bancar, pot avea impact asupra obtinerii usoare a codului de TVA.

La o analiza mai atenta a criteriilor pentru evaluarea riscului fiscal, apar alte intrebari, de aceasta data legate de justetea intrebarilor in sine: De ce faptul ca administratorii nu sunt romani afecteaza negativ punctajul general? De ce detinerea unei firme in insolventa este un motiv pentru a genera risc fiscal? De ce desfasurarea de activitate la terti poate deveni o problema? Sau neincheierea de contracte de munca in etapa in care firma inca este la inceputul afacerii?

Separat de situatia in care o societate solicita pentru prima data inregistrarea in scopuri de TVA, prin optiune, noua procedura stabilita prin Ordinul ANAF nr. 2856/2017 se aplica si pentru situatiile in care societatile solicita reinregistrarea in scopuri de TVA, dupa ce codul a fost anulat.

Vestea buna este ca de aceasta data nu se aplica toate cele 15 criterii din tabel, ci doar cele legate de (1) sediu (putin modificate), (2) salariati, (3) servicii contabile, (4) rezidenta fiscala a administratorilor si (5) inca un criteriu nou (si misterios) legat de eventuale neconcordante semnificative din declaratia 394 in relatie cu furnizorii, respectiv clientii. Nu se precizeaza insa ce inseamna "neconcordante semnificative", se mentioneaza doar ca se aproba de catre presedintele ANAF.

Aceasta lista restransa a celor 5 criterii se aplica si in scopul evaluarii periodice a persoanelor inregistrate in scopuri de TVA, selectia fiind facuta in mod automat, prin intermediul aplicatiei informatice dezvoltate la nivel central, dupa cum mentioneaza Ordinul ANAF. Daca persoana impozabila prezinta risc fiscal ridicat, codul de TVA este anulat si societatea trebuie sa aplice pentru reinregistrare dupa corectarea erorilor.

In acest context, apreciem ca se impune o atentie sporita datelor declarate in formularul 394, intrucat neconcordante semnificative identificate in relatie cu furnizorii/clientii ar putea conduce la stabilirea riscului fiscal a unui platitor de TVA ca fiind ridicat si poate aduce societatea in situatia nefericita de a avea codul anulat.

Speram, bineinteles, ca in viitor legiuitorul sa publice si punctajul aferent fiecarui criteriu, pentru a avea cu adevarat un cadru transparent si echitabil de evaluare. Asa cum am mentionat si la inceput, suntem optimisti: ne aflam totusi pe drumul cel bun!

Criteriu pentru inregistrarea in scopuri de TVA prin optiune
Situatia care influenteaza negativ punctajul general al aplicantului
1. Sediu Sediul stabilit la sediul avocatului sau contractul de folosinta pentru sediul social are o durata mai mica de 1 an;
2. Insolventa/falimentul firmelor detinute/administrate Asociatul/actionarul (>25% cota de participare) sau administratorul a detinut/administrat o firma care a intrat in solventa sau faliment si aplicantul are obligatii fiscale principale restante.
3. Inactivitate fiscala a firmelor detinute/administrate
Asociatul/actionarul (>25% cota de participare) sau administratorul detine/administreaza o firma declarata inactiva si care nu a fost reactivata sau a detinut/administrat minim trei firme declarate inactive fiscal (indiferent daca au fost reactivate sau nu).
4. Inactivitatea temporara a firmelor detinute/administrate Asociatul/actionarul (>25% cota de participare) sau administratorul a detinut/administrat o firma la care a expirat termenul legal de inactivitate temporara la Registrul Comertului si nu a fost reactivata.
5. Anularea codului de TVA a firmelor detinute/administrate
Asociatul/actionarul (>25% cota de participare) sau administratorul a detinut/administrat o solicitare de inregistrare in scopuri de TVA respinsa sau o firma careia i s-a anulat codul de TVA din urmatoarele motive: infractiuni sau fapte inscrise in cazierul fiscal, nedepunerea de deconturi de TVA timp de 6 luni sau depunerea de deconturi de TVA fara operatiuni, sau pentru ca a fost evaluata ca avand un risc fiscal ridicat.
6. Obligatii fiscale restante ale firmelor detinute/administrate
Asociatul/actionarul (>25% cota de participare) sau administratorul detine/administreaza sau a detinut/administrat firme cu datorii la stat (cumulate) mai mari de 50.000 lei (obligatii fiscale principale restante).
7. Contraventii
Asociatul/actionarul (>25% cota de participare) sau administratorul detine/administreaza sau a detinut/administrat firme cu fapte de natura contraventiilor inscrise in cazierul fiscal sau este el insusi in aceasta situatie.
8. Infractiuni
Asociatul/actionarul (>25% cota de participare) sau administratorul detine/administreaza sau a detinut/administrat firme cu fapte de natura infractiunilor sau atragerea raspunderii in solidar cu debitorul inscrise in cazierul fiscal, sau este el insusi in aceasta situatie. In acest sens, este necesara o declaratie pe propria raspundere de catre asociatii/actionarii nerezidenti, ANAF neavand cum sa verifice aceste informatii in cazul nerezidentilor.
9. Veniturile administratorilor Administratorii aplicantului nu au obtinut venituri in ultimele 12 luni sau au obtinut doar venituri in calitate de muncitor necalificat.
10. Rezidenta fiscala a administratorilor persoana fizica
Exista un administrator persoana fizica nerezident, iar capitalul social al aplicantului este sub 45.000 lei.
11. Cont bancar
Aplicantul nu detine cont bancar sau persoana imputernicita cu acces la contul bancar nu are nicio calitate in firma.
12. Activitatea desfasurata
Codurile CAEN declarate la Registrul Comertului    Aplicantul nu a declarat activitati economice la Registrul Comertului.
13. Activitate desfasurata la terti
Aplicantul a declarat activitate economica doar in afara sediului social si la sediile secundare
14. Serviciile contabile Aplicantul nu a desemnat o persoana care sa conduca compartimentul contabil sau persoana desemnata nu indeplineste criteriile din Legea contabilitatii (studii economice superioare, respectiv membru CECCAR in cazul externalizarii)
15. Numarul de angajati
Aplicantul nu are incheiate alte contracte de munca, exceptand contractele incheiate cu directorul economic sau contabilul societatii.

Un articol semnat de Alexandru Cristea, Partener al Țuca Zbarcea & Asociații Tax
1578 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza