Inaintea debutului la turneul de la Wuhan (24-30 septembrie), Simona Halep (locul 2 WTA) a declarat ca obiectivul sau pana la finalul acestui sezon este sa devina numarul unu mondial. "Incerc sa nu ma gandesc la rezultate si la acest obiectiv, dar bineinteles ca e in mintea mea in fiecare zi si lucrez pentru asta din greu", a spus Halep.

Simona HalepFoto: rogerscup.com

"Am ales sa joc la Wuhan pentru ca este un turneu mare si aveam nevoie de un pic de odihna dupa sezonul american al US Open. Asa am facut in fiecare an si am venit aici la primul turneu (n.r. - al sezonului asiatic), iar dupa acesta voi merge la Beijing. Sper sa fac mai bine ca anul trecut, dar nu o sa fie usor, pentru ca tabloul e dificil. Vreau sa dau tot ce am mai bun la fiecare meci si sa ma gandesc numai la jocul meu si nu la rezultat. Simt un pic de oboseala, ne apropiem de finalul sezonului, dar inca am destula energie sa joc, sa concurez. Sunt bucuroasa ca sunt sanatoasa, nimic nu ma deranjeaza, trebuie sa fiu concentrata la fiecare meci si sa joc cat de bine pot. Mai am un obiectiv anul acesta, sa devin numarul 1 mondial, stiu ca sunt aproape, dar departe in acelasi timp, stiu ca trebuie sa castig ceva ca sa ajung acolo. Incerc sa nu ma gandesc la rezultate si la acest obiectiv, dar bineinteles ca e in mintea mea in fiecare zi si lucrez pentru asta din greu", a declarat Halep, pentru site-ul oficial al WTA", potrivit News.ro

In acest an, Halep a fost de trei ori aproape de a urca pe prima pozitie in clasamentul WTA, insa a ratat de fiecare data: in finala de la Roland Garros, in sferturile de finala de la Wimbledon si in finala de la Cincinnati.

Simona Halep va debuta la turneul WTA de la Wuhan direct in turul doi, faza a competitiei unde o va intalni pe invingatoarea disputei dintre Daria Kasatkina si Alison Riske.

Locul doi WTA, Halep a ajuns in 2016 pana in semifinalele de la Wuhan, acolo unde a fost invinsa de Petra Kvitova (6-1, 6-2).

Locul 32 in lume, Daria Kasatkina a intalnit-o de doua ori in circuitul WTA pe Simona, scorul fiind 2-0 pentru Halep. De asemenea, jucatoarea noastra are 1-0 si in disputele cu Alison Riske (49 WTA).

Halep vs Kasatkina:

2017, Roland Garros: 6-0, 7-5 pentru Halep

2016, Miami: 6-3, 7-5 pentru Halep.

Halep vs Riske:

2015, Roma: 6-3, 6-0 pentru Halep.

Pe tabloul principal la Wuhan Open se mai afla alte doua jucatoare din Romania: Sorana Cirstea si Monica Niculescu. Cirstea se va duela in primul tur cu Yafan Wang (China - 147 WTA), iar Niculescu o va infrunta pe olandeza Kiki Bertens (29 WTA).

"Dongfeng Motor Wuhan Open" se disputa in perioada 24 - 30 septembrie, la Wuhan. Turneul face parte din categoria "Premier 5" si are premii totale in valoare de $2.365.250. Suprafata de joc este hard. Ultima campioana este Petra Kvitova (2016). In 2015 s-a impus Venus Williams, iar in 2014 tot Petra Kvitova. In Romania, turneul va putea fi urmarit in direct la Digisport si LiveText si Livescore la HotNews.ro.