Secretarul general al ONU Antonio Guterres a pledat marţi pentru ”o lume fără arme nucleare”, atrăgând atenţia asupra faptului că există riscul unui război cu Coreea de Nord, relatează AFP, citata de News.ro.

În primul său discurs în faţa celor aproximativ 130 de şefi de stat şi de guverne prezenţi în cadrul Adunării Generale a ONU, şeful Organizaţiei a subliniat că soluţia cu Phenianul ”trebuie să fie politică” şi că nu trebuie să se alunece în ”război”.

”Îndemn Consiliul de Securitate să-şi păstreze unitatea” în această criză cu această ţară, a adăugat Antonio Guterres.

”Numai unitatea va permite dezarmarea nucleară a peninsulei coreene şi (...) va crea posibilitatea unui angajament diplomatic în soluţionarea crizei”, a insistat el.

În contextul în care Coreea de Nord şi-a intensificat experimentele nucleare şi tirurile de rachete balistice (ICBM), Consiliul de Securitate al ONU şi-a multiplicat, începând din această vară, rezoluţiile prin care impune Phenianului sancţuni economice tot mai dure.

Preşedintele american Donald Trump nu a arătat până acum că ar crede în mod real în procesul sancţionării cu scopul de a aduce Coreea de Nord la masa negocierilor.

El a ameninţat la ONU cu ”distrugerea în întregime” a Coreei de Nord, după ce a agitat în mai multe rânduri posibilitatea de a recurge la forţă pentru a face Phenianul să se supună.

”Mai larg, toate ţările trebuie să arate un angajament mai marg către obiectivul universal al unei lumi fără arme nucleare”, a subliniat Antonio Guterres.

”Statele care deţin arma nucleară au o responsabilitate specială în a conduce această mişcare”, a apreciat el, deplângând faptul că proliferarea creează ”un pericol de inimaginabil” şi că dezarmarea lumii este ”paralizată”.

Primele state urmează să înceapă să semneze miercuri, la ONU, un tratat care interzice armele nucleare.

Peste 120 de ţări au adoptat la începutul verii acest tratat care vizează să consolideze neproliferarea nucleară.

Acest demers este respins de ţările care deţin arma nucleară - inclusiv cei cinci membri permanenţi ai Consiliul de Securitate al ONU, şi anume China, Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite.