Bugetele alocate proiectelor nationale de cercetare de tip Postdoc (PD), Tinere Echipe (TE) si Proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE) sunt insuficiente pentru a sustine echipe solide de cercetare pe termen lung si ar trebui cel putin dublate, pentru ca in prezent "ele par gandite pentru cercetatori deja angajati intr-o institutie si care au deja un salariu de baza asigurat prin finantare institutionala", iar "in Romania exista cerecetatori care chiar daca sunt angajati pe perioada nedeterminata nu au salariul de baza asigurat", scriu cercetatorii romani Octavian Micu, Mihai Miclaus si Lucian Ancu pe blogul lordoi mici si un anc. Cercetatorii atrag atentia ca, in acest moment, competitiile PD sunt o raritate, iar cele TE si PCE nu au consecventa.

Potrivit acestora, in contextul in care bugetul pentru cercetare pierde, potrivit proiectului de rectificare bugetara, 318 milioane, Romania ar avea enorm de castigat investind o cota parte din acest buget in mod constant si predictibil in proiecte nationale de cercetare de tip Postdoc (PD), Tinere Echipe (TE) si Proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE).

Cei trei cercetatori propun alocarea anuala a minim 300 de milioane (din cele 1.600) pentru finantarea proiectelor PD, TE si PCE si indeamna decidentii politici sa aloce 50% din fondurile destinate cercetarii prin competitii nationale destinate ansamblului de subprograme din PNCDI 3, astfel s-ar crea un sistem competitiv de alocare a banului public.

Potrivit acestora, asigurarea unei continuitati in finantarea celor 3 programe de cercetare ofera cercetatorului predictibilitate, in baza careia sa-si organizeze cariera.

Bugetarea anuala a lor ar permite unui proaspat absolvent de doctorat sa acceseze bani prin programul PD, ulterior sa creasca si sa se dezvolte cu un proiect de tip TE, pentru ca mai apoi sa devina un cercetator matur, pe modelul vestic al "Principal Investigator", avand propria lui echipa de cercetare.

Articolul integral poate fi citita pedoi mici si un anc.

Cine sunt cei trei cercetatori:

Lucian Ancu a activat la nivel de varf in fizica particulelor elementare pana recent. In decursul a mai bine de zece ani a contribuit la cautarile pentru bozonul Higgs la Fermilab si apoi la descoperirea acestuia la CERN. In acest periplu a lucrat la Universitatiile din Nijmegen, Berna si Geneva.

Mihai Miclaus a obtinut titlul de doctor in biologie moleculara la Universitatea Rutgers din S.U.A. in anul 2011. S-am intors in tara in acelasi an, iar actualmente este cercetator stiintific (gradul 2) la Institutul de Cercetari Biologice (filiala Cluj-Napoca a INCDSB).

Acesta isi desfasoara activitatea in domeniul biologiei moleculare a plantelor, folosind ca model de studiu porumbul, alaturi de preocupari stiintifice secundare in domeniul ecologiei moleculare a plantelor si respectiv geneticii/genomicii medicale.

Octavian Micu a obtinut titlul de doctor in fizica teoretica la University of Alabama, Tuscaloosa, AL, U.S.A. in 2007, dupa care i s-a oferit un contract de cercetator postdoctoral la Technische Universitat Dortmund, Germania. S-a intors in tara in 2011 cu un proiect de reintoarcere, iar actualmente este cercetator stiintific gradul 1 (CS 1) la Institutul de Stiinte Spatiale (filiala a INFLPR).

Isi desfasoara activitatea in domeniul fizicii gaurilor negre si a gravitatiei cuantice.

Toti trei sunt membri ai Asociatiei Ad Astra.