"Mutua Madrid Open" (competitie patronata de Ion Tiriac) se va intinde, incepand din 2019, pe o durata de zece zile, dupa cum informeaza Tennis Italiano. In aceste conditii, turneul iberic va fi egalul celor de la Indian Wells si Miami.

Caja Magica, MadridFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Din 2019, turneul de la Madrid va avea patru zile in plus la masculin, urmand sa aiba la start 96 de jucatori. De aceeasi schimbare se va bucura si Masters-ul de la Roma.

Dupa aceasta modificare din calendar, vor fi patru turnee cu statut special in circuit, care se vor afla imediat sub cele de Grand Slam: Indian Wells, Miami, Madrid si Roma.

Singurele competitii care dureaza doua saptamani sunt Australian Open, Roland Garros, Wimbledon si US Open.

In acest moment, turneul de la Madrid este de categorie "Premier Mandatory" la feminin si Masters la masculin. Competitia de la "Caja Magica" a fost dotata in 2017 cu premii totale in valoare de €9.542.720. Ultimii castigatori sunt Rafael Nadal si Simona Halep.

Nume complet: "Mutua Madrid Open"

Suprafata: zgura

Locatie: Madrid, Spania

Complex: "La Caja Mágica", cunoscuta si "Manzanares Park Tennis Center"

Arena Centrala: "Estadio Manolo Santana" - capacitate 12.500 locuri

"Arantxa Sánchez-Vicario Stadium": 3.500 locuri

Court 2: 2.500 locuri

Court 3-9: 250 locuri

Costuri de constructie: 294 milioane de euro

Arhitect: Dominique Perrault.

Complexul gazduieste Masters-ul de la Madrid incepand din 2009 si pana astazi.

Aici poti citi o ampla prezentare a turneului de la Madrid.

Complexul de la Caja Magica