1 € 4,5988 1 USD 3,9154marţi 24 oct 2017
Versiune
Mobile

Viata-i scurta, frate, trebuie sa treci prin tot, iti place sau nu-ti place - interviu cu Tudor Chirila, la Vama dintre Festivalul Enescu si Better

de Eugen Istodor Luni, 2 octombrie 2017, 18:51
- a A+
Imagine
​​Doar in Romania e fixismul asta. Rockerii sunt numai cu rockeri, rapperii sunt numai cu rapperi. Ori, asta te face ignorant. O spune Tudor Chirila care a alergat timp de 20 de zile cat a tinut Festivalul Enescu, de la Ateneu, la repetitiile pentru lansarea albumului Better (12 octombrie) . Te "zdruncina" sau nu sa treci de la Sibelius la "schimbarea la fata" a Vamii? Cum functioneaza in mintea lui Chirila muzica Vamii si cea ascultata la Festival, Enescu, Sibelius, Rahmaninov, Ceaikovsky? Cum se amesteca, ce rezulta? Cum uneste muzica? Citeste istoria muzicala a lui Tudor Chirila. Incepe cu un ras, ori de cate ori tatal sau ii punea in weekend vinyl-uri cu muzică de operă. Continua cu "muzica asta clasica e Muzica". ”Din punctul meu de vedere, daca asculti acum Bruckner, iti dai seama de unde compune Hans Zimmer muzica pentru “Gladiatorul”.” Muzica te trece orice Vama. 



Reporter: Ne-am vazut la "Enescu"  (Festivalul Enescu a avut loc intre 2-23 septembrie) . Ce-i cu tine la Enescu? Chiar in primele randuri. Nu e usor. 

Tudor Chirila: Pui intrebarea de parca e foarte surprinzator să ma aflu acolo. Nu? Adica, asa suna. Eu merg la Enescu de vreo cinci editii, constant. Deja e un nucleu dur de oameni care face din Enescu o sarbatoare si isi anuleaza cel putin o data la doi ani toate angajamentele in luna septembrie. N-am putut sa anulez toate angajamentele, dar anul asta pentru ca am pierdut abonamentele, a trebuit sa fac o cercetare asidua pe program si sa-mi iau bilete. Oricum am iesit si mai ieftin pentru ca mi-am luat bilete tintit. Daca mi-as fi luat abonament, n-as fi putut sa particip la toate evenimentele. De pilda, erau abonamente pentru seria de concerte de la Sala Palatului, dar nu voiam să le văd pe toate. La fel la Ateneu după amiază sau la miezul nopții. 

Rep.: Deci chiar ai facut o vanatoare? N-a fost comod. 

Tudor Chirila:  Nu, n-a fost. Am avut doua criterii. In primul rand instrumentistii si-n al doilea rand repertoriul. De pilda, am fost la David Grimal, nu eram foarte familiarizat cu interpretările lui, dar mi s-a parut foarte interesant ca o sa aud concertul de Sibelius pentru vioara si orchestra.

 



Asta a fost un criteriu pentru care am vrut sa iau bilet. Altminteri am fost la toti “greii” de tip Mischa Maisky Joshua Bell , Martha Argerich sau Repin, chiar daca Repin a cantat o muzica foarte grea, Millan. Am gasit un violonist interesant Ray Chan, cu Dansurile spaniole de De Falla



 



Inainte a cantat Bach, cu un final in care vioara lui a sunat spectaculos. A fost o bucurie sa descopar un asemenea instrumentist pe care sigur il voi mai cauta. 

Rep.: Cand stai si asculti, la ce te gandesti. Cum iti merge mintea?
 

Tudor Chirila:  De exemplu, daca e o piesa cunoscuta, chiar pot sa dau un exemplu, concertul 2 de Rachmaninov pentru pian si orchestră, care-i un concert super cantat, nu exista pianist cunoscut, de la Barenboim la Glen Gould, de la Martha Argerich la Berezovski, care sa nu-l aiba in repertoriu macar o data. Sau Radu Lupu s.a.md. Dan Grigore cred ca a cantat acum doua editii concertul 2 de Rachmaninov, nu mai sunt sigur. Am avut ocazia sa-l ascult la Enescu cu Daniil Trifonov,  cu o interpretare absolut senzationala. In cadrul fiecăreia dintre cele trei miscari ale concertului, el s-a jucat cu tempo-ul într-un mod radical, adica a scazut sau a crescut tempo-ul, incat a redesenat partitura. A fost pentru prima data cand mi-am dat seama, stiam din auzite, cat de important si cat de departe poate sa mearga reinterpretarea unui compozitor prin apelul acesta la viteza, la tempo. Extraordinar. Dincolo de tehnica perfecta, de intensitate, asta m-a facut sa vad ca este un pianist senzational. Stiam din auzite, dar nu-l ascultasem. Dupa care am avut ocazia sa-l ascult pe Berezovski  cântând acelasi concert la Ateneul Roman cu London Philharmonia. A grabit primele doua parti. Abia la partea a treia mi s-a parut ca a venit “acasa”, cu ce sunt eu obisnuit. Si m-am gandit: Dar de ce grabeste? Pe de alta parte, tot in momentul in care ascultam, interpretarea lui Brezovski nu-mi dadea linistea, maretia, profunzimea de stepa ruseasca si de literatura a lui Gogol, bla bla. Lucruri pe care le stim, sufletul rus. Si mi-am spus: alearga pe concertul asta intr-un mod surprinzator. Desi tehnic era perfect. Si nici la intensitati nu se juca prea tare, era foarte brutal. Si-n partea a doua, cea lenta, din care e inspirată celebra “All by myself”  (cantecul e luat din partea a doua a concertului de Rachmaninov) era foarte rapid. Dupa aia m-am gandit: totuși, ce mi-a oferit concertul asta? Mi-a dat o stare de neliniste, de ingrijorare, nu m-am simtit confortabil. M-am intrebat: Asta o fi vrut domnul Berezovski sau, de fapt, nu s-a inteles cu domnul Mandeal la tempo? Pentru ca Berezovski si-a asezat pianul cu coada catre public, e o asezare pe care n-am mai vazut-o niciodata la Festivalul Enescu. Berezovski statea cu fata la public si, in acelasi timp, la dirijor. Am avut sentimentul ca se uita in timpul concertului cand in dreapta lui catre partida de viori, cand in stanga catre viole si violoncele. Parea ca îl dublează pe dirijor, că există un conflict intre dirijor si solist. Nu stiu daca asa era, dar a fost un lucru pe care l-a observat lumea. Cand sunt concerte cunoscute sunt foarte preocupat de ce se intampla si de ce se canta. La partile foarte cunoscute mai inchid si ochii si ma duc in ale mele si de multe ori e si o forma de meditatie. Mintea se goleste de orice si de fapt nu mai asculti nici muzica. Intra in tine doar un sunet. Asta se intampla de multe ori la operele mai abstracte. De exemplu, daca vine Shostakovici si canta 1917 sau daca se canta Debussy “La mer”, unde toata muzica este de factură impresionista, iar sunetele fac o chestie ciudata, caci nu mai au rolul de a crea armonie, ci acela de a crea imagini , atunci ma pierd.

  



Dar cred ca e de la caz la caz. Ascult in functie de interpret, in functie de opera. Daca e o opera noua, ascult cu atentie. E misto pentru mine, care nu sunt un specialist in muzica clasica, dar nici nu sunt asa un profan absolut, pentru că Festivalul Enescu este un prilej de a invata multa muzica. Sunt multe concerte pe care nu le-am ascultat niciodata. Sunt multe premiere la Enescu. Nu ascultasem nicio inregistrare cu concertul de Sibelius. Poate ca altii au zis: -Vine Grimal sa cante Sibelius, ia hai sa caut sa vad cine l-a mai intepretat. Sa asculte diferite interpretari ca sa judece comparativ. Eu nu ascultasem Sibelius, concertul de vioara. N-ascultasem concertul pentru vioară de Berg care a fost premiera nationala. Cred ca 80% din sala nu ascultase Berg. Adica Enescu este un prilej pentru foarte multa lume de a invata muzica. 

Rep.: Dar nu pare Enescu la tine o fita, o toana de moment. Cu se se leaga, cu ce experiente?  

Tudor Chirila:  Pai cu tata, Dumnezeu sa-l ierte! El ne-a educat si pe mine si pe frati-miu. La noi sambetele-duminicile se asculta foarte multa muzica. Și în general cand tata era acasa. Se asculta foarte multa opera, tata asculta foarte multa opera. Era indragostit de opera lui Mozart, preferata lui era “Flautul fermecat”.



  


Se asculta “Flautul fermecat”. Iar noi radeam de ne prapadeam la aria “Regina noptii”. Stii cum e, cand copiii asculta soprane, mezzosoprane se prapadesc de ras. Si noi radeam. Si tata nu se supara, ne lasa, zicea: Ascultati, ma, ca o sa va foloseasca. El considera concertul numarul 3 pentru pian și orchestră de Beethoven cel mai bun din cele cinci. Si ascultam mult 3-ul, ascultam 5-ul, foarte multe piese. Dupa aia am ascultat Musorgski, Ravel, Debussy, Chopin. Tata avea o cultura muzicala vasta. Era disperat dupa muzica clasica. Ascultam fara sa vrem. Colectia de vinyl-uri are vreo 250 de discuri, sunt undeva la mama acasa. Chiar astept sa pot sa-mi iau un pick-up smecher, sa duc vinyl-urile la spalat, ca se spala, sa le reconditionez putin. Sa incep sa ascult orchestre conduse de Karajan, Bernstein, Celibidache. 

Rep.: Ce e asta, nostalgie?  

Tudor Chirila:  Nu, e muzica. Haideti sa ne intelegem , muzica clasica e Muzica. Ceea ce urmeaza sunt declinari, lumea evolueaza, cultura pop a adus un alt tip de muzica. Au apărut genurile, s-a nascut rock-ul, s-au nascut pop-rock-ul, pop-ul, punk-ul s.a.m.d. Dar sa fim seriosi, noi nu suntem nimic fara muzica clasica. Din punctul meu de vedere, daca asculti acum Bruckner, ca e simfonia a 4-a sau a 8-a, iti dai seama de unde s-a inspirat Hans Zimmer pentru părțile grandioase din “Gladiatorul”. Stim ca toate orchestratiile, aranjamentele pentru filme americane sau pentru blockbustere, dar care folosesc foarte mult orchestra si viori, sunt scrise de compozitori seriosi cu imens bagaj muzical, Zimmer , de pilda. Iti dai seama de frazari, de miscari repetitive, de arpegii cu coarde care sunt clar trimiteri și influențe în același timp. Rachmaninov a ramas in America după 1917, la New York. Cred ca influența lui în Musical-ul american e mare. In general cred ca americanii datoreaza foarte mult rusilor. Nu ma refer la muzica lor folclorica, la blues sau country. Dar in musical temele mari, ariile largi, inlantuirile de partide de viori mi se par o trimitere destul de limpede, destul de clara la muzica clasica neo romantica, post-scolile nationale. Apoi te uiti la Shostakovici, jazz, si vezi că și America a influentat la randul ei compozitori. Dar acolo e muzica, ce sa mai, despre asta e vorba. 

Rep.: Exista o indiferenta astazi fata de muzica clasica. Pare ca muzica nu mai uneste, pare ca dezbina. 

Tudor Chirila:  Cred ca noi, romanii, avem problema asta. Fiind o provincie, chiar si in muzica, avem problema asta de segmentare, de fragmentare. La noi rockerul încă este perceput ca baiatul cu bocanci care are tricou cu Iron Maiden, ala e cel adevarat, cel care face urat daca aude pop sau daca aude dance sau EDM. Dar sa nu tii cont de ce e in jurul tau mi se pare o usoara ignoranta. Mie blocarea intr-un segment de muzica mi se pare o blocare a posibilității de a cunoaste mai bine lumea. Viata-i scurta, frate, trebuie sa treci prin tot, iti place sau nu-ti place, ai datoria sa asculti. Eu nu sunt un fan EDM, dar inainte sa merg la UNTOLD, inainte ca Vama sa cante la UNTOLD, am vrut sa vad care-i treaba cu fenomenul asta, ce se intampla acolo? Zecile alea de mii de oameni sunt doar niste ciudați si noi ceilalti, suntem cei care detinem adevarul absolut? Ce-i misca pe oamenii aia? Ceva se intampla in acest EDM. Exista o stare, o energie, un filon. Nu e doar ca toti aia se pastileaza cum zice lumea, ca daca era doar pe pastille le-ar fi placut orice. Mi s-a parut interesant, am descoperit niste DJ. Iarasi, si DJ-ii sunt etichetati ca iau muzica altora si fac setlist-uri si se joaca. Dar uite ca Tiesto  are nu stiu cate albume de studio. Am citit despre asta pe un blog, ca Tiesto produce muzica lui. Swedish House Mafia produceau muzica lor. Nu totul în EDM e așa superficial cum se vehiculează. Cred ca e nasol sa refuzi genuri din pură prejudecată. Chiar daca te nasti intr-o cultura techno si cineva vine sa-ti puna Händel ar putea sa te intereseze. Sau măcar să nu refuzi să asculți.  

Rep.: Acest “ar putea sa te intereseze” de ce tine? Uite, tatal tau, ar putea fi o conexiune. 

Tudor Chirila:  De cat de deschis esti sa fii educat. E foarte important sa fii deschis. 

Rep.: Intrebarea cealalta ar fi: cum esti educat ca sa fii deschis?
 

Tudor Chirila:  De la gradinita. Oamenii isi incredinteaza copiii statului, de la varsta de trei ani. Și statul ar trebui să aibă grija să deschidă minți nu să le îngusteze orizontul. Dar cred ca oamenii si în familie pot sa predea copiiilor lor cat mai multe genuri muzicale. Pana la urma te uiti si la Malmsteen. Cat de influențat este de Bach, de exemplu? Sau de muzica preclasica? E foarte multa inlantuire acolo de tip preclasic. Toate marile riff-uri de chitara, daca te uiti, alea celebre, lumea ar trebui sa vada legătura dintre istoria rock-ului si a metalului și perioada Bach. Bach a influentat foarte multi metalisti. Toate marile formatii au trecut prin approach-ul asta simfonic. De exemplu, Zeppelin.



  



Uita-te la Zeppelin, la cate cantece si concerte au avut cu orchestra. Uita-te la Berliner Philharmoniker regandind Scorpions. Trupele mari, la care oamenii se uita in sus, dar pe care le baga intr-un gen, iar genul ala e totul pentru ei, ei bine, trupele alea sunt mult mai deschise decat cei care împart muzica in genurile pop, rock s.a.m.d. Fii sigur ca Keith Richards sau Mick Jagger sau Bono sunt oameni cu o vasta cultura muzicala din toate zonele. Sunt oameni care asculta. De toate.  

Rep.: Am ajuns azi plini de prejudecati. Desi, e o lume libera. 


Tudor Chirila:  Suntem conservatori prin natura noastra. Oamenii nu mai asculta muzica dupa 30-35 de ani, decat daca au treaba cu asta sau sunt melomani. Dupa 30 de ani faci copii, intri in malaxorul social, nu mai esti ca la 20 de ani. De asta noi, Vama, tinem foarte mult sa tinem aproape un public de 16 – 25 de ani, o varsta la care oamenii sunt mai liberi și au timp să absoarbă. Asta nu înseamnă că nu avem public în zona 30+. Până la urmă e cel care a crescut cu noi și care ne-a adus unde suntem. 

Rep.: Cum faci sa te adaptezi la acest public de 16-25 de ani? Se numeste versatilitate?  

Tudor Chirila:  Noi cand am început lucrul la discul asta pe care îl prezentăm pe 12 octombrie în concertul de la Polivalentă am ales sa lucram cu un producator englez tocmai pentru a ne intineri și rafina muzica.



 

El a venit cu mintea liberă si cu educatia muzicala britanica. Noi nu avem institutia producatorului muzical in Romania. Am avut o discutie. Au fost doua directii. Ne-a spus: voi sunteti instrumentisti foarte buni, putem face un disc indie-rock, sa cantati doar cu o toba acustica si cu instrumentele voastre, un bas, o chitara, luam cateva tonuri de clapa si facem un disc unitar din punctul de vedere al sunetului. Sau putem sa facem un disc “over-produced” unde sa ne jucam cu texturi, bănci de sunete, cu sample-uri din Native Instruments, din Steven Slate Drums, din toate bancile de tobe si sa facem un disc de tip “sound statement” care sa intinereasca putin ceea ce ganditi voi, care sa fie cartea voastra de vizita, de iesit din Romania.



 



Nu neaparat in Anglia, dar asta a fost oferta lui: muzica voastra sa fie la standardele momentului in Olanda, in Germania, Franta. Are un portofoliu solid a lucrat si cu Arctic Monkeys, cu Duffy, cu Lykke Li sau a mixat pentru Rudimental. Am intrat in contact cu o lume mai tanara care gandeste mai liber si mai deschis. Nu se mai asculta muzica asa cum se asculta acum 10 ani, cand lumea isi cumpara albume. De cand Steve Jobs a facut aceasta schema, cu 1 dolar o piesa, de cand a aparut iTunes si a lovit in toate casele de discuri mari, de cand au aparut serviciile de streaming, oamenii nu mai asculta discuri, ci cantece. Solistul de la One Republic a spus, nu demult: gata, noi nu mai facem discuri, facem cantece, cand simtim, cum simtim. Muzica se intoarce la ideea de trubadur, de menestrel. Ei nu aveau albume. Faceau un cantec, mai bagau unul in repertoriu, mai scoteau. In Evul Mediu se plimbau cu caruta pe langa curtile diversilor latifundiari și prezentau cantece. 

Rep.: Nu te sperie chestia asta, reintoarcerea, te desurubezi?  

Tudor Chirila:  Nu mai e momentul Pink Floyd, al discului de conceptie. Mie mi se pare misto sa faci cantece, e un chin pentru orice trupa sa faca 12 piese, sa caute unitatea albumului. E mai simplu cu cantece. Rapiditatea cu care se consuma muzica acum dictează să fii prezent permanent. Nu poti sa dispari doi ani ca sa lucrezi la un album. Pentru ca vine Rihanna si scoate trei cantece in trei saptamani. Vrei nu vrei, e o lume in care Metallica a ajuns sa concureze cu Rihanna. Pentru ca lucrurile se amesteca. 

Rep.: Tu care esti un rebel, asculti de sfaturi? 

Tudor Chirila:  Ai sa razi, eu nu sunt deloc un rebel. E o perceptie si în acelasi timp o eticheta ca eu sunt un rebel fara cauza. Eu, in primul rand, am facut o facultate unde rigoarea si subordonarea sunt absolut necesare. In teatru afli ca esti un instrument, ca trebuie sa te dezvolti ca instrument, sa fii un instrument destul de bun, dar in care sufla regizorul. Dar ca orice instrument, trebuie sa stai sa fii cântat. În teatru regizorul e pe locul intai, actorul pe locul doi. Actorul ramane un instrument care implineste o viziune regizorala. Noua asta ne lipsea, un producator. Eram cinci baieti cu orgoliile lor, cu viziuni muzicale si influente foarte diferite. Caminschi e foarte orientat pe blues, Gelu Ionescu e intr-o zona mai pop, tobosarul nostru, Clopo, e pe directia Foo Fighters, trupe de-astea de rock cinstit, clasic, Zeppelin, mai oldschool asa, Danut este si el mai pop, synth pop, iar eu sunt cu toate nebuniile mele si cu Queen si cu dragostea pentru musical, operă rock ca de aia am facut candva “Am sa ma-ntorc barbat”. Astfel ca eram o trupa de actori fara regizor. Nu de talentul lui Molière, care era actor, dar a devenit regizor pana la urma. Acest producator a functionat ca un regizor. A spus: tu faci asta, tu taci acum, tu faci o pauza, tu esti mai bun pe rolul asta, mai bun pe comedie decat pe drama, s.a.m.d. 

Rep.: Cum s-a scuturat toata experienta festivalului Enescu la repetitii? Cum ai comutat experienta?


Tudor Chirila:  Am incercat sa repet dimineata, sa fiu liber dupa ora 3:30 cand începeau concerte le la Ateneu. Nu am încercat să aducem influențe din zona clasică în ce facem acum, cu acest Better. Dar mintea mea cumva e acolo, de mult ma gandesc la posibilitatea de a face un proiect muzical doar cu un cvartet. Sa scriu cantece, sa le fac impreuna cu cei de la Ad Libitum, de exemplu, de care mă leagă multe lucruri. Chiar daca eu cant si la clarinet, nu cred ca voi ajunge niciodata sa ma intersectez cu zona clasica. Dar pentru mine e mai mult un virus de ascultat, decat unul care implementeaza in mine idei pentru proiecte viitoare. Cu toate astea, e foarte important sa poti avea referinte. Cand compui un disc sa poti sa-i spui colegului de la clape, uite aici ai putea sa cânți in maniera preludiilor de pian ale lui Debussy o direcție atât de specială. Pianistul noastru, Gelu Ionescu, chiar daca nu a fost la festival, cunoaste foarte multa muzica clasica. Mie imi foloseste si in teatru. A fost un spectacol unde am folosit aria “Lascia ch’io pianga” la ilustratia muzicală, am avut un spectacol in care am interpretat un dirjior nebun (O lume pe dos, regia Iarina Demian) care dirija “Preludiu si Liebestod” al lui Wagner. Era o piesă a lui Terence McNally. “Lascia ch’io pianga” a fost relansata de Lars von Trier in “Antichrist”, ilustrează prologul filmului, primele cinci minute, o capodoperă de cinematografie. Intotdeauna muzica clasica va fascina și influenta artisti, cineasti, pictori, sculptori, n-are moarte. Intr-o lume dominata de “clicktrack” si de faptul ca trebuie sa sincronizam video-ul cu muzica, aceasta libertate, aceasta dictatura a tempo-ului diferit e foarte interesanta. 

Rep.: E o lume mai mult fakenews, crede in fakenews, extremisme, o lume care tinde catre o zona confortabila, o lume in care imaginarul predomina, acapareaza, si cu toate astea, muzica sau cultura separa. Avem culturi diferite, credem in lucruri diferite.  

Tudor Chirila:  Daca stai sa te gandesti ca atunci cand se intampla Festivalul Enescu vezi o lume minunată care penduleaza intre Ateneu si Sala Palatului si sunt cateva mii, ai putea spune ca muzica uneste. Muzica nu solidarizeaza, dar uneste. Oamenii astia dispar dupa festival. N-o sa-i vezi pe toti punand umarul ca intr-un sindicat al muzicii clasice sa incerce sa reformeze educatia din Romania. Probabil fiecare considera ca poate sa aduca o contributie individuala sau poate consideră Romania o cauza pierduta. Dar muzica i-a adus pentru doua saptamani în acelasi loc.

Rep.: Zi-mi o bucata muzicala care uneste. 


Tudor Chirila:  Uneste Händel, dacă vrei. Philippe Jaroussky, celebrul contratenor, a cantat cu ansamblul Cristinei Pulhar, a fost un program numit “Händel goes wild”. Jaroussky a interpretat ariile conform partiturii, pe cand orchestra a cantat cand Händel, cand jazz. Foarte interesant. A cantat preclasic suprapus pe jazz.  

Rep.: Lansarea din 12 octombrie de la Sala Polivalentă ce inseamna pentru tine?
 

Tudor Chirila:  Noi nu avem foarte multe asteptari de la acest album in Romania, nici in afara nu e ușor să răzbați, dar sperantele sunt mari și asta face bine psihicului. Dacă privești de afară pare ca suntem pe val. Dar muzica noastră nu se vinde atât de mult. E adevarat, am avut foarte multe concerte anul ăsta. Exista un conservatorism la nivelul publicului, iar schimbarea noastră de stil e percepută circumspect. Noi nu am facut schimbarea de dragul schimbarii, ci pentru noi, ca sa evoluam muzical. Dar pentru public e mult mai confortabil sa te auda cantand toata viata “Vara asta”, “Nu am chef azi” si cantecele misto despre mare. Nu le iau inapoi. Nu-mi reneg acea parte din opera. Dar noi am vrut cu Vama sa facem un disc intr-o alta limba, intr-o alta cultura și e frustrant, suferim foarte mult pentru ca stim ca va fi foarte greu ca muzica asta sa ajunga pe radio, care-i in cotinuare cel mai important distribuitor de muzica, deci sa ajunga la mai multi oameni decat fanii nostri ultrasi. Poate ca dupa interviul asta sa fie public care sa zica: ia, ma, sa vad ce-au facut baietii astia și să merg la Polivalenta. O sa prezentam albumul, dar o sa cantam si hituri vechi, Vama si Vama Veche. O sa fie o diferenta destul de puternica. N-am putut alege orice cantec Vama Veche în setlist. Sau a trebuit sa le reorchestram ca sa rimeze cu actualitatea discului Better. Singura noastra posibilitate de a face sa reverbereze muzica noastra si acest inceput pentru noi - e misto sa-ncepi chiar si la 40 de ani - este sa avem lume la concerte, pentru ca piesele nu se vor auzi foarte curand pe radiourile din Romania. Desi cronicile discului sunt excelente. Dar radiourile sunt un business si nu cred ca ne incadram in modelul radioului mainstream. E ca pe vremuri, turneul este un prilej sa-ti faci muzica cunoscuta. 

Rep.: Anxietate? 

Tudor Chirila: Normal. Noi reincepem. E un material la care am muncit foarte mult, suna foarte bine si facem eforturi sa-l prezentam afara. Avem primele concerte in Anglia, 25, 26 si 28 octombrie, dar nu stim ce va veni dupa. Mi-as dori sa cant in Cehia, Bulgaria, Ungaria, doresc sa prezint muzica asta si altor oameni. Dar sigur ca mi-as dori ca publicul nostru sa nu fie atat de critic cu o formatie care canta inainte in limba romana. Sa asculte discul cu mai mult relaxare. Sa nu mai zica: N-ati mai cantat “Perfect fara tine”, n-ati mai cantat “Copilul care-alearga catre mare”, n-ati mai cantat “Nu am chef azi”. Numai. Poate a venit momentul ca si fanii nostri sa ne sprijine visul si nu doar noi sa dam fanilor nostri ceea ce ei sunt obisnuiti să primească. E o rugăminte.
5503 afisari


Felicitari!
europeanul2 [utilizator], Luni, 2 octombrie 2017, 23:08
+3/7
Felicitarile mele Tudor Chirila! Vorbesti si gandesti ca un adevarat artist!
Intamplator si eu sunt muzician si iti impartasesc intru totul abordarea.
Iti doresc mult succes in continuare!
Succes!
marilena [anonim], Marţi, 3 octombrie 2017, 11:30
+2/6
Tudor Chirila, imi place cum gandesti.
inca 2 comentarii comenteaza