Panouri cu Melania Trump si sloganul "Doar imagineaza-ti cat de departe poti ajunge cu putina engleza" au fost indepartate din capitala Croatiei dupa ce avocatul Primei Doamne a amenintat cu actiuni in justitie, scrie The Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

Panourile publicitare erau parte din cadrul unei campanii de marketing a unei scoli private de limbi straine din Zagreb si isi propuneau sa convinga croatii sa invete engleza, amintindu-le de experienta Primei Doamne din SUA, nascuta in Slovenia.

Avocata slovena a Melaniei Trump a solicitat ca panourile, care o infatiseaza pe aceasta furnizand un discurs si stand in fata unui steag american, sa fie indepartate imediat.

"Sunt multumit de faptul ca scoala a admis ca au incalcat legea si ca sunt gata sa indeparteze panourile si reclamele de pe Facebook", a declarat Natasa Pirc-Musar pentru Associated Press.

"Inca analizam viitori pasi legali", a adaugat avocata.

Prima Doamna a SUA a angajat firma de avocatura pentru a-i proteja imaginea care a aparut pe o serie de produse in Slovenia, precum torturi, lenjerie intima si oferte de turism.